In vizor

Angajații Primăriei avansează în grad: Polițiști locali, urbaniști și cei care au obținut calificativul „Bine” pe criterii de performanță. BONUS: Inspector-urbanism, operare calculator – nivel mediu

Funcționarii publici ai Primăriei se pregătesc să avanseze în grad: de la funcționari din cadrul Direcției Generale a Poliției locale, ori din cadrul Direcției Economice la funcționari ai Departamentului de Urbanism, ai Direcției Tehnice, precum și din cadrul Direcției Patrimoniului. La aceștia se mai adaugă slujbașii din cadrul departamentelor și direcțiilor de Evidență a Persoanelor, Juridice, relații cu Consiliul și Administrația locală, Revendicări, Fond Funciar și Registru Agricol, Comunicare, Dezvoltare locală și Management Proiecte. 

BONUS: Biroul de Strategii Urbane din cadrul Direcției de Urbanism urmărește să colaboreze pentru o perioadă determinată cu un Inspector, clasa I, grad profesional superior, în urma unui concurs bazat pe selecție de dosare/probă scrisă – test grilă SAU redactarea unei lucrări/ interviul, în cadrul căruia se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor.

Pentru postul de inspector există și criterii care pot fi considerate eliminatorii din start: vechime de minim 7 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. 

În schimb, nivelul de cunoștințe solicitat pentru „operare calculator” pare a fi o condiție printre altele:

„Cunoştinţe de operare pe calculator: nivel mediu – dovedite cu document, emis în condițiile legii, potrivit standardului solicitat”, arată reprezentanții Primăriei în condițiile concursului programat în 8 iunie 2021. 

Printre atribuții postului figurează și informarea „cetăţenilor interesaţi cu privire la studiile de urbanism aprobate şi regulamentele acestora, precum şi despre documentaţiile de urbanism aflate în procedura de avizare”, se mai arată în detaliile concursului. 

Revenind la concursul de „promovare în gradul profesional imediat superior celui dețiinut” pentru funcționarii publici din „aparatul de specialitate al Primarului”, selecția dosarelor se desfășoară până în data de 26 mai 2021. 

Și în acest caz probele stabilite prin concurs vizează selecția dosarelor/probă scrisă și interviu. 

Probele pentru „promovare” se desfășoară în perioada 8 iunie – 16 iunie 2021. 

La acest concurs participă slujbașii care au cel puțin 3 ani de vechime în gradul profesional ocupat, cei care au „obţinut cel puţin calificativul „bine” la evaluarea anuală a performanţelor individuale în ultimii 2 ani în care funcţionarul public s-a aflat în activitate”. Plus un cazier curat. 

Prin urmare, o bună parte dintre funcționarii publici din cadrul Primăriei Cluj-Napoca se pun cu burta pe carte și legi, iar aceasta întrucât „promovarea” în grad presupune și un venit lunar majorat. 

Se va traduce avansarea în gradul profesional imediat superior celui deținut în mai multă eficiență în cadrul aparatului de specialitate al Primarului? 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *