FOTOGRAFILA

Antecamera mizeriei: Poftiți în saloane la Policlinica CFR Cluj-Napoca!

Scris de 1577

Ne-am obișinuit și cu asta. După ce românii au acceptat o situație de neacceptat, ca meniul unui pacient – 3 mese/zi să fie în valoare de 11 lei, aceștia par să se fi împăcat și cu condițiile oferite de unitățile sanitare de stat, de la spitale la clinici și ambulatorii.

Policlinica CFR/Ambulator CFR Cluj-Napoca
Grup sanitar pacienți

Cea mai bună calitate a vieții poate fi regăsită în unul dintre ambulatoriile CFR din municipiul Cluj-Napoca, structură din subordinea Spitalului Căi Ferate Cluj-Napoca, sub coordonarea Ministerului Transporturilor.

Din păcate, actualul ministru de Interne, penelistul sălăjean Lucian Bode nu a reușit să se aplece asupra unor asemenea teme precum condițiile pacienților din spitalele aflate în subordinea ministerului Transporturilor în perioada cât a coordonat activitatea ministerului de profil noiembrie 2019-decembrie 2020, dar nici în calitate de președinte al Comisiei pentru Transporturi și Infrastructură din cadrul Parlamentului României în perioada 2016-noiembrie 2019.
În atare situație, condițiile din ambulatoriul CFR destinat clujenilor arată cam așa

Abia de curând, MApN și-a manifestat intenția de a trece câteva spitale din administrarea Ministerului Transporturilor în cadrul Ministerului Apărării.

„M-am înţeles cu Ministrul Transporturilor, cu domnul vicepremier Grindeanu, în zona lor au rămas o serie de spitale ale transporturilor, spitale CFR sau de altă natură care nu mai pot să se dezvolte şi nu este normal să se mai dezvolte în zona aceasta, pentru că nu mai avem în Ministerul Transporturilor, nu mai este, cum era înainte, o instituţie de stat cu zeci de mii de angajaţi, acestea nu se mai justifică. Astfel că am stabilit să trecem câteva spitale din administrarea Ministerului Transporturilor în cadrul Ministerului nostru, pentru că noi avem nevoie de a dezvolta un sistem medical militar modern, în care avem nevoie şi de alte spaţii”, declara ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu la începutul lui mai 2022.

Până una-alta, românii sunt îndemnați să-și plătească toate contribuțiile pentru sănătate.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
  • Acum 3 hours Politica
    Fără niciun ștrand funcțional sută la sută în Cluj-Napoca, de imediat 20 de ani de mandat, Emil Boc anunță în presa de chitanțier ”OZN”-uri de natație. Știm, nu v-ați plictisit încă de povestea cu ce OSĂ avem în Borhanci
  • Acum 4 hours In vizor
    Ce se întâmplă cu polițele RCA de la Euroins? Practic lepoți pune în parbriz și toată lumea îți acordă prioritate. Restul sunt povești de gestionat criza
  • Acum 12 hours General
    EXCLUSIV! Bătăușele au fost date afară din PSD Cluj
  • Acum 20 hours Focus
    Specialiștii clujeni, despre reacția PSD ȘI ANPC la automatizarea sistemului de cumpărături la Auchan: „discurs „populist” în cazul Auchan – VIDEO
  • Acum 21 hours In vizor
    VIDEO: Pe Calea Florești, Emil Boc a aprobat o huidumă de 25 de etaje. Atât în disprețul clujenilor, cât și al celor mai elementare măsuri de siguranță, hiuduma fiind înfiptă în structura de rezistență a unui zid de sprijin al unei lucrări arhitectonice, Nodul ”N”
  • Acum 21 hours In vizor
    Boc, mână în mână cu judecătorii de la Cluj. Cum încearcă să evite plata de milioane de euro – totul pentru părculeț
  • Acum 22 hours General
    Presa de chitanțier ne dă știri triumfaliste despre ”noul punct de belvedere al Clujului, Turnul Pompierilor”. ȘAPTE ANI A DURAT REABILITAREA UNUI FLEAC. Între timp, adevăratul ”punct de belvedere”, Cetățuia, zace în paragină
  • Acum 24 hours Din oras
    Un american din Cluj şi-a sechestrat soţia şi a ameninţat că o ucide. A urcat pe acoperișul casei, înarmat cu o lingură
  • Acum 1 day Focus
    Anton Hadăr, președintele Federației Alma Mater, la NCN, despre legile educației: „Au fost mai multe lucruri pe care le-am dorit a fi luate în seamă, nu le-am văzut aprobate” – VIDEO
  • Acum 1 day General
    CU CE SE MAI OCUPĂ ORGANELE STATULUI: Descinderi ale poliţiştilor de la Transporturi la patru tineri din Cluj și Oradea care au desenat graffiti pe vagoanele unor trenuri
  • Acum 1 day Focus
    Fram, ursul polar, ajunge pe marile ecrane – VIDEO
  • Acum 2 days Din oras
    Rahat românesc, ultimul răcnet
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE