… poate este o soluție a formelor fără fond, dar, în timp, cred că ne vom reaminti despre curaj, libertate, solidaritate și speranță.
Aceasta a fost Revoluția din Decembrie 1989.
Cea care a durat din 17 până în 22 decembrie orele prânzului. Moment în care au ieşit Iliescu și ai lui la furat.
Ce nu înțeleg este lipsa întrebărilor de genul: “Ce am acum și fără de care nu știu cum am trăit înainte de ’89?”; “Câte din vise mi s-au împlinit?”. Și lipsa acestor întrebări și, mai ales a răspunsurilor, se vede în modul absolut debusolant în care se votează numai imagine și numai gargară. De parcă nimeni nu s-a mai desprins din fața televizorului în ultimii 28 de ani.
Restul este tăcere.
După mai bine de un sfer de veac, Revoluția se reduce la comemorări și parastase – la vorbe goale azvârlite din belșug peste țară. Numai de comemorarea Revoluției se mai vorbeşte și despre întrebările rămase fără răspuns ale orfanilor și văduvelor rămași în urma eroilor.
Cert este că Revoluția din decembrie a avut de toate: momente sublime, eroi, călăi, dintre care unii s-au transformat mai apoi în eroi, și eroi adevărați, care au fost uitați. A fost un lucru 100% românesc: pentru că acum, românii au de toate, dar în proporții greșite.
Faptul că Revoluția este ignorată și scoasă de la naftalină numai în luna decembrie este îngrijorător. Iar cel mai grețos este modul în care Revoluția este folosită de politicieni și tembeliziuni doar pentru a mai puncta ceva în norma de rating. Merită analizat cum se vede acum pe ecran “prima Revoluție din lume transmisă în direct”.
Revoluția a fost transformată în eveniment de Cartea Recordurilor, nu de Manual de Istorie!
Este revoltător: un eveniment atât de complex care poate fi analizat din perspectivă istorică, politică, socială sau psihologică este înghesuit în cinci minute de reportaj (sau de discurs), după logica “trebuie să dăm ceva cu revoluția”.
Cum își aduc aminte oamenii de acest eveniment?
Invariabil, începând de pe 16-17 decembrie își fac apariția în buletinele de știri niște reportăjele de cinci minute “despre Revoluție”, cu un reporter într-un loc-simbol, care îndata ce preia legătura purcede la litanie: “În urmă cu X ani, în acest loc începea…”. Pe ecran apare, invariabil, următorul colaj: câteva imagini de la Timișoara, Ceaușescu la balcon, vuietul care-i oprește discursul, elicopterul, imaginile de la televiziune, scena de la Târgoviște și, în final, Cimitirul Eroilor.
Reporterul incheie cu constatarea “nici acum, după X ani, nu știm exact cine a tras în noi, care au fost teroriștii etc”. Totul în fix cinci minute, cu tot cu legături. Și totul este numai minciună și manipulare prin omisiune. Căci se știe exact, de acum mai bine de un sfert de veac de singurătate a morților și mutilaților din decembrie 1989, cine a tras, de ce a tras și cum capii Armatei Române l-au ajutat să fure România pe Ion Iliescu și clica sa de nomenclaturiști.
Cum capii Armatei Române și-au pus subordonații să se împuște între ei, în direct – că de aceea, din seara zilei de 22 decembrie 1989, suntem prima lovitură de stat, nu revoluție, transmisă în direct.
Deși există condamnări la ani grei de închisoare din rândul șefilor Bravei și Glorioase Armate române, nimeni nu a dat un răspuns oficial la această întrebare: de ce mă, deșeuri cu față umană, ați pus să fie împușcați nilte copii?
Și nimeni nu a dezavuat public implicarea Armatei Poporului în reprimarea Poporului.