Justitie

Avocat din Cluj, condamnat pentru înșelăciune de circa 63.000 de euro

Curtea de Apel Cluj a hotărât condamnarea avocatului Cosmin Ioan Filip, titular al cabinetului de avocatura Filip si Asociatii, la pedeapsa de un an si sase luni de inchisoare, cu amanarea aplicarii pedepsei pe o durata de doi ani, pentru înșelăciune, potrivit bzc.ro.

Pe lângă pedeapsa primită, avocatul a fost obligat de instanță să plătească părților civile 50.000 de euro și aproape 58.000 lei (13.000 euro).

Solutia pe scurt:

”Stabileste inculpatului Filip Cosmin, fara antecedente penale, pentru savârsirea infractiunii de înselaciune prev. de art. 244 al.1 si 2 C.pen. cu aplic.art.5 C.pen. si 396 al.10 C.pr.pen.

– pedeapsa de 1 (un ) an si 6 luni închisoare.

În baza art. 83 C.pen. amâna aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere:

a) sa se prezinte trimestrial la Serviciul de probatiune de pe lânga Tribunalul Cluj , la datele fixate de acesta;

b) sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa;

c) sa anunte, în prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile, precum si întoarcerea;

d) sa comunice schimbarea locului de munca;

e) sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta.Atrage atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare a amânarii aplicarii pedepsei prev. de art.88 C.pen.

Obliga inculpatul la plata despagubirilor civile în suma de 50.000 euro sau echivalentul în lei la data efectuarii platii+57.998,47 lei în favoarea partilor civile C. N. si F. L.

Obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în suma de 600 lei.

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.”

Cosmin Filip nu a dorit să comenteze soluția, scrie clujust.ro.

Decanul Baroului Cluj, Mircea Pop, a declarat pentru bzc.ro că, dacă sentința rămâne definitivă, avocatul ar putea fi exclus din profesie: “In cazul in care seninta va ramane definitiva, normal ca vom discuta in Consiliul Baroului situatia, si daca fapta are legatura cu exercitarea profesiei de avocat exista posibilitatea sa fie exclus din profesie pentru ca in toate celelalte cazuri in care am avut situatii de avocati condamati pentru fapte de genul acesta, hotararea Consiliului a fost de excludere. Este cam sigura sanctiune pe care o putem lua in aceste cazuri, dar pana atunci mai este si asteptam sa vedem.”

Pop a precizat pentru Clujust.ro că nu are importantă dacă sentința este cu suspendare sau cu amânare: ”Este o condamnare. Nu contează pedeapsa, contează fapta care aduce atingere deminității profesionale”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *