Unul dintre cei 15000 de “specialiști” ai defunctei Convenții Democratice a fost așa-zisul țărănist Radu Sârbu. Acesta a condus Fondul Proprietăţii de Stat, ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, între 1998 şi 2000. Este și perioada în care s-au și dat cele mai mari tunuri pe privatizările prin metoda MEBO și extrem de mulți foști țărăniști clujeni s-au procopsit cu investiții imobiliare de succes pe terenurile de sub fabricile astfel “privatizate”. Scopul și durata vizitei fiecărui așa-zis investitor din acea perioadă a fost să vândă la fier vechi fostele fabrici ale perioadei ante-decembriste și să pregătască terenul de sub acestea (intravilan și central) pentru viitoare investiții imobiliare. Iar pentru a face toate acestea, nu s-au sfiit să fie fără mamă, fără tată.
Am fi trecut cu vederea peste exemplul care urmează (în fond, au trecut anii, ca clipele), dacă unul dintre marii beneficiari prin metoda MEBO a unor ulterioare investiții imobiliare nu ar fi candidatul “independent” al unei alianțe PSD-ALDE-UNPR-PRM-PNȚCD la Primărial Cluj-Napoca (precum cândva Sorin Oprescu la Capitală). E mai de râs candidatura, decât privatizarea, care e plâns. Firul roșu care leagă privatizarea de candidatură, și invers, este lipsa de scrupule și cinismul în urmărirea scopului care scuză mijloace.
Dacă e să mă întrebați pe mine ce anume îl mână în lupta pentru Primăria Cluj-Napoca pe „independentul” Octavian Buzoianu (cel care a distrus, prin relocare, două branduri clujene vechi de peste 100 de ani: Fabrica de bere URSUS la Buzău și fabrica de dulciuri FELEACU la Sibiu), vă zic dintr-una: avizele de urbanism. Urbanismul a cam rămas una dintre ultimele vaci de muls fără să-ți bată procurorii la ușă atât de iute. N-are rost să vorbim aici și despre cum se duce bugetul local prin conturile firmelor de casă abonate la lucrări supra-evaluate și prost executate, că asta e altă poveste. Și nu justifică eventuala legătură dintre o privatizare (poate chiar două) eșuată și afacerile imobiliare de succes care i-au urmat.
Nici n-am privatizat, nici contul nu ne miroase
MEBO a fost pentru șmecherașii din România metoda de “privatizare” prin care s-a făcut trecerea mijloacelor de producție ale unităților economice (bunul acela “al întregului popor” care, în final, a devenit numai al lor), din proprietatea statului în proprietatea muncitorilor, angajaților sau salariaților – care și pricepeau ceea ce urma să li se întâmple. “Statul” schimba fabrica în societate pe acțiuni și oferea muncitorilor dreptul de prioritatete pentru cumpărarea acestor acțiuni, implicit a societății. Să rețineți aspectul că valoarea acțiunilor era stabilită de niște funcționari ai statului și nu reflectau valoarea reală a ceea ce se scotea chipurile la privatizare – deseori era vorba de prețuri simbolice, uneori acțiunile fiind oferite gratuit, mai ales în cazul privatizării pe bază de cupoane de proprietate.
La schimb, însă, cică statul restricționa transferabilitatea titlurilor și impunea condiții pentru menținerea obiectului principal de activitate, limitarea prețului activelor vândute pe o perioadă de câțiva ani și punea limite la restructurarea personalului. Mai mult, conform legii, accesul la privatizările de tip MEBO era rezervat numai persoanelor din interior, excluzând posibilitatea intrării în societate a altor persoane fizice sau juridice sau a capitalului străin. Numai că vorbim despre legi date și aplicate în România, motiv pentru care s-au găsit portițe ca toate cele descrise mai sus să fie încălcate grosolan. O portiță des utilizată a fost aceea că zcțiunile rămase chipurile neprivatizate (aka în proprietatea statului) au fost vândute în diferite etape ale procesului de privatizare în masă exact celor cărora li se impuneau restricții. Așa au ajuns și “români” “neaoși” Omar Hayssam și Fathi Taher să se privatizeze și cu FELEACUL. Oricum deja aveau în proprietate fabricile EXCELENT și KANDIA.
Pe scurt: în 1997, FPS vinde FELEACUL societății Florian Haus, controlată de omul de afaceri sirian Omar Hayssam. Principalii acționari ai Feleacul erau Florian Haus – 51% și Asociația Salariaților (PAS) – 9%. Pentru ca Florian Haus nu a investit 1,5 milioane de dolari, conform contractului, Autoritatea pentru Privatizare a acționat-o în instanță. Conform legii, Feleacul trebuia să se întoarca la stat și să fie sancționată cu 30% din valoarea investiției. Dar Florian Haus a făcut o șmecherie și a luat un credit bancar garantat cu acțiuni la Feleacul, dar nu a mai rambursat banii. Așa că Banca “Ion Țiriac” s-a trezit proprietară a pachetului majoritar pe care l-a vândut fraților Buzoianu.
Să relocăm frumos
Conform declarațiilor celei care era pe atunci președintele Filialei Cluj a Confederației Sindicatelor Democratice din România, Stanca Maria Constantinescu: ”cei de la Florian Haus erau inaccesibili. Noi am sesizat autorităților problema Feleacul, dar directorul de atunci al FPS Cluj, Ioan Sucală, a transmis-o premierului Adrian Năstase, care a mușamalizat-o”. Și, să rețineți mai ales următoarea afirmație: “am avut emoții și când frații Buzoianu au anunțat că vor să mute sediul de pe strada Traian Moșoiu pe Henri Barbusse, în intenția lor de a ridica un hotel in prima locație”.
De ce este importantă această afirmație consemnată în presa vremii? Pentru că ne dă dimensiunea minciunilor la care se pretează „catindatul” Buzoianu când vine acum să cerșească voturile clujenilor – asta după ce, cu cinism, a pus pe drumuri cel puțin 200 de familii din municipiu.
Ca o paranteză, să vă faceți o idee cât de în cot îi durea pe cei care făceau așa-zisele privatizări în epocă (specialiștii PNȚCD, cot la cot cu specialiștii PSD), vin cele două declarații ale foștilor directori FPS care, prin 2007, habar nu mai aveau cine ce privatizase.
Pesedistul Teodor Groza susținea: “Nu eram eu pe vremea aceea. Am impresia că privatizarea s-a făcut pe vremea lui Radu Sârbu”. La care acesta îi replica: “Nu-mi amintesc cum s-a privatizat Feleacul. Cred că șef era Teodor Groza. N-a fost Groza? Ba da, cred că a fost pe vremea în care eram eu președinte la București, dar privatizarea s-a facut la Cluj, unde era director fie Sorin Naș, fie Ion Sucală”.
Fostul director al fabricii Feleacu, Emil Racolţa, își aduce aminte altfel: “În 1997, care a fost un an prost, am vândut 5.700 de tone pe an. Radu Sârbu, de la FPS a vrut privatizare cu orice preţ şi a vândut Feleacu lui Florian House din Bucureşti, a lui Taher, care a promis investiţii de două milioane de dolari, din care n-a făcut nimic, aşa că eu mi-am dat demisia”.
Revenind, în iunie 2006, fratele Călin Buzoianu, pe atunci director general al Feleacul declara: “Când am preluat fabrica, nu numai că era în faliment, ci era închisă, din cauza unui prost management. Acolo nu s-a investit nimic. Acum, există patru secții: halva, expandate, caramelaj și ciocolaterie. Vom reloca fabrica în mai-iunie 2007, printr-o investiție de 2,5 milioane de euro. Construcția acesteia va începe în octombrie 2006. Ideea este să o aducem la normele europene și să putem să dezvoltam noi produse. Până atunci, vom produce pe vechiul amplasament, iar relocarea propriu-zisă se va desfășura în lunile în care activitatea nu este atât de intensă”.
Ce fain! Dar ia hai să comparăm cu ceea ce a declarat zilele trecute ca urmare a faptului că a fost acuzat public de către foști angajați că, împreună cu fratele “catindat”, a pus pe butuci cu intenție Feleacul numai pentru a putea să folosească imobiliar terenul de sub vechile clădiri de producție.
Cică tot ceea ce s-a făcut – de a dispărut Feleacul de la Cluj, la Amylon Sibiu -, a fost din cauza stării perimate atât a clădirilor, cât şi a utilajelor. De aceea s-a încercat mutarea întregii producţii la Jucu, unde urma să fie construite linii tehnologice noi cu fluxuri tehnologice noi. „S-au băgat aproximativ 30.000 de euro în proiecte şi avize şi s-a renunţat”. Problema a fost imposibilitatea obţinerii unui credit bancar pentru noua investiţie. „Aveam nevoie de minim opt milioane de euro şi, în varianta paradisiacă, pentru bancă, investiţia se recupera în opt ani, perioada realistă era de 50 de ani”, a explicat Buzoianu. Aşa că, pentru salvarea brandului, susține fratele Buzoianu, s-a ales varianta vânzării.
Hocus-pocus, hoteluțul!
Să luăm o pauză și să analizăm. În iunie 2006 eram anunțați că se va face relocarea la Jucu în mai sau iunie, printr-o investiție de 2,7 milioane euro. Azi aflăm că nu s-au obținut acești bani. În schimb aflăm că (presa bat-o vina și laudele de sine): “Hotelul Opera Plaza (…) a fost finalizat in iulie 2006, in urma unei investitii de 4,5 milioane de euro”. O lună mai târziu cum s-ar zice. Iar în 2007, “compania a investit aproximativ 800.000 de euro în dezvoltarea hotelului”. Păi cum să mai găsească 2,7 milioane de euro dacă tocmai cheltuiseră 4,5 milioane în timp ce declară că “în cel mai bun an am făcut 20.000 de euro profit, cu 2,5 milioane cifră de afaceri. Profitul era undeva sub 1%”?
Așa că, de unde banii pentru hotel? Din împrumuturi bancare și, tare mi-e teamă, din vânzarea brandului clujean. Zice fratele “catindatului” pesdisto-aldisto-premisto-țărănist (majoritari reprezentanți ai oropsiților sorții) că: „aceste lucruri se văd în liberalismul capitalist. (…) Aşa s-a ajuns la Amylon Sibiu din grupul Boromir. Şi aceştia au luat liniile, brandurile. Brandul Feleacu nu a dispărut ca şi alte branduri clujene, ci, din păcate, este la Sibiu, dar funcţionează în continuare. Ei au preluat şi forţa de muncă şi liniile tehnologice. În momentul transferului, când am vândut, din banii pe care i-am luat, am plătit salariile compensatorii. Doamna care plângea a plecat cu 12 salarii compensatorii acasă, după care s-a angajat la altă firmă. Angajaţii au ieşit din Feleacu cu salarii compensatorii şi a doua zi s-au angajat la Amylon. Nu am creat probleme sociale”.
Buzoianu numai bani vrea. Cât de mulți
Feleacul, un brand cu o istorie de mai bine de 100 de ani, a rămas o tristă amintire după ce a fost organizat de așa manieră încât sute de oamenii au rămas fără pensii, iar frații Buzoianu cu milioane de euro în conturi. Cel puțin așa susțin foști angajați ai societății, mulți dintre ei ajunși în pragul sărăciei și al disperării. Cu toate că încă mai dețin acțiuni la fosta fabrică, ele nu le folosesc la nimic – au avut grijă frații să-și delisteze de la bursă compania.
Lup Lucia, fostă salariată și lider sindical la Feleacu are lucruri grave de spus. Fără patimă, simplu, fără înflorituri: „(…) Dupa Revoluție (…) au început privatizările. Atunci s-a format asociația salariaților (…) noi am primit acțiuni. Toți angajanții ne-am depus certificatele la Feleacul, bineînteles, pentru că aveam mari speranțe, fiind singura fabrică de dulciuri în zona Transilvaniei. Astfel ne-am format asociația PAS, unde președintele era fostul director domnul Racolța Emil. Eu, din partea sindicatului, am fost cu dansul la Bucuresti, la FPS, unde și-or bătut joc de noi, ne-o ironizat, spunându-ne „Da’ ce investiție o să faceți voi la Halva?!”. (…) Noi concuram cu firma Florian Hauns, în spatele căreia era Taher, dar bineînțeles, pe hârtii, noi n-am putut concura cu danșii și n-am primit noi dreptul să ne privatizăm prin MEBO (…) și au promis investiții, pe care însă nu le-a făcut. Atunci FPS-ul, forțat de împrejurări, a reluat Feleacul sub tuleta lor. Am participat a doua oară la licitație, pentru a o cumpara tot noi, salariații. Și iar n-am obținut, deși noi am dat un leu și ceva pe acțiune. A dat-o domnului Buzoianu Octavian. (…) știu că s-au luat sub prețul pe care l-am oferit noi. (…) am crezut că vine un clujean, în care ne-am pus toate speranțele (…) din păcate, cu cât a fost entuziasmul mai mare, cu atât a fost eșecul de mare. Fabrica a mers din rău în mai rău, au inceput demolările, vânzările de utilaje la fier vechi, unitatea din Cipariu s-a mutat la Unitatea 2 de pe Henri Barbusse, iar din Cipariu și-a luat dânsul (credit – n.m.) și a transformat locația în hotel. S-au vândut apoi clădirile din Baciu, din Turda, și am rămas cu locația de pe Henri Barbusse. Într-un final, ni s-a spus că trebuie să ne mutăm în Jucu, iar noi, de bună credință, l-am crezut în tot ce ne spunea. Dar, din păcate, n-a făcut nimic din ce ne-a promis, decât să desființeze locuri de muncă. Iar, spre dezamăgirea noastră, la urmă ne spunea că nu-i mai rentabil, că nu i se mai merită să facă nimic, iar noi să aducem pe cine vrem să dea bani cât de mulți, că dansul bani vrea”.
„Buzoianu ne-a distrus! Omul ăsta distruge și Clujul!”
Ibrany Eva, fost angajată la fabrica Feleacul, încă din 1973, povestește și ea despre modul în care a fost devalizată Feleacul. „(…) Și în ziua de astăzi acțiunile noastre sunt acolo, nevândute. Ne-a promis că va fi bine, însă și-a văzut de interesele lui și nu s-a gândit la oamenii din Cluj nici un pic. Dacă se gândea, dupa 38 de ani de lucru în intreprindere, n-ar trebui să fiu cu o pensie de 500 de lei. (…) Oamenii au plecat apoi toți pe unde au putut, fără servicii, fără pensii, pur și simplu nu l-a interesat ce vor face acei oameni”.
Întrebată despre cum l-a perceput pe Octavian Buzoianu, fosta lideră de sindicat Lup Lucia a declarat că: „Oamenii de afaceri știu să aibă multe fețe. El ne-a spus că va dezvolta fabrica Feleacul, dar n-a făcut-o. A spus că va fi mai bine, dar n-am văzut să fie mai bine, pentru că din bine s-a transformat în rău. Ne-o coborât până a închis, o falimentat un brand al Clujului activ 127 de ani (…) 30-40 de ani de muncă, doar ca apoi să vină un acționar și să dea cu piciorul ca să-și înflorească el afacerile. În piața Cipariu există un hotel, pe Henri Barbusse există un complex de birouri. Foarte frumos, dar nu mai aparține Feleacul, ci Felinvest, la care dânsul este acționar majoritar și noi, micuții și amărâții, am rămas și fără posibilitatea de a ne vinde acțiunile, după ce a ieșit de la bursă. Noi l-am crezut și atunci când a spus că o duce la Jucu! Ne-am făcut noi un calcul, cât facem până în Jucu – și am fi mers și până acolo pentru a munci. Dar când să o ducă în Jucu a spus că nu-i rentabil să o mute, mai rentabil îi să o vândă ca să rămână cu spațiu în centrul Clujului, peste 3 hectare de teren”.
Când doamna Ibrany a fost întrebată dacă crede că Octavian Buzoianu ar fi bun de primar, aceasta a declarat, categoric: „Nu, în niciun caz!”
„El numai promite, la fel cu ne-a promis și nouă, așa face și acuma. (…) Eu sunt convinsă, mai mult de 100%, că sunt promisiuni, nu merită crezut omul. El unde pune mana distruge totul, întrebați orice om care a lucrat la Feleacul! (…) UNDE NU ARE INTERES, NU FACE NIMIC!”