Politica

Autostrada Transilvania : Grindeanu explică ce a discutat cu Beniamin Rus, patronul Precon despre semnarea contractului pe lotul Chiribiș-Biharia. Atribuirea, îngreunată de procesele cu Trameco (Selina)

CNAIR și constructorul Precon încă nu pot semna contractul pentru proiectarea și execuția lotului Chiribiș-Biharia de pe Autostrada Transilvania ca urmare a proceselor pe rol de la rezilierea contractului (2022) cu Trameco, companie din Grupul Selina controlată de Beniamin Rus, a explicat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Întrebat de ce întârzie semnarea contractului cu Precon pentru lotul de 29 de kilometri dintre Chiribiș și Biharia (județul Bihor), mai ales după decizia favorabilă a Curții de Apel București, ministrul Grindeanu a descris discuțiile cu patronul Precon, iar șeful CNAIR, Cristian Pistol a explicat că și acest contract are o clauză suspensivă, la fel ca lotul Suplacu de Barcău-Chiribiș semnat cu Erbașu.

Ce a declarat Sorin Grindeanu : 

”Am avut o discuție cu domnul director, patron nici nu știu ce, de la compania care a câștigat (n.r Precon), domnul Rus, împreună cu domnul Pistol, și acolo e o întreagă istorie, semnări patriotice înainte de campania electorală (mandatul Lucian Bode). Eu cred că vom ajunge la un numitor comun astfel încât să fie semnat contractul. Sunt diverse litigii care vin din urmă. CNAIR a transmis companiei care a câștigat care sunt limitele (n.r condițiile) compania urmând să-și facă o analiză internă. Noi nu puteam să ieșim din cadrul legal al licitației. Am transmis aceste lucruri companiei urmând ca ei să ia deciziile potrivite. Cât de repede cu atât mai bine. ” -Sorin Grindeanu. Ministrul de resort nu a precizat dacă așteaptă decizia până la sfârșitul anului și a mai anunțat că singurul lot din Autostrada Transilvania fără contract rămâne Lotul cu tunelul Meseș (Poarta Sălajului-Zalău-Nușfalău), dar a omis să precizeze că, fără viaductele de la Nădășelu și Topa Mică de pe lotul UMB Nădășelu-Zimbor cei 30 de kilometri care ar putea fi terminați în decembrie 2024 riscă să rămână muzeu.

Ce a spus șeful CNAIR, Cristian Pistol :

La rândul său, șeful CNAIR, Cristian Pistol a menționat că și acest contract este prevăzută clauza suspensivă. ,,În funcție de ce va decide firma de construcții, noi putem să semnăm contractul, evident cu clauză suspensivă pentru că, în documentația de atribuire a fost prevăzut acest lucru.”

„Asocierea de constructori și proiectanți români PRECON TRANSILVANIA SRL – CITADINA 98 SA a fost desemnată câștigătoare pentru realizarea secțiunii de autostradă Chiribiș-Biharia (Autostrada Transilvania). Contractul în valoare de 785,21 milioane de lei (fără TVA) este finanțat prin Fonduri Europene Nerambursabile (…). De la momentul semnării contractului, Asocierea va avea la dispoziție 24 luni ( din care 6 luni pentru perioada de proiectare și 18 luni perioada de executie a lucrărilor) pentru finalizarea celor 28,55 de km ai acestei secțiuni de autostradă”, a transmis pe 8 iunie 2023, Cristian Pistol, directorul general CNAIR. Licitația de 877 milioane lei pentru lotul Chiribiș – Biharia cu o lungime de 28 km a fost lansată în august 2022, după ce în mai CNAIR reziliase contractul cu Selina. Ofertele au fost depuse de constructori din România, Austria, Ungaria și Turcia. Durata contractului este de 24 de luni din care 6 luni proiectare și 18 execuție.

Pe traseul Autostrăzii Transilvania, de la Cluj-Napoca la vama Borș II, CNAIR nu are contracte semnate pe două loturi cu o lungime de  70 kilometri: 41 kilometri între Poarta Sălajului – Nușfalău, desemnarea câștigătorului la începutul anului viitor respectiv lotul câștigat de Precon (29 km.) Încă 3 kilometri reprezintă lungimea viaductelor scoase din contractul cu UMB.