Din oras

Aproape 200 de turiști blocați de 5 ore pe Aeroportul Cluj. Trebuiau să plece în Egipt dar nu se știe nimic de avion

Aproape 200 de turiști așteaptă pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj de 5 ore să plece spre Hurghada (Egipt) cu o cursă charter, dar nimeni nu știe nimic de avionul cu care trebuiau să zboare.

Cursa companiei HiSky urma să decoleze la ora 20 spre Hurghada, dar la 19,30 oamenii au început să se impacienteze  pentru că nu s-au făcut procedurile de îmbarcare.

Ei au predat bagajele de cală și au trecut la ora 18 de controlul pașapoartelor, fiind în sala porților de îmbarcare.

”Stăm de peste 5 ore în aeroport dar nimeni nu ne spune nimic. Pe panou apare doar că zborul este amânat, dar nu se știe până când. La numerele de telefon de la companie nu răspunde nimeni, nici la numerele din București nici din Republica Moldova.

Sunt multe familii cu copii mici, nu mai au ce să le dea de mâncare, magazinele sunt închise. Este un început de vacanță ratată. Cel mai neplăcut este că nu avem nicio perspectivă, dacă plecăm și când”, a spus un pasager pentru Cluj24.

Turiștii s-au întins pe banchetele din aeroport, care pe unde pot și așteaptă un semn de la compania HiSky privind zborul lor.

Cursa spre Hurghada era ultima de vineri care trebuia să decoleze de pe aeroportul clujean.

Avionul spre Hurghada a decolat de la Cluj cu o ÎNTÂRZIERE de 8 ore. Ce se întâmplă cu celelalte zboruri ale companiei HiSky

Cursa charter cu aproape 200 de turiști, care trebuia să decoleze vineri seara la ora 20 de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj spre Hurghada (Egipt) a plecat cu o întârziere de 8 ore, din cauza unei defecțiuni tehnice a avionului.

Aeronava companiei aeriene HiSky a decolat spre destinație sâmbătă dimineață la ora 4, deși programul normal arăta ca trebuia să zboare vineri la ora 20.

Pasagerii au stat peste 10 ore blocați în aeroport fără să fie anunțați de reprezentanții companiei despre problemele tehnice și când ar decola zborul spre Egipt.

Din primele informații, compania a trimis în noaptea de vineri spre sâmbătă un alt avion din Hurghada care să preia pasagerii din Cluj, ceea ce a dus la întârzieri în cascadă la alte curse.

Astfel, iar zborul din Egipt care trebuia să ajungă la Cluj sâmbătă dimineață la ora 6 va ateriza abia la ora 14,30, iar cel care trebuia să plece la ora 14 va decola la 22,30.