In vizor

Arhiepiscopia Alba-Iulia a convocat pentru joi un Consistoriu de urgență. Surse: Pomohaci va fi caterisit

Se împlinesc 30 de zile de când Cristian Pomohaci a primit răgaz să aducă dovezi împotriva multiplelor acuzații aduse de către presă, în speță, de Ziar de Cluj, care a publicat o înregistrare din care reiese clar că Pomohaci este nu numai homosexual, ci și corupător de minori, pedofil și instigator la acte de prostituție. 

În ultimele 30 de zile, presa națională și-a luat și ea rolul în serios: au apărut nenumărate anchete și dovezi despre diversele relații sexuale pe care Pomohaci le-a avut cu bărbați, împotriva preceptelor Bisericii Ortodoxe. Ca să nu mai discutăm de averea incredibilă pe care acest preot o are! 

Într-un gest de disperare, Pomohaci a depus un document astăzi, prin care solicită autosuspendarea din preoție. Procedura este însă inutilă, deoarece, potrivit surselor noastre, joi va fi convocat un Consistoriu de urgență, adică un tribunal bisericesc, în care se va lua decizia caterisirii lui Pomohaci. Vă vom ține la curent. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *