Reportaj

Atmosferă dezolantă în Parcul Central, lipsit de iarbă, plin de găinaț și de tranșee

În 24 octombrie 2019, Primăria Cluj-Napoca a anunțat demararea lucrărilor de montare a sistemului de irigații care va fi amplasat în Parcul „Simion Bărnuțiu”, durata de execuție fiind de 6 luni. În cadrul acestor lucrări, parcul este practic arat de-a lungul și de-a latul.

Șantierul ar urma să se încheie în 24 aprilie 2020, dacă se va respecta cu strictețe termenul anunțat. Dacă mai luăm în calcul o lună-două-trei de întârziere, plus refacerea gazonului, care poate nu se va prinde din prima și va trebui remontat ș.a.m.d., cum se face la noi, atunci când vorbim despre lucrări publice, avem șanse mari ca în primăvara și în vara acestui an să nu ne putem bucura de Parcul Central, care va arăta ca un teren agricol pregătit de însămânțare.

Cum Festivalul Untold se va desfășura anul acesta în intervalul 30 iulie – 2 august, probabil că până la data începerii festivalului lucrările vor fi totuși finalizate și gazonul va fi montat, pentru a putea fi călcat în picioare de către festivalieri. După Untold, gazonul va necesita înlocuire și lucrări de refacere, ca în fiecare an. Și așa va trece și luna august, cu parcul parțial închis pentru Untold, apoi pentru lucrările de refacere, și clujenii nu se vor putea bucura de iarbă, de liniște, de natură în Parcul Central întregul sezon cald.

Ziar de Cluj a scris în 11 noiembrie 2019 despre săpăturile care începuseră în Parcul Central.

Citiți mai multe detalii aici: Parcul Central, săpat cu buldozerul: se fac șanțuri pentru furtunurile sistemului de irigații

Șanțurile săpate la începutul lunii noiembrie au fost astupate cu pământ, iar în prezent vedem la fața locului numai movile. Nu a fost refăcută iarba, priveliștea fiind una dezolantă.

Zonele din Parc unde mai întâlnim încă o anemică iarbă sunt rare, verde mai putem vedea doar în jurul clădirii Casino-ului:

În rest, parcul a fost săpat în aceste zile ca pentru un război de tranșee:

Parcul Central este, în prezent, un imens șantier. În aceste condiții, în buricul târgului de 5 stele, clujenii nu mai au niciun loc de promenadă, pentru că și Cetățuia arată ca după bombardament.

După săpăturile mai recente, au rămas brazde înalte cu bulgări de pământ și moloz. Un loc plin de farmec până nu demult, parcul a fost redus la grămezi de pământ:

Ciorile care au contropit orașul în ultimii ani și-au făcut casă bună și în copacii din Parcul Central, transformând aleile și băncile în haznale pentru găinaț:

De plimbări romantice prin vechiul parc al Clujului nici nu mai poate fi vorba, prin găinaț și tranșee:

În ciuda promisiunilor Primăriei de noi parcuri, în 2020 clujenii vor avea un parc în minus. În orașul cel mai fain din țară, cu cel mai erect nivel de trai, avem doar trafic infernal, praf și șantiere ce țin de decenii și se termină doar pentru a începe din nou.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *