Doi tehnicieni în serviciul de imagistică medicală din cadrul Spitalului Militar din Cluj-Napoca, sergentul Chiorean Bogdan și Căpușan Cosmin, aflați în timpul…
AUR a stabilit lista persoanelor care vor candida pentru un loc în Consiliul Local. Numele de pe lista sunt o adunătură de…
Antonela Pătruț, în vârstă de 28 de ani, este noua iubită a lui Arpad Paszkany (52). Omul care a finanțat CFR Cluj a divorțat…
Pompierii clujeni au intervenit la un accident ce a avut loc pe centura Vâlcele – Apahida. La fața locului au ajuns două…
Satele din zona de munte a județului Cluj au trecut de la vară la iarnă peste noapte. După mai multe zile cu…
Pompierii din cadrul Gărzii Gilău, Punctul de Lucru Florești, respectiv Detașamentele 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit în cursul nopții trecute pentru…
Directorul Școlii din Vad este acuzat că ar fi agresat doi elevi și pe mama unui dintre ei. Din primele verificări a…
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis marţi ministrului justiţiei cererea de urmărire penală a lui Roman Petre, în calitate de fost prim-ministru al…
Andrei Mihalca, profesor universitar la USAMV Cluj, a surprins prin obiectivul aparatului de fotografiat momentul în care leii atacă un bivol african….
Un clujean a fotografiat o căprioară care a ajuns în curtea unui bloc din Gheorgheni. Persoanele care au văzut pozele s-au îngrijorat…
Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre faptul că minorul CSABOI GHEORGHE-IOAN LIVIU, în vârstă de 14 de ani, din municipiul Cluj-Napoca,…
ITM Cluj a desfășurat, în cadrul unei campanii organizate la nivel naţional, acţiuni de control pentru verificarea modului in care sunt respectate…
Cu un patos de sorginte utecistă, Emil Boc și-a anunțat sâmbătă, într-un live pe pagina sa de Facebook, candidatura pentru al șaselea…
Meteorologii anunţă că, până joi seară, vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi, izolat, de grindină şi vijelii, iar temperaturile vor…
Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 149.400 lei, după o acţiune de verificare a originii şi trasabilităţii peştelui…