Eveniment

Atenție, DIICOT! Mega lovitură pe piața drogurilor din Cluj! Poliția Locală a capturat un joint – VIDEO

Consumul de droguri a ajuns atât de răspândit în Cluj-Napoca încât consumatorii nu se mai feresc demult să se drogheze în plină stradă. Anul trecut, Ziar de Cluj și NCN v-a prezentat nenumărate cazuri de tineri picați pe stradă, aflați în stare de letargie după ce au consumat zombie (marijuana sintetică), unul dintre cele mai periculoase stupefiante, care au făcut ravagii în SUA în 2016. 

Un nou caz, nu la fel de periculos ca cele de anul trecut, a avut loc vineri, în jurul orei 15.00. Un tânăr a fost prins de doi polițiști locali, lângă magazinul Central în timp ce își rula un joint. Cel puțin la prima vedere este vorba despre o țigară cu conținut ilegal. Acesta a încercat să aprindă jointul, dar a fost oprit de „panseluțele lui Bonțidean”, țigara i-a fost confiscată și a fost luat la întrebări, nu înainte de a primi și un “compliment” din partea polițistului local: „Ce râzi, mă curvă?”

Dincolo de prostia tânărului de a săvârși o ilegalitate în plină stradă, ziua în amiaza mare, există și un comic al situației. Întrebată de reporterul Ziar de Cluj de ce l-au oprit pe bărbat, polițista locală a arătat spre țigara pe care o ținea cu mândrie pe agenda din mâna stânga și cu o față extrem de serioasă a întrebat retoric: „Mai trebuie să vă spun?”. Mimica feței sugera faptul că ea și colegul au prins cu mâța în sac sau mai bine zis cu iarba (mâței) în gură un individ care a înfăptuit un lucru îngrozitor, iar ei sunt eroii, un fel de Superman și Wonderwoman. 

Pe această cale, le transmitem domnilor și doamnelor de la DIICOT și BCCO că odată cu această megacaptură din centrul orașului, vor avea de lucru nu glumă. Probabil va fi un dosar greu de instrumentat, care a pornit grație aprigilor apărători ai Cetății! 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *