Editorial

AȘA ȚARĂ, AȘA ACCIDENTE FEROVIARE

Scris de 353

Am avut și noi un accident feroviar, care e o oglindă a țării prin toate detaliile. Atât ne-am permis: un accident la fel de penibil ca țara. Noroc că n-au existat victime, doar 4 pasageri au ajuns la spital și au ieșit la scurt timp. Iar am avut noroc, iar a fost Dumnezeu mecanic de tren român și ne-a ferit de un dezastru ca în Grecia.

Ziceam că accindetul ăsta are scurgeri de românism, ca o budă de tren. Pornind de la cauza accidentului: mecanicul trenului de pasageri de pe ruta Arad-București Nord a trecut pe roșu și a lovit un marfar, în gara Roșiori Nord.

Avem armate de bombardieri care cred că le-au luat mămicile lor șosele și trec pe roșu. Acum avem și un mecanic de tren bombardier. Asta lipsea acestei țări. Așteptăm pilotul de avion bombardier, care să lase aeronava pe avarii, pe pistă, 5 minute, boss, până iau o șaorma.

Al doilea indiciu că accidentul ăsta feroviar s-a întâmplat în România e reacția CFR. După 9 ORE de la accident, CFR Infrastructură a confirmat că, într-adevăr, a avut loc o „tamponare” între două trenuri și că mecanicul „a trecut pe roșu”. 9 ore le-au luat celor din conducerea CFR să afle că a avut loc un accident feroviar.

Aparent, la CFR, veștile circulă precum trenurile: cu întârziere.

Al treilea semn că avem de-a face cu un accident 100% românesc e prima reacție a directorului CFR Călători, Traian Preoteasa.

Întârziatul director a declarat, despre mecanicul care a provocat accidentul: „Dacă dormea, era mai bine, că îl frâna sistemul de siguranţă. Or, el a depăşit controlat. Dacă dormea, din punct de vedere al impactului, se frâna pe loc şi nu ajungeam la acest caz. Deci, dacă dormea, era mai bine decât să depăşească controlat semnalul.”

Ziceți voi dacă asta nu e una dintre cele mai românești declarații pe care le-ați auzit vreodată: dacă dormea mecanicul, era mai bine, că se evita accidentul. Mi-nu-nat!

Al patrulea indiciu că avem de-a face cu un românism în toată splendoarea este explicația aceluiași director CFR Călători despre reacția companiei după 9 ore de la accident. Traian Preoteasa a declarat, într-o ședință la care au participat sindicatele CFR și reprezentanți ai ministerului Transporturilor: „Am fost la locul accidentului, am vorbit cu mecanicul de două-trei ori. Prima dată nici el nu și-a dat seama, impactul a fost minor. Cei patru nu au fost loviți din cauza impactului, ci a frânării bruște. Asta a cauzat lovirea, nu impactul. Distanţa dintre locul unde era locomotiva trenului de călători şi locul în care aţi văzut vagoanele răsturnate este de aproape un kilometru. Din cauza acestei distanțe, fiind și noapte, nimeni nu bănuia că a fost impact.”

Deci, în urma accidentului a deraiat trenul de marfă, au fost răniți patru oameni, dar NIMENI n-a bănuit că a fost impact, din cauza distanței și a nopții. Perfect logic, perfect românesc!

În fine, toate indiciile conduc spre o eroare umană și, dacă va fi găsit vinovat, mecanicul ar putea fi obligat și la plata pagubelor. De fapt, toate indiciile duc la concluzia că nu era posibil un accident mai românesc de atât.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour Politica
    Comisia Europeană cere scăderi reale de pensii la magistrați și militari. Între timp, ministrul Apărării, se hărnicea să creeze o nouă categorie de pensionari speciali: civilii care lucrează în armată, poliție și servicii secrete se pot pensiona mult mai repede, la fel ca militarii
  • Acum 13 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 14 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 17 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 20 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 20 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 20 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 22 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 22 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 22 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 23 hours Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 24 hours Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
  • Acum 1 day Politica
    Fără niciun ștrand funcțional sută la sută în Cluj-Napoca, de imediat 20 de ani de mandat, Emil Boc anunță în presa de chitanțier ”OZN”-uri de natație. Știm, nu v-ați plictisit încă de povestea cu ce OSĂ avem în Borhanci
Citește și...
Editorial

REPUBLICA PRESCRISĂ ROMÂNIA

E cea mai bună perioadă pentru bandiții României. La cum funcționează justiția în țara asta, […]

Editorial

TOCĂTOARELE DE BANI

Se toacă la bani publici în țara asta mai ceva decât carnea. Dacă facem puțină […]

Editorial

ZBOARĂ, IOHANNIS, ZBOARĂ!

Ce știm noi despre președintele Iohannis? Că e mare fan al mișcării, practicând niște sporturi […]

Recomandările redacției
TOP CITITE