Justitie

Avocatul Poporului susține că polițiștii locali nu pot aplica sancțiuni în temeiul OUG 195/2002

Avocatul Poporului a sesizat Înalta Curte cu un Recurs în interesul legii cu privire la competența polițiștilor locali de a aplica sancțiuni în baza OUG nr. 195/2002 (Codul Rutier).

Deși sesizarea privește cele două contravenții de mai jos din OUG 195/2002, care au fost interpretate diferit de instanțele din țară, Avocatul Poporului concluzionează, la general, că ”polițistul rutier este singurul care poate constata contravențiile reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002.”
Articolele din sesizare:

Art. 102 alin 1 (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de persoane fizice:. pct 14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus;

Art. 105 Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane juridice: pct. 10. necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice;

Extras din poziția Avocatului Poporului:

”În absența unei derogări exprese, apreciem că polițistul rutier este singurul care poate constata contravențiile reglementate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002.

Mai mult, potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002, ”(3) Autoritatea competentă în domeniul circulaţiei pe drumurile publice privind iniţierea şi avizarea unor reglementări, precum şi aplicarea şi exercitarea controlului privind respectarea normelor din acest domeniu este Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Inspectoratul General al Poliţiei Române.”, iar art. 2 din aceeași ordonanță instituie că ”Îndrumarea, supravegherea şi controlul respectării normelor de circulaţie pe drumurile publice se fac de către poliţia rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care are obligaţia să ia măsurile legale în cazul în care constată încălcări ale acestora.”

În atare condiții, considerăm că, dacă la adoptarea Legii nr.155/2010, intenția legiuitorului ar fi fost ca poliția locală să îndeplinească mai multe atribuții în domeniul rutier, inclusiv în privința celor cuprinse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, ar fi prevăzut în mod expres acest lucru în corpul legii.

Este adevărat că și polițiștii locali, în temeiul Legii nr.155/2010, au anumite atribuții în domeniul rutier, însă sunt limitate, fără posibilitatea ca aceștia să constate și să aplice sancțiuni în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002. Cu toate acestea, dacă totuși polițiștii locali acționează în domeniul rutier asupra unor fapte, care ar intra sub incidența OUG nr.195/2002, aceștia ar putea interveni doar împreună cu poliția rutieră, în aplicarea art. 179 din Hotărârea Guvernului nr.1391/2006. ”

Legea 155/2010 – Art. 7 In domeniul circulatiei pe drumurile publice, politia locala are urmatoarele atributii: lit. h) constata contraventii si aplica sanctiuni pentru incalcarea normelor legale privind oprirea, stationarea, parcarea autovehiculelor si accesul interzis, avand dreptul de a dispune masuri de ridicare a autovehiculelor stationate neregulamentar.

Prin urmare, toate sancțiunile aplicate de polițiștii locali în baza OUG 195/2002 pot fi puse la îndoială, ceea ce s-a și întâmplat la Cluj în dosarul prezentat în septembrie 2016 referitor la o sancțiune aplicată în baza Art. 108 alin.1 lit b) pct. 7 – staţionarea neregulamentară din Codul Rutier. Mai întâi, Judecătoria Cluj-Napoca a admis plângerea cotravențională motivând frumos că polițistul rutier nu avea competență, după care a venit un complet de la Tribunal care a admis apelul Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca pe motiv că, potrivit art.7 din Legea 155/2010 – legea poliției locale, aceasta are o serie de atribuții în domeniul circulației rutiere, între care sacțiuni pentru staționarea în zone interzise, aminteste Clujust.ro.

Numai că în Legea 155/2010 nu se prevede nicăieri care sunt sancțiunile, iar procesul-verbal a fost întocmit în baza OUG 195/2002, de care, cum a subliniat Avocatul Poporului, nu se zice nimic în Legea Poliției locale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *