In vizor

Autocarele U Cluj, puse sub sechestru pentru umilirea unei jucătoare. Vasu trebuie să achite peste 33.000 euro

În 2012, cu câteva zile înainte de nuntă, handbalista Adriana Holhos urma să semneze un contract de vis: intra la echipa de handbal U Cluj Jolidon. Jucătoarea scăpase atunci de HC Zalău, o echipă cu o conducere execrabilă, care a umilit-o până la punctul în care, în loc să o folosească pe teren au transformat-o în secretară de birou. Credea ca ajunge la mai bine, că U Cluj înseamnă visul împlinit. Așa că a semnat contractul și a venit la Cluj, unde a evoluat mai bine ca niciodată. S-a înscris la facultate, a obținut și licența, la echipă a jucat cu o energie debordantă, însă, în realitate urma să dea de un manageriat mai ”al dracu” decât cel de la Sălaj. Pe lângă faptul că nu i-au plătit salariile și tratamentul medical primit în urma accidentărilor de pe teren, când Adriana Holhos a cerut prin instanță să primească ce i se cuvine, Universitatea Cluj a invocat că prelungirea contractului pe care îl avea a fost făcută de către un asistent PR: Sălăjan Cosmin. La șase ani de la umilințele primite din partea conducerii U Cluj, Adriana încă nu și-a primit banii, deși toate deciziile judecătorești au fost în favoarea ei.

 

Adriana Holhos a debutat în Liga Naţională la o vârstă destul de fragedă, 16 ani, având în palmares chiar şi trei titluri de campioană naţională cu Silcotub Zalău. Până în 2012 a activat la HC Zalău, echipă de la care a plecat cu dificultate, o parte din probleme ajungând în atenția mass-media. U Cluj pusese ochii pe Holhos după ce tânăra devenise una dintre principalele marcatoare ale Ligii Naționale. Astfel că, în momentul în care s-a încheiat contractul de la Zalău, U Cluj era sprijinită de Jolidon și se afla pe locurile fruntașe în clasament, fiind vicecampioană. Oferta făcută de cei de la U Cluj a determinat-o pe Holhos să semneze contractul la câteva zile înainte de nuntă, deși fusese curtată și de către o echipă din Franța.  

 

Ajunsă la echipa de handbal feminin a U Cluj, Adriana Veronica Holhos a jucat ca inter stânga. Inițial, Holhos a semnat un contract valabil pentru un an, iar ulterior acest contract a fost prelungit prin semnătura lui Sălăjean Cosmin, cel despre care se știa că este directorul sportiv al clubului.

Problemele au început în momentul în care U Cluj nu i-a mai plătit salariile, timp de mai multe luni. Mai mult, Holhos s-a accidentat pe teren și a aflat că nu era acoperită din punct de vedere medical, motiv pentru care i-a confruntat pe cei de la U Cluj. Conducerea a început să îi vireze salariile doar ”când avea chef”, iar Holohos a plecat de la echipă și a dat în judecată clubul pentru a-și recupera peste 33 de mii de euro, banii de pe salariile neîncasate.

 

Blat între U Cluj și Cosmin Sălăjean

Ajunși în faza de proces, cei de la U Cluj au invocat faptul că prelungirea contractului Adrianei Holhos a fost făcută de un angajat fără drept de semnătură în acest sens. Ca să nu îi plătească salariile restante, U Cluj l-a umilit pe Sălăjean Cosmin spunând că nu era director sportiv, ci asistent ”relații publice”. La rândul său, loialul Sălăjean a susținut că nu a informat conducerea U Cluj despre actul adițional. Totul ca să nu scoată din buzunar salariile restante ale Adrianei Holhos.

 „În actul adițional se menționează că părțile contractante sunt Clubul Sportiv Universitatea Cluj, reprezentat prin Ovidiu Vasu, având funcția de director sportiv și Adriana Veronica Holhos, contractul fiind semnat din partea clubului „pentru președinte Ovidiu Vasu”. Sălăjan Cosmin a recunoscut faptul că a semnat și ștampilat actul adițional pentru președintele clubului, însă a arătat că reprezentanții U Cluj „nu au avut cunoștință de încheierea acestui contract”. Această declarație a lui Sălăjan Cosmin a stat la baza admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive, este însă contrazisă prin celelalte probe administrate în cauză”, se arată la dosar.

U Cluj s-a dezis de Sălăjan Cosmin, deși Adriana Holhos intra pe teren purtând tricoul echipei.

„Cosmin Sălăjan, audiat în cauză în calitate de martor, era asistent relații publice și nu director sportiv, iar în perioada 2002-2017 a prestat activitate de voluntariat la SC Jolidon. Întrucât actul adițional nu poartă semnătura unei persoane autorizate din cadrul Clubului Universitatea Cluj, ștampila fiind aplicată de o persoană care nu este angajată a clubului, astfel nefiind îndeplinite condițiile de valabilitate a încheierii unui contract individual de muncă, conform Codului Muncii”, s-a scuzat U Cluj.

Când s-a pus problema de ”muncă la negru”, cei de la U Cluj au schimbat strategia și au recunoscut parțial că Holhos a activat la ei și în perioada actului adițional, semnat de Sălăjan.

Instanța a constatat mârșăvia pe care au făcut-o cei de la U Cluj și totodată au văzut că au existat luni în care jucătoarea era plătită, motiv pentru care au validat actul respectiv. Mai mult, jucătoarea susține că nu avea de unde să știe că i s-a dat un act adițional fără a avea valabilitate, mai ales că aceasta a primit documentul semnat și ștampilat prin mail.

Dosarul a fost soluționat în favoarea Adrianei Holhos, care a reușit să pună sechestru pe două autocare ale U Cluj și câteva sume din diferite conturi ce aparțin clubului. Cu toate acestea, bunurile aflate sub sechestru pot fi utilizate, nu sunt indisponibilizate, însă, în cazul în care U Cluj nu își achită datoriile către judecătoare, bunurile vor fi scoase la licitație.

Datoriile către Adriana Holhos:

  • 3.000 lei, cheltuieli de judecată pentru Apel
  • 5.200 lei, cheltuieli de judecată pentru Fond
  • 1.344 euro, cheltuieli servicii medicale
  • 33.793 euro, echivalentul salariilor neplătite din perioadele 1 iulie 2011 – 30 aprilie 2012 și 1 iulie 2012 – 30 iunie 2013.

Cazul Adrianei Holhos nu este singular. Mai multe jucătoare au avut parte de experiențe similare cu salarii restante și servicii medicale neplătite.

Ziar de Cluj a contactat-o și pe Olga Sanciu, fostul reprezentant al sponsorului oficial Jolidon. Aceasta susține că în perioada respectivă exista un parteneriat între Jolidon și U Cluj, iar contractele care erau încheiate direct între Jolidon și jucătoare erau achitate integral. Însă, existau alte contracte de muncă între U Cluj și jucătoare, despre care nu știe în ce manieră au fost achitate.

Contactat telefonic, Cosmin Sălăjan a refuzat să comenteze despre modul în care a semnat contractul Adrianei Holhos sau funcția oficială pe care o avea (asistent relații publice sau director sportiv). Cu toate acestea,  Olga Stanciu susține că și ea știa că Sălăjan era director sportiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *