Eveniment

ATENȚIE LA DEZINFORMARE: Reacția MApN la zvonurile privind mobilizarea rezerviștilor, după o adresă a DSP Cluj

Scris de 490

Ministerul Apărării avertizează asupra faptului că revin speculaţiile nefondate cu privire la aşa-zise “pregătiri pentru mobilizarea rezerviştilor” şi infirmă semnificaţiile unui document atribuit Direcţiei de Sănătate Publică Cluj.

”În spaţiul online circulă documentul din imagine, reprezentând o adresă trimisă de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Cluj către Asociaţia Medicilor de Familie din acelaşi judeţ. Speculaţiile care acreditează ideea că acest document ar fi o dovadă a pregătirilor de mobilizare a rezerviştilor militari, pe care autorităţile statului român le-ar face pe ascuns, în contextul războiului din Ucraina, nu au nicio legătură cu realitatea”, a transmis, marţi, Ministerul Apărării.

Sursa citată precizează că, potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, Direcţiile de sănătate publică transmit centrelor militare zonale şi judeţene anual, până la data de 1 noiembrie, tabele cu cetăţenii bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 35 ani care au afecţiuni medicale incompatibile cu serviciul militar.
”Precizăm că actualizarea bazelor de date a rezerviştilor reprezintă o activitate cu caracter permanent, la termenele prevăzute de lege şi nu are legătură cu situaţia de securitate din apropierea graniţelor României. Astfel de încercări de inducere în eroare a opiniei publice cu privire la derularea activităţilor curente din domeniul pregătirii populaţiei pentru apărarea ţării au mai existat şi au fost semnalate prompt de structurile de informare publică ale MApN”, a mai transmis ministerul.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 6 hours Justitie
    JUSTIȚIE DE DRAGUL PENSIEI SPECIALE: Delia Purice, de la Curtea de Apel Cluj, se cere în pensie
  • Acum 6 hours Politica
    Marcel Ciolacu, despre mandatele președintelui Iohannis: ”Au fost ani de zile pierduți din cauza unor ranchiune, discuții politice și a unor decizii”
  • Acum 6 hours Rautacisme
    Sabin Sarmas – dusmanul Clujului. A muscat mana lui Boc si s-a dat cu securistii de la STS, inclusiv in problema cloud-ului!
  • Acum 10 hours In vizor
    PÂNĂ CÂND OSĂ NE MAI MINTĂ BOC, CA PE ULTIMII OAMENI? Criza gunoaielor pândește din umbră: Supercom n-a primit încă ordinul de începere a contractului pentru că nu îndeplinește obligațiile asumate
  • Acum 10 hours Eveniment
    TÂLHAR LA 27 de ani: A fost arestat preventiv după ce a agresat o femeie de 96 de ani şi i-a furat trei tablouri. A fost recuperat unul dintre tablouri
  • Acum 12 hours Anchete
    Prințul Alin “ÎNTR-O ZI” Tișe și regele Emil OSĂ Boc nu numai că au pierdut cloudul regional, dar n-au fost în stare să aducă la Cluj nici măcar o fracțiune din cloud-ul mare guvernamental de 500 de milioane de euro
  • Acum 14 hours Eveniment
    SĂ TRĂIASCĂ ANTIDERAPANTUL, CĂ MI-A PUS ÎN ȘANȚ BĂRBATUL! De la atâtat deszăpezire pe drumurile județene din Cluj, o mașină cu 4 pasageri s-a răsturnat în decor
  • Acum 15 hours In vizor
    70 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu în închisoarea de la Sighet și 10 zile de la smulgerea din soclu a statuii sale de către ”doreii” angajați de Boc să ”reabiliteze” zona. Tot o ucidere. A memoriei
  • Acum 1 day Analiza
    Marțafoii Clujului, Alin Tișe și Emil Boc, au trimis la STS o adresă smiorcăită, de ciudă că Clujul a pierdut Cloud-ul Regional. Sunt Tișe și Boc izolați de PNL?
  • Acum 1 day FOTOGRAFILA
    VIDEO/FOTO: Cluj-Napoca, ca un patinoar. N-a făcut ”OSĂ” Boc patinoar pe lacul din Parcul Central, a făcut iarna în tot orașul
  • Acum 2 days Politica
    De la semnarea Proiectului în valoare de 60 de milioane de euro pentru digitalizare în regiunea de Nord-Vest a României a lipsit președintele CJ Cluj
  • Acum 2 days Politica
    Rafila, reacție la dosarele de șpagă din sistemul medical: ”E inacceptabil ca personalul să primească bunuri materiale în schimbul serviciilor pe care le oferă. Recunoştinţa poate fi exprimată prin flori sau bomboane”
  • Acum 2 days Din oras
    MAI UȘOR CU ANUNȚUL DE ANGAJARE PE SCĂRI! LEGAL, discriminarea în cuprinsul unui anunţ de angajare, pe criteriul genului şi al aspectului fizic ESTE INTERZISĂ
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE