Chiar daca Legea privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice ii obliga sa-si publice declaratiile de avere, unii angajati ai statului nu isi mentioneaza toate veniturile sau ascund anumite proprietati, iar altii, “uita” sa-si declare averile, cu toate ca obligativitatea declararii averilor exista inca din anul 1996 si ca declaratiile de avere au devenit documente publice inca din 2003.
La Casa de Pensii Cluj nici acum nu sunt de gasit averile, desi ele trebuiau facute publice, in mod obligatoriu, pana in 15 iulie.
“Noi le-am trimis la ANI, sa stiti. Din pacate, acum avem o problema cu site-ul si asteptam sa se repare. Nu putem sa urcam declaratiile, se incaleca peste cele din 2012. O sa le puna, dar mai dureaza”, spunea reprezentanta Casei de Pensii in urma cu mai bine de o luna.
Tot ea e cea care sustine ca “legea spune ca daca nu le putem afisa pe site sa le afisam la sediu, dar unde sa punem 100 de declaratii?!?”.
Declaratia de avere a sefului Casei de Pensii se gaseste insa pe site-ul institutiei nationale
Iacob Moholea, directorul executiv adjunct al casei de Pensii Cluj, are patru terenuri, ultimul cumparat in 2012. Are doua case in judet, un apartament si o alta casa in Cluj-Napoca si conduce un Hunday. Anul trecut, prin programul Rabla, a primit 6.500 de lei pentru un autoturism. In 2013 a castigat aproximativ 50.000 de lei de la stat, iar din inchirierea unui apartament a mai incasat aproape 2.800 de lei. Tot atat a castigat si sotia lui, din inchirierea unui imobil.