Analiza

Averile directorilor din Primărie: Angela Maria Ciucanu, șefa Serviciului Resurse Umane, săracă lipită pământului în comparație cu alți colegi

V-ați întrebat vreodată cât câștigă locotenții lui Emil Boc, primarul „sărac și cinstit” care locuiește la bloc în Zorilor și care de abia și-a permis, în 2021, după o viață de muncă în slujba cetățenilor, o amărâtă de casă de vacanță în Câmpenești?

Ziar de Cluj vă prezintă averile directorilor din Primăria Cluj-Napoca – ce salarii și ce proprietăți au cei care trudesc din greu, zi de zi, pentru dezvoltarea orașului imobiliaro-festivalier.

Angela Maria Ciucanu este șefa Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei lui Emil Boc.

Serviciul pe care îl conduce se ocupă de angajarea şi integrarea salariaţilor; motivarea salariaţilor; organizarea resurselor umane; gestiunea personalului; planificarea resurselor umane; evaluarea performanţelor resurselor umane.

În comparație cu ceilalți șefi de servicii și direcții pe care Ziar de Cluj vi i-a prezentat în episoadele anterioare, Angela Maria Ciucanu este săracă lipită pământului. Dacă colegii ei s-au „învârtit” bine astfel încât să obțină de-a lungul carierei de funcționar public terenuri nenumărate, case, apartamente, mașini și bani în conturi bancare, șefa Serviciului Resurse Umane se află exact la polul opus.

Așadar, conform declarației de avere aferentă anului trecut, Angela Maria Ciucanu nu are niciun teren, nici apartament sau casă. În document nu figurează nici un autoturism și nici un leu sau euro în conturi bancare. Are doar un credit bancar în valoare de 10.000 euro, contractat în anul 2018 și scadent în anul 2023.

Singura sa sursă de venit menționată în declarația de avere este salariul de la Primărie. Astfel, Ciucanu a declarat venituri salariale totale în valoare de 117.637 lei pentru anul 2020, de unde rezultă un salariu lunar de aproximativ 9.800 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *