Uncategorized

Angajații APIA Cluj intră în grevă japoneză

Sindicatul APIA Cluj, afiliat Federației Naționale a Sindicatelor APIA, membră CNS Cartel Alfa se alătura colegilor din țară și anunță mișcări de protest ale funcționarilor Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură Cluj, din cauza salarizării diferențiate ale Centrelor Județene APIA, față de Aparatul Central.

Potrivit sindicaliștilor, aceștia vor intra în grevă japoneză, iar dacă revendicările nu le vor fi soluționate vor ajunge la grevă generală.

”Deși APIA este o instituție performantă în absorbția de fonduri europene, peste 96% anual, cu un volum de muncă mare, în creștere de la an la an, nivelul de salarizare al personalului din teritoriu este la nivelul anului 2015. Funcționarii consideră că se află într-o situați de discriminare, APIA fiind singura Agenție din MADR care se află pe grilă teritorială. În cazul in care grila salarială nu va fi uniformizată, Sindicatul APIA Cluj, alături de sindicatele membre ale Federației Naționale a Sindicatelor APIA vor intensifica protestele pana la declansarea grevei generale”, a transmis APIA Cluj într-un comunicat.