Reportaj

Ati facut vreodata o plimbare STELARA? Un clujean va arata cum.

“Cerul este minunat, trebuie vazut”, spune din capul locului Varadi Nagy Pal, astronomul amator care organizeaza tururi gratuite de “vanatoare” de stele pe dealurile Clujului. E pasionat de astronomie de cand se stie, iar de mai bine de un an ia calea Fagetului in fiecare luna, insotit de zeci de clujeni curiosi de tainele cerului instelat.

“Prima observatie cu telescop pe care mi-am notat-o a fost in toamna anului 1998. Aveam vreo 12-13 ani, apoi a urmat o pauza mai lunga, iar acum ca am un job stabil, am putut sa ma reapuc de vechiul meu hobby”, povesteste Varadi Nagy Pal, jurnalist al Radio Cluj si astronom amator.

De la un desen facut in adolescenta, tanarul a ajuns sa realizeze astro-fotografii premiate chiar de NASA.

“Inainte sa ma apuc prezentari in fata publicului larg am simtit ca este nevoie ca ceva sau cineva sa certifice ca intr-adevar ma si pricep la asta. Astfel ca in 2012 am inceput si in 2013 am terminat fotografierea analemei Clujului, iar fotografia a primit aprecierea NASA, fiind aleasa Earth Science Picture of the Day, iar cu aceasta “diploma” in buzunar pot vorbi cu curaj despre astronomie in fata unor necunoscuti”, dezvaluie astronomul.

“Teoretic poti fotografia o analema daca montezi aparatul cu un obiectiv de unghi destul de larg si faci cate o poza la fiecare 86.400 de secunde. Fara a schimba setarile, fara ca aparatul sa se miste. Mai trebuie un filtru ca soarele sa-si prezinte discul în loc sa arda o urma mare si difuza pe senzor/film. Fotografiile realizate astfel se vor suprapune si rezultatul este analema”, se explica pe site-ul tanarului

“Am inceput blogul atunci cand am avut instrumente cu care puteam sa fac fotografii, puteam sa arat lucruri. Astronomia de amatori este un sport tehnic si depinde foarte mult de echipament. Un aparat foto cu care poti deja sa faci ceva nu este scump – 2-300 de lei, dar trebuie sa instalezi pe el anumite softuri. Un aparat mai serios variaza intre 1.000 si 2.000 de lei. Un telescop suficient de serios cat sa nu incapa intr-un rucsac costa tot intre 1.500 – 2.000 de lei, iar limita superioara este cerul instelat”, a povestit Varadi Nagy Pal.

Primul tur nocturn de observare a stelelor l-a facut intr-o tabara in Tinutul Secuiesc, iar reactia pozitiva a oamenilor l-a facut sa continue cu astfel de iesiri si la Cluj.

“In tabara organizata in vara anului 2013 de Societatea Carpatina Ardeleana din Frumoasa, judetul Harghita m-au cooptat sa tin un traseu nocturn, daca tot cunosc constelatiile.  Am fost de acord, m-am gandit ca vor fi 15-20 de oameni, in schimb am fost 150 de persoane. Vazand ca oamenii chiar sunt interesati de asa ceva, chiar vor sa stie ce vad pe cer, m-am apucat de tururi la Cluj. Primul a fost in octombrie 2013”, isi aduce aminte acesta.

Plimbarile stelare se organizeaza lunar, iar data este anuntata pe Facebook. Participarea este gratuita, insa e nevoie de respectarea unui regulament, care implica echiparea corespunzatoare pentru o drumetie si un comportament adecvat in natura.

“Cluburile clujene de astronomie de amatori au organizat mai multe evenimente de observatie, in sensul ca ne amplasam telescoapele in Piata Unirii, vin oamenii si se uita. Din pacate din cauza iluminatului foarte puternic nu se poate vedea aproape nimic, Luna si maxim cateva stele duble.

M-am gandit ca cerul este minunat si trebuie vazut, iar pentru asta trebuie sa mergem undeva unde este intuneric. Am umblat in jurul Clujului pentru a gasi locul cel mai accesibil si suficient de intunecos pentru a ne putea bucura de imaginea spectaculoasa si asa am gasit in Faget, zona La Nuci. Ne intalnim in capatul strazii Bucium, dupa ce in prealabil anunt tura pe Facebook si ne pornim in padure”, arata tanarul.

Participantii sunt foarte diversi, singurele caracteristici comune fiind curiozitatea fata de tainele stelelor si intelegerea limbii maghiare, aceasta fiind limba in care are loc prezentarea.

“Pe cer sunt povesti extraordinare, asa ca am conceput tururile sa aiba un pic de mitologie, dar si cele mai recente descoperiri stiintifice. De obicei vorbesc despre povestile de dragoste scrise in stele, spre exemplu cum Zeita Iubirii este refuzata de Ghilgames, acest Brad Pitt al Antichitatii pentru ca ar fi prea usuratica, iar ea vrea sa se razbune prin distrugerea lumii.

Acum obisnuiesc sa le arat nebuloasa din constelatia Orion, unde chiar in timp ce ne uitam se nasc stele precum Soarele nostru, se creeaza sisteme solare si chiar planete asemanatoare Terrei”, mai spune Varadi Nagy Pal.

Recordul de participanti la un astfel de tur a fost de 60 de persoane. Cerul se observa cu ochiul liber, dar si cu un telescop mai mic care mareste de sase ori, si prin care se vad craterele Lunii sau satelitii lui Jupiter.

Astronomii amatori se vor intalni vineri la Observatorul Astronomic de pe strada Ciresilor pentru a se bucura impreuna de cel mai asteptat eveniment al anului – eclipsa partiala de soare ce va avea loc intre 10 30 si 13 00.

“Va fi deschisa si cupola, iar noi, amatorii, ne vom monta instrumentele in curte”, a subliniat Varadi Nagy Pal.

Urmatoarea eclipsa de soare va avea loc in 2026.

Foto: arhiva personala Varadi Nagy Pal

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *