Din oras

Au renuntat la confort si de cativa ani sunt "plecati departe". Povestea tinerilor care au ales sa isi traiasca viata intr-o continua vacanta

Un cuplu de tineri curajosi din Cluj si-au luat inima in dinti si rucsacul in spate si au pornit in aventura vietii lor: o calatorie ce tine deja de cativa ani si nu pare sa aiba prea curand un final. De cand s-au decis sa renunte la serviciile stabile din tara si sa plece, in schimb, pe meleaguri prea putin cunoscute, viata lor e o continua vacanta.

Dupa ce au vizitat aproape toate tarile din Europa, Raul si Ioana Baldean si-au indreptat atentia catre Africa, unde au vizitat Mauritius, dar Asia i-a captivat fara sa aiba vreun cuvant de spus in apararea lor. Asa au ajuns sa calatoreasca in Indonezia, Malaezia, Singapore si Turcia.

Daca ar fi sa alegem intre o destinatie turistica celebra si una mai putin populara, o vom alege pe a doua. Ne plac mediile pline de viata, cu oameni relaxati si atmosfera inedita. Ne place sa descoperim locuri noi, sa nu ne facem multe planuri dinainte, ci sa vedem unde ne duc pasii pe parcurs, cu bune sau cu rele. Ne plac muntele si marea, ne plac natura si activitatile in natura, ne place sa dormim in cort, ne place sa ne plimbam cand vrem si pe unde vrem, ne plac insulele exotice, ne place linistea, dar si galagia, ne place mancarea – Ioana o gateste, dar o mancam impreuna. Nu ne place luxul decat daca este gratuit si nu ne place avionul decat daca este necesar. Nu ne plac vorbele goale, seriozitatea excesiva, snobismul si mediocritatea”, se descriu cei doi in cateva cuvinte.

Indonezia e, insa, destinatia la care se intorc de fiecare data cand au ocazia. Chiar acum, Ioana si Raul se afla, pentru a treia oara, din nou in tara pe care nu se obosesc sa o redescopere. Aici a fost si locul in care Raul a ingenuncheat, pe o plaja pustie, si si-a cerut partenera de calatorie in casatorie.

Ioana mai vulcanica – eu mai relaxat, ea mai sensibila – eu uneori, ea atenta la detalii – eu atent la alte detalii, ea vorbeste frumos – eu vorbesc la subiect, ea mai delicata – eu mai direct. Ce sa o mai lungim, ne completam reciproc! Daca tot eram in Indonezia, pe o minunata insula exotica, am pregatit un modest inel cu o mica perla neagra, pe care il ascunsesem in fundul rucsacului, unde stiam ca va sta ascuns pana la momentul oportun”, a scris Raul pe blogul unde cei doi isi impartasesc povestile, pozele si impresiile cu oricine vrea sa le urmareasca periplul prin lume.

La sfarsitul anului trecut, cei doi si-au propus sa ajunga din Sumatra in Jawa, pe scuter. Calatoria de 1.450 de kilometri a durat 7 zile, dar a fost plina de surprize neasteptate.

Privind in urma, pe langa locuri, peisaje, fotografii, drumuri si mancaruri, cel mai mult ne-au impresionat acesti oameni: cei cu care am avut norocul sa ne intersectam accidental, care ne-au zambit, cu care am povestit sau care ne-au intins o mana de ajutor, uneori cand am avut cel mai mult nevoie”, mai spun cei doi.

Ei sunt ce care au invatat ca o greseala nu insemna un esec, ca paharul nu este pe jumatate gol, ci, din contra, este pe jumatate plin. Ei accepta faptul ca niciodata nu cunosc si nu vor cunoste totul, vor sa se autodepaseasca si sa creada in oameni.

Viata nu e predestinata, nu e controlata de vreo entitate superioara, ci de modul in care gandim, percepem, constientizam, interactionam si asimilam experientele in contextul momentului respectiv”, spune Raul. “Sunt cateva dintre concluziile la care am ajuns treptat, de-a lungul timpului. Si nu vreau sa spun ca sunt cheia spre cel mai bun mod de viata, ci corespund cu modul meu de viata, cu aspiratiile si nevoile mele. Poate nu se potrivesc cu modul tau de viata si nici nu trebuie, pentru ca suntem diferiti si nu am mai avea ce sa invatam unul de la altul”, mai spune acesta.

Acesta spune ca unul dintre secretele unei vieti linistite, este sa ne setam mintea si resursele spre a aborda situatiile zilnice in mod prospectiv, cu curiozitate, entuziasm si rabdare, cu frica daca e cazul, cu bune si cu rele, fara asteptari:

Recunosc, fara asteptari ne este si imi este greu, pentru ca am crescut intr-o societate in care totul trebuie categorisit, catalogat sau etichetat, in care gresala nu e perceputa ca un pas spre cunoastere, in care teoria primeaza practicii, iar creativitatea e deseori inchisa intr-un sertar impaienjenit, intr-o camera fara lumina, iar atunci cand vine vorba de cheie, toata lumea o cauta pe femeia de serviciu, concediata in urma cu mult timp”.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *