Eveniment

Au aflat şi funcţionarii ANAF Cluj că se vor face concedieri. Acum două săptămâni, când i-am informat, nu aveau nici o opinie, azi fac „grevă spontană”

Dacă nici asta nu înseamnă „Ardeal”, nici noi nu ştim ce altceva ar putea defini mai bine viteza noastră de reacţie…

Acum două săptămâni (pe 15 noiembrie), am vrut să stăm de vorbă cu cei de la ANAF Cluj fix pe tema preconizatelor concedieri (mă rog, Teodorovici zicea atunci ceva de genul că vor dispare din schemă doar acele posturi blocate – vreo 4000 din 21 de ministere), dar cum la ei nu ajunsese încă vestea, ne-au redirecţionat să-şi dea cu părerea despre viitorul lor la şefii de la Bucureşti. Că la Cluj funcţionarul stă ghiocel să aibă şeful de la Bucureşti atitudine pentru el. Funcţionarul clujean este deosebit de plin de opinie numai când este pus în situaţia de a-i fi deranjat spaţiul din faţa ghişeului de către vreun amărât de contribuabil. Sau când este să se prăvale cu amenda şi controlul asupra vreunei babe care vinde leuştean la colţul străzii.

Revenind, deşi nu merită, angajaţii din Cluj ai ANAF au întrerupt astăzi lucrul şi s-au pornit să protesteze în curtea instituţiei împotriva măsurilor anunţate de ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, care a declarat că o pătrime din salariaţii Fiscului ar putea fi concediaţi. Brusc, la mai bine de două săptămâni de la momentul în care ministrul îşi dădea cu presupusul, în rândul angajaților de la ANAF a apărut temerea pierderii locurilor de muncă. Dar am lămurit misterul agitaţiunii: ieri, Eugen Teodorovici, după ce  adat cu mucii în fasole cu ideea măreaţă de a restricţiona accesul românilor la piaţa muncii şi la libera circulaţie prin Uniunea Europeană, pentru a mai abate atenţia şi în altă parte a anunțat, încă o dată, că unul din 4 angajați ar putea să plece din sistem.

No, prima dată o fi vorbit omul la necaz, s-or fi gândit funcţionarii clujeni… Dar dacă a doua oară o fi vorbit serios?

Aşa că, pac, la războiu!

Acum chiar pregătesc şi un calendar al protestelor şi atrag atenția că, în momentul de față, 8 funcționari se ocupă de 80 de mii de agenți economici, iar volumul de muncă este imposibil de susținut. Ioi, ca să zicem aşa: abia acum pricepem aroganţa cu care suntem invitaţi pe la diverse birouri să zacem, pe vreun coridor, pe timpul şi banii noştri, până când unul dintre funcţionari termină cu restul de 9999 de alţi agenţi din faţa noastră. Că d-aia s-a informatizat sistemul fiscal în România ca declaraţiile on-line să fie depuse în trei exemplare şi dosar cu şină la biroul X etajul Z, iar omul să fie întrebat, ochi în ochi, dacă are ceva de declarat (că sigur are ceva de ascuns).

Acum noi trebuie să le plângem de milă acestor funcţionari? Păi, să le plângem. Poate aşa află că, mai întâi, sunt în slujna cetăţeanului, apoi a câte unui trecător Guvern în numele căruia se dau ei lei din spatele chitanţierelor şi ghişeelor.

Biroul Executiv al Federației Naționale a Sindicatelor din Finanțe a solicitat renunțarea la proiectul de hotărâre privind reducerea posturilor vacante la nivelul Ministerului Finanțelor Publice și la cel al unităților subordonate. Sindicaliștii au anunțat încă de săptămâna trecută că „Biroul Executiv a hotărât demararea procedurilor pentru declanșarea acțiunilor de protest la nivel național, cu consecințe grave în următoarea perioadă. Salariații fiscului din România nu doresc să afecteze activitățile desfășurate cu ocazia centenarului, însă un astfel de tratament din partea conducerii Ministerului Finanțelor Publice îi obligă să demareze de urgență acțiuni de protest la nivel național, care pot degenera în greve spontane, necontrolabile de către organizația noastră”.

 

Fotocredit: Ziua de Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *