Din oras

Avalanșa parkingurilor de hârtie continuă. În 2020 (an electoral), Primăria va da în folosință cel puțin 4 parkinguri

În 6 ani, Primăria Cluj-Napoca nu a inaugurat niciun parking. Anul viitor însă, Boc promite 4 parkinguri mari și late în cartiere. Investițiile în parcări pare-se că vor crește asemenea calului lui Făt-Frumos.

Nici nu s-a uscat bine cerneala pe proiectul de hotărâre referitor la aprobarea indicatorilor tehnico-economici (faza incipientă a oricărui proiect) referitoare la construirea unui parking pe strada Trotușului în Mărăști, că primarul Emil Boc a ieșit la rampă cu anunțul construirii parkingului și cu fotografii cu macheta investiției.

„Indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou parking pe strada Trotușului nr. 5 din cartierul Mărăști au fost aprobați în cadrul ședinței de Consiliu Local din data de 24 mai. Parkingul va avea 10 locuri dedicate pentru autoturisme electrice, va fi construit pe un teren cu o suprafață de 3150 mp, ocupat în prezent de 14 locuri individuale de parcare și de 62 garaje, care urmează să fie demolate. Construcția va avea un regim de înălțime de 2S+D+P+2E+T și o capacitate de 365 locuri de parcare. Din totalul acestora, 10 locuri vor fi destinate persoanelor cu dizabilități deținătoare de autoturisme, 10 pentru autoturisme electrice – cu stații de încărcare aferente, 12 pentru motociclete/mopede și rastele pentru biciclete”, a anunțat Emil Boc.

Valoarea totală estimată a investiției se ridică la 29.590.566 lei fără TVA. Termenul de execuție a lucrării este de 24 luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor pentru parking.

Etapa următoare după aprobarea din ultima ședință a Consiliului local este lansarea licitației de proiectare și execuție.

Primarul a mai anunțat că 4 parkinguri sunt în faza de execuție. În realitate, execuție nu înseamnă executarea lucrărilor propriu-zise, ci este vorba despre diverse etape ale licitațiilor pentru execuție, proiectare etc.

Parkinguri care, potrivit conducerii Primăriei, se află în faza de execuție sunt:

– Parking Primăverii nr. 8 – capacitate de 266 locuri de parcare din care: 7 pentru persoane cu dizabilităţi, 27 pentru maşini electrice plus 4 locuri pentru motociclete/mopede şi 14 locuri pentru biciclete;

– Parking Primăverii nr. 20 – capacitate de 379 locuri de parcare din care: 16 pentru persoane cu dizabilităţi, 4 locuri motociclete/mopede şi 60 locuri pentru biciclete;

– Parking Mogoșoaia nr. 7-9 – capacitate de 292 locuri de parcare din care: 2 pentru persoane cu dizabilităţi şi 9 pentru maşini electrice (5 cu echipament şi 4 fără echipament), 24 de locuri motociclete/mopede şi 59 de locuri pentru biciclete,din care 25 în incintă închisă;

– Parking Haşdeu – capacitate de 316 locuri de parcare din care: 6 pentru persoane cu dizabilităţi, 10 pentru maşini electrice, 4 locuri motociclete/mopede şi 11 locuri pentru biciclete.

Finalizarea lucrărilor pentru proiectele de parkinguri aflate în execuție va fi în cursul anului 2020.

Promisiunile electorale ale lui Emil Boc nu se opresc aici. A mai anunțat și că există parkinguri în pregătire – etapa de întocmire a documentațiilor (PUZ, PUD sau studii de fezabilitate în lucru):

– Parking Albac-Azuga;

– Parking Gh. Dima 35-41;

– Parking Liviu Rebreanu 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *