Dezbaterea pe care doreşte Ziar de Cluj să o supună opiniei publice este despre egalitatea de arme a cetăţeanului în faţa instituţiilor statului. În ceea ce priveşte practica internă, avem toate dovezile necesare demonstraţiei că cetăţeanul nu se „bate” cu arme egale cu „statul”. De la faptul că procurorul este magistrat, egal în drepturi cu judecătorul şi nu avocatul statului, cum ar trebui să fie considerat; adică stând „pe parchet” (simbolic), pe picior de egalitate cu avocatul cetăţeanului acuzat de diverse – la „protocoalele” mai mult sau mai puţin secrete încheiate între diverse instituţii de forţă ale statului, toate având ca subiect de supraveghere şi lipsire de intimitate şi de egalitate de arme a cetăţeanului – şi până la lipsa, până de curând, a unei legi a răspunderii magistratului, o lege care să mai frâneze din excesul de zel, reaua-credinţă şi chiar servilismul politic al acestora în relaţia cu cetăţeanul peste care „statul” doreşte să se prăvălească cu exces de zel. Am pus statul între ghilimele penntru a sublinia faptul că acesta este la cheremul oamenilor care îi umplu instituţiile şi care, în lipsa unor reglementări clare, pot comite abuzuri şi chiar au comis.
Că, intern, „statul” s-a obişnuit să fie abuziv e una, dar nu am băgat de seamă cât de abuziv şi-a croit relaţiile cu alte state tot în detrimentul acestei egalităţi de arme în „lupta” cetăţeanului român cu un alt stat căruia i se năzare (mai mult sau mai puţin justificat) că i s-au încălcat legile. Şi vom mai arăta ceva: cum acest „stat” se comportă cu cetăţenii săi ca un satrap în spatele unui ghişeu, dar se gudură în faţa „Înaltelor Porţi” de care se lipeşte. CONCRET: vom arăta cum face cum DIICOT (parte a instituţiilor de forţă ale „statului”), face plecăciuni în faţa americanilor de fiecare dată când SUA extrage câte un cetăţean al României. Vom analiza Cazul Guccifer, Cazul Chezan – Tower, Cazul Muntean, Cazul Vlad Nistor, precum şi modul în care au decurs cazurile de extrădare din SUA către România (cât de anevoios, nu pe repede înainte ca în România: venit, legat, săltat, plecat -, ci cu respectarea legilor), versus cazul ucigaşului lui Teo Peter.
Să începem cu cazul lui Teo Peter. În 4 decembrie 2004, un puşcaş marin, beat mort la volanul jeep-ului echipat ca de război, cu bare ranforsate, a intrat în plin într-un taximetru în Bucureşri şi l-a omorât pe Teo Peter, chitaristul bass al trupei Compact. Puşcaşul marin, Christopher Van Goethem, ucigaşul, a fost rapid împachetat de ai săi, n-a ajuns nici o secundă în faţa vreunui anchetator român, a fost extras din România chiar în acea seară şi dus a fost. Ulterior am mai aflat că a fost judecat conform legilor Statelor Unite ale Americii, ca un cetăţean american care a comis o infracţiune pe teritoriul unui stat bananier, primind o pedeapsă injustă care, la vremea ei, a provocat un val de mânie în ţară. Au trecut 14 ani.
În 2016, într-o emisiune la B1TV, fostul preşedinte Traian Băsescu, a vorbit despre culisele acestui caz. Aflăm un lucru extrem de inmportanta: asupra vinovăţiei puşcaşului marin, România nu a avut vreun cuvânt de spus, pentru că el a fost judecat în SUA. Traian Băsescu a încercat măcar să obţină o compensaţie bănească decentă familiei muzicianului. Americanii au oferit 10.000 de dolari. Potrivit unei cablograme dezvăluite de Wikileaks, expediată de la ambasada americană din Bucureşti, Traian Băsescu a reuşit să-i convingă pe americani să accepte plata a peste 1 milion de dolari despăgubire.
Din păcate, în 15 iulie 2015, cazul Teo Peter s-a repetat la Braşov: un soldat american a produs un grav accident rutier între Braşov şi Poiana Braşov, după ce a urcat la volan în stare avansată de ebrietate şi a pierdut controlul maşinii de teren pe care o conducea.
În seara de 7 iulie, Costin Păunescu şi iubita lui, Agnes, se îndreptau spre Poiana Braşov, când un soldat american aflat la volanul unei maşini de teren i-a lovit frontal. Americanul cobora cu viteză mare din Poiana Braşov, a intrat pe contrasens şi a izbit puternic maşina care era condusă regulamentar. „Era atât de beat că nu se putea ţine pe picioare. Era haotic, nu răspundea la întrebări” – au declarat martorii la accident.
Soldatul a fost extras din România şi trimis în SUA pentru a fi judecat. Am urmărit cazul şi nu am mai găsit nimic cu privire la finalizarea acestuia. De remarcat este faptul că atunci s-a cerut, prin petiţie publică, pentru ridicarea imunităţii soldaţilor americani. Peste 900 de oameni au semnat în favoarea victimei.
Deci, „statul” american nu şi-a abandonat NICIODATĂ cetăţenii la cheremul justiţiei „statului” român, indiferent de măgăriile penale pe care aceşti cetăţeni le-au comis pe TERITORIUL SUVERAN al României. Toate acestea, am aflat de la purtătorul de cuvânt al Parchetului General, s-au făcut în conformitate cu dispoziţiile Codului de procedură penală şi ale acordurilor internaţionale (Acordul NATO – SOFA).
Dar de ce nu funcţionează aceste acorduri şi „viţăvercea”?
Putem zice că, în 2004, Cazul Teo Peter, între România şi SUA nu funcţiona nici un fel de tratat (acord) care să reglementeze situaţia. Abia în 2007 ministrul Justiţiei de atunci, Tudor Chiuariu (azi puşcăriaş), împreună cu ambasadorul SUA de atunci, Nicholas Taubman, au semnat un Tratat de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii prin care, încă de la articolul 1 se OBLIGĂ să-şi extrădeze cetăţenii (Legea a intrat efectiv în vigoare în 2009).
Din start remarcăm faptul că „statul” român avea la dispoziţie mijloacele şi pârghiile necesare pentru a-şi clama SUVERANITATEA.
„Convenţia de extrădare încheiată şi semnată la Bucureşti la 23 iulie 1924 dintre România şi Statele Unite ale Americii şi Convenţia adiţională semnată la Bucureşti la 10 noiembrie 1936, luând în considerare faptul că România şi Statele Unite ale Americii aplică în prezent dispoziţiile acestor convenţii, fiind conştiente de obligaţiile asumate potrivit Acordului de extrădare dintre Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, semnat la Washington DC la 25 iunie 2003, ţinând cont de necesitatea respectării drepturilor omului şi supremaţiei legii şi dorind să asigure între cele două părţi o cooperare mai eficientă în lupta împotriva criminalităţii şi, în acest scop, să încheie un nou tratat pentru extrădarea infractorilor” – toate acestea din preambului Tratatului erau în vigoare în 4 decembrie 2004, dată la care, un americam beat mort la volanul unei maşini, a omorât un cetăţean român pe teritoriul Statului român.
O să vedem imediat cam cât durează ca „statul” român să-şi extrădeze cetăţenii la cererea „statului” american, comparativ la cât durează ca „statul” american să-i extrădeze pe cetăţenii români aciuaţi pe teritoriul său, chiar şi dacă aceştia au fost condamnaţi definitiv în ţară pentru fapte grave de corupţie.
De exemplu, fostul director al CFR, Mihai Necolaiciuc (foto), arestat preventiv în lipsă şi dat în urmărire generală în octombrie 2006, depistat pe teritoriul SUA în 2008 şi reţinut în 2009 (deşi stătea acolo încă din 2006), a fost adus în ţară în 2011, după aproiape 4 ani. Acesta a fost judecat pentru fraude de 50 de milioane de euro în detrimentul Companiei Naţionale a Căilor Ferate. De ce? Pentru că pe TERITORIUL SUA se aplică LEGEA SUA cu toate chichiţele sale, iar procurorii americani nu îşi permit să ardă etape, aşa cum îşi permit, din păcate, mulţi dintre ai noştri.
Şi acum să vedem cum procedează „ai noştri” cu propriii săi cetăţeni, atunci când SUA are nevoie de ei în diversele sale anchete.
Cel mai celebru caz este cel al hakerului Guciffer, care spărgea intimitatea mailului gerontofilei Corina Creţu, aflată într-o relaţie cu octogenarul Collin Powel. În septembrie 2018, „statul” român, prin Curtea de Apel Alba, a adimis ca, după executarea pedepsei din România, să-l facă pacheţel pe hackerul arădean Marcel Lazăr Lehel, cunoscut drept Guccifer, pentru a executa şi pedeapsa de patru ani şi patru luni de închisoare pe care a primit-o de la o instanţă din statul Virginia. Interesant nu?
In martie 2016, Guccifer a fost extradat in SUA, iar in luna mai el a pledat vinovat in fata magistratilor americani pentru acuzatii legate de accesul neautorizat in mai multe sisteme informatice. Marcel Lazar Lehel (foto) a sustinut in fata anchetatorilor americani ca a reusit inclusiv sa sparga serverul privat de e-mail al fostului secretar de stat Hillary Clinton. Acesta a descris e-mailul fostului secretar de stat ca fiind „o floare deschisa cu sute de foldere la indemana”. Directorul FBI a dezmintit insa faptul ca Guccifer ar fi obtinut vreodata acces la e-mailurile cu informatii confidentiale ale democratei Clinton. Procurorii americani au sustinut ca hackerul roman a spart conturile de e-mail a peste 100 de persoane, in perioada 2012-2014. Printre politicienii americani vizati de hacker se numara fostul secretar de stat Colin Powell, mai multi membri ai familiei fostului presedinte George W. Bush, precum si Sidney Blumenthal. Instanta federala din Virginia care l-a judecat l-a condamnat la patru ani si patru luni de inchisoare, atat pentru ca a spart conturile de e-mail ale familiei Bush si ale altor personalitati, cat si pentru furt de identitate. In Romania, Guccifer fusese condamnat in 2014, la o pedeapsa de sapte ani de inchisoare cu executare, pentru ca a spart conturile de e-mail ale directorului SRI George Maior, ale europarlamentarului Corina Cretu si ale unor vedete. Decizia de condamnare a fost mentinuta in mai 2015 de Curtea de Apel Bucuresti.
În mai 2018, doi hackeri români au fost extrădaţi în Statele Unite ale Americii, după ce au fost acuzaţi de săvârşirea a 31 de infracţiuni, printre care fraudă şi furt. Teodor Laurenţiu Costea (41 de ani) şi Robert Codruţ Dumitrescu (40 de ani) sunt cunoscuţi drept hackeri internaţionali şi au fost acuzaţi de furtul a 18 milioane de dolari de la americani. Şi cazurile de acest gen, mai ales pe domeniul infracţiunilor informatice, pot continua – sunt, culmea ce deştepţi mai suntem în infracţiuni! – câteva zeci de cetăţeni români care au luat calea SUA pentru a fi judecaţi acolo. România, cum spuneam, nici nu prea are definite în Codul Penal infracţiuni pe IT, noi tot la nivelul de dosar cu şină am rămas.
În altă ordine de idei, suntem la mai bine de doi ani de când Erdogan cere SUA să îl extrădeze pe Clericul Fethullah Gulen şi încă se mai discută dacă acest lucru se va face sau nu, chiar dacă clericul este acuzat de tentativa de lovitură de stat şi asasinare a preşedintelui turc din iukie 2016! În schimb, România este extrem de amabilă să extrădeze un jurnalist turc, la cererea expresă a lui Erdogan, de parcă statul nostru ar deţine baze militare şi ar depinde geostrategic de acestea, nu SUA!
Jurnalistul turc Kamil Demirkaya (foto), în vârstă de 58 de ani, spune foarte clar că dacă va ajunge în Turcia va avea parte, pe de o parte, de arestare preventivă, iar apoi de multă tortură. El spune că toți opozanții regimului condus de Recep Erdogan au parte de același tratament. Acesta este motivul pentru care, după mai bine de 2 ani de zile după ce s-a stabilit în România împreună cu soția și un copil minor, care urmează cursurile unei școli de la București, a ajuns să fie pe lista neagră a regimului de la Ankara. Până când judecătorii Curții vor decide dacă îl extrădează, Kamil Demirkaya a cerut un răgaz pentru a-și pregăti apărarea și a-i convinge pe judecătorii de la București că în viitor ar putea fi un deținut politic. El mai spune că toate acuzațiile care îi sunt aduse de regimul de la Ankara sunt pur și simplu caraghioase.
CITEŞTE: România extrădează UN ZIARIST la ordinul lui ERDOGAN
Dar, haideţi să ne uităm şi la celebrul caz Chezan – Tower, să vedem cum „statul” german ignoră cererea de extrădare a SUA. În cazul lui Mihai Chezan, anchetat în Cluj pentru Țeapa Tower, americanii l-au condamnat în lipsă la închisoare cu executare, în timp ce se afla în Germania. Pe procedură, americanii au cerut extrădarea lui Chezan, însă autoritățile din Germania au respins solicitarea, lăsând-o fără obiect, asta în vreme ce Mihai Chezan (foto) se afla sub control judiciar.
Principiul principal al Uniunii Europene este asigurarea dreptului la libera circulație, dreptul la muncă și privilegiul de a fi tratat nu ca cetățean român, italian sau german, ci ca cetățean european. Cum nici Italia nu l-a extrădat pe Ioan Bene (condamnat la închisoare cu executare), nici Germania nu l-a extrădat pe Mihai Chezan. Însă România conduce detașat clasamentul cu mandatele de extrădare aprobate de judecători.
De ce Germania este capabilă să-şi urmărească interesele judiciare? Şi avem cazul lui Chezan, ţinut pe teritoriul Germaniei pentru lămurirea infracţiunilor de acolo. Chezan are brăţară, dar umblă liber prin Stuttgart în aşteptarea clarificării faptelor de care este acuzat acolo.
Şi-acum să revenim la ultima descindere intempestivă a Serviciilor Secrete ale SUA în România şi care ne-au arătat că DIICOT este un simplu uşier al acestora.
Pentru a ne explica acest caz, Ziar de Cluj Ziar de Cluj a consultat Codul de procedură penală, Legea 303/2004 și Tratatul dintre România și SUA pe materie penală. Concluzia este una sumbră: „satul” Român, în frunte cu Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, îngenunchează cu celeritate în fața cererilor formulate de alte țări, în special de americani.
USSS e tratat ca musafirul trimis de ”Dumnezeu”
În cazul lui Vlad Nistor, la perchezițiile efectuate de DIICOT Structura Centrală, împreună cu cei de la BCCO Cluj și Craiova, au participat fără drept cei de la Serviciul Secret al Statelor Unite (USSS – United States Secret Service). Legea în vigoare permite, în baza tratatului dintre România și America, acordarea unui sprijin juridic în vederea punerii în aplicare a unui mandat de extrădare. Cu toate acestea, pe teritoriul României americanii nu au dreptul de a efectua acte de urmărire penală. La acțiunea de perchiziționare, aprobată prin mandatul emis de Tribunalul București, echipa USSS a intrat în locuința lui Vlad Nistor și au supravegheat îndeaproape toate bunurile ridicate de la domiciliul acestuia și de la firma sa, CoinFlux.
CITEŞTE: EXCLUSIV Vlad Nistor, sub control judiciar 30 de zile. Ce se întâmplă cu extrădarea?
Potrivit legii, americanii trebuiau să aștepte aducerea cu mandat a lui Nistor, la București și ulterior aprobarea judecătorilor a mandatului de arest preventiv în vederea extrădării. Acesta a fost și motivul pentru care numele celor de la USSS nu apar pe actele procesele verbale întocmite la percheziții. Însă,procurorul DIICOT Cosmin Daniel Hălălău, i-a luat cu el. De ce? Habar nu avem, abia aşteptăm să aflăm.
Vlad Nistor nu a fost audiat și nu putea să dea declarații cu privire la nevinovăția sa
Motivul este unul simplu: ancheta, problele anchetei, aparţin exclusiv celor din Statele Unite.
Un specialist în drept penal, avocatul Paul Neamț, a declarat pentru Ziar de Cluj, că cei de la USSS nu aveau nici un drept de a se prezenta la domiciliul lui Vlad Nistor, poziţie susţinută şi de alţi specialişti în drept penal consultaţi, inclusiv de către avocaţii lui Vlad Nistor.
„Din punctul meu de vedere, serviciile americane nu pot face acte de urmărire penală pe teritoriul României. Acestea intră exclusiv în sarcina procurorului și polițiștilor. Acest lucru este prevăzut în Codul Penal. Find vorba despre dispoziții exprese, nu ar trebui să aibă nicio posibilitate de a face acte de urmărire penală. Acestea sunt curtoazii între state, așa cum avem și noi nevoie de câte o extrădare și apelăm la ei. Ei ar fi trebuit să participe în calitate de invitați, nu să facă ei procedurile. Cam aceeași situație a fost și în primăvară la cercetările în cazul traficanților de medicamente când au participat 4 sau 5 agenți FBI. Aceștia au participat și în sală deși ședința a fost procedural secretă”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, avocatul Paul Mihai Neamț.
Că aşa stau lucrurile şi că totul ţine de „ouăle” procurorilor DIICOT, o demonstrează cazul de la începutul acestui an, când doi agenţi de la Drug Enforcement Agency (DEA) au participat la perchezițiile efectuate de DIICOT Cluj, în dosarul patronilor de la Thai Terapy și Clinica Union. Însă, cercetările penale s-au mutat în curtea celor de la DIICOT Cluj și nimeni nu a fost extrădat în SUA.
Trebuie să subliniem faptul că specialiștii în drept penal au opinii diferite când vine vorba de granița competențelor unei anchete ce implică minim două state. Se ia în calcul statul din care fac parte persoanele vătămate și statul în care s-a comis efectiv ”infracțiunea”, însă nu există un raport ierarhic între aceste două aspecte.
În cazul din ianuarie era vorba despre comerțul cu medicamente din România în America. Grupul infracțional procura Xanax, Codeină sau alte medicamente similare și le vindea la un suprapreț, online, pe piața din SUA.
CITEŞTE: Patronul Union Medical, Ovidiu Piroș, și-a spălat și el banii din trafic de medicamente
CITEŞTE: Muntean si Piros, capii fostei retele de trafic cu medicamente, la jumatate de an de la perchezitii
Cu alte cuvinte, DIICOT Cluj a ştiut să-i lase pe cei de la DEA să facă o lucrare, dar nu au lăsat-o din mână, ci au preluat-o, conform legii, să o ducă mai departe.
De ce nu poate face acelaşi lucru DIICOT structura centrală?
Pe de o parte, specialiştii consultaţi ne-au declarat că în cazul lui Vlad Nistor vorbim de o companie specializată în tranzacții cu criptomonede, CoinFlux, care și-a extins clientela peste Ocean. Dacă la medicamente s-a pus în discuție legislația ce vizează controlul distribuirii acestora, pe partea de criptomonede, România nu este în stare să rețină dosarul aici. Nu este în stare din cauză că nu defineşte infracţiunile, sau din cauză că suntem incompetenţi?
Păi, să vedem măcar câteva exemple despre cazuri cu impact naţional care au avut epicentrul la Cluj şi în care s-au implicat cu fâssss cei de la structura centrală a DIICOT.
În 2016, procurorii DIICOT efectuau, cu mare tam-tam mediatic, percheziții la comercianții de carne de pui. În comunicatul oficial, prezentat atunci, autoritățile susțineau că s-a comis evaziune fiscală cu un prejudiciu total de 6 milioane de lei. Conform polițiștilor, începând cu anul 2012, persoanele în cauză nu ar fi înregistrat în contabilitate operațiunile efectuate și veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de plata obligațiilor fiscale aferente activității comerciale. În urma perchezițiilor, au fost plasați sub control judiciar (măsură ulterior ridicată) următorii: proprietarul Oncos – Vasile Onacă (foto), proprietara Amareto – Viorica Cobârzan și proprietarii Puiul Regal Gilău – Camelia și Gabriel Balaș. Ca să recupereze prejudiciul calculat la nu mai puțin de șase milioane de lei, anchetatorii au pus sechestru asigurător pe șase clădiri și un teren, dar și pe conturile celor patru persoane cercetate, însă dosarul nu a ajuns în etapa de trimitere în judecată, rechizitoriul nefiind finalizat. Ce s-a mai întâmplat de atunci? NIMIC, ZERO, FÂSSSSS!
CITEŞTE: Ioan Mărginean (foto) a fost inculpat şi pus sub control judiciar
În același an, DIICOT efectua percheziții la firma Elmat SA, cea care deține sălile SEVEN și club NoA. Tot pentru evaziune fiscală se făceau cercetările. Patronul firmei, Kalman Jozsef era plasat sub control judiciar, în baza suspiciunilor că ”păcănelele” din sălile de jocuri de noroc erau modificate, pentru a nu da câștig utilizatorilor. Ce s-a mai întâmplat de atunci? NIMIC, ZERO, FÂSSSSS!
Un alt ”subiect” de anchetă marca DIICOT, tot în 2016, a fost afaceristul Arpad Paszkany. Procurorii au efectuat atunci mai multe percheziții pe baza suspiciunilor ca Paszkany și apropiații săi ar fi delapidat Clubul CFR 1907. Prejudiciul estimat era de 9 milioane de euro, bani primiți de club drept bonus de la UEFA. Procurorii au percheziţionat atunci 20 de locaţii din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Patronul clubului, Arpad Paszkany intrase sub control judiciar, interzicându-i-se să ia legătura cu oamenii din SC Sportiva Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA. Măsura a fost modificată treptat și înlăturată în anul următor. La fel ca în celelalte cazuri, dosarul nu s-a finalizat prin trimiterea în judecată a acestuia. Ce s-a mai întâmplat de atunci? NIMIC, ZERO, FÂSSSSS!
Și totuși, lâsând la o parte ”activitatea” neconcretizată a DIICOT din 2016 și până în prezent, anul trecut spre sfârșit, au venit cei de la Structura Centrală să facă percheziții de amploare la Mihai Lucan, Ciprian Lucan, Dan Emil Fofiu-Sânpetreanu și Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj. Tot delapidare, tot infracțiuni de competența DIICOT. Cei trei au fost plasați sub control judiciar, s-au făcut mici ”sechestre” și nici acel dosar nu a văzut sala de judecată. Mai mult, parcă în bătaie de joc, procurorii de la Cluj au mai clasat un alt dosar de-al medicului Lucan, unde se vorbea despre decesul a două persoane care au fost beneficiare ale unor operații de transplant și care au murit din ”incompetență, superficialitate și ignoranță”. Atât de simplu a fost închis dosarul încât nici măcar nu l-au chemat pe Mihai Lucan (foto) – ”Dumnezeul” la audieri.
Ce ne mai spun toate acestea, coroborate cu prezenţa celor de la USSS în coasta procurorilor DIICOT? Faptul că nu există încredere nici în competenţa acestor procurori, nici în faptul că aceştia nu ar fi amabili să pactizeze du „duşmanul”… Trist, dar adevărat.
Ziar de Cluj a încercat să angreneze în această discuţie mai multe personalităţi din sfera politico-judiciară a României (mai ales că cele două sfere, inclusiv cea financiară, se armonizează extrem de armonios în detrimentul cetăţeanului).
Domnul Gyorgy Frunda (frunda) ne-a răspuns amabil la telefon, i-am explicat cauza şi că dorim o părere cu privire la cedarea de suveranitate prin tratate despre care cetăţeanul nu este informat, despre abuzul „statului” în intimitatea aceluiaşi cetăţean şi despre părerea domniei sale, în general, la raportul cetăţeanului român cu Justiţia (acum şi în format internaţional). Ne-a rugat să revenim cu un telefon, de 24 de ore tot acest lucru îl facem, mai ales că domnia sa a avut de a face cu ceva percheziţii ale DIICOT.
Domnul Valeriu Stoica (foto), avocat și profesor de drept civil, fost ministru al Justiției în trei guverne, nu a dorit să facă nici o declarație pe această temă, motivând că nu este specialist în drept penal. Nici când a fost întrebat de către reporterul Ziar de Cluj dacă consideră sau nu că este vorba despre o încălcare a suveranității României nu a dorit să facă niciun comentariu. Considerăm că domnul Valeriu Stoica nu a prins perioada în care s-a semat ultimul acord dintre România și SUA pentru extrădare. În septembrie 2007, ministrul de atunci al Justiției, Tudor-Alexandru Chiuariu și Nicholas F. Taubman, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în România s-au ocupat de redactarea și semnarea tratatul de extrădare. Documentul a început să producă efecte în 2009, când ministru de Externe era Cristian Diaconescu. Acesta a semnat, la 26 mai 2009, la Washington intrarea în vigoare a documentului semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007.
Aşa că i-am scris şi domnului Cristian Diaconescu (foto) pentru a-l implica în discuţie. Cum i-am scris şi fostului preşedinte al României, Traian Băsescu, pe timpul mandatelor sale petrecându-se cele două evenimente privitoare la documentul citat. Am implicat în discuţie mai multă lume: Adrian Npstase, Andrei Marga, Theodor Meleşcanu – pe măsură ce ni se va răspunde, vom consemna.
Până atunci, rămâne să ne mulţumim să consemnăm declaraţia domnului Cristian Diaconescu din epocă:
„Tratatul contine dispozitii menite sa eficientizeze cooperarea bilaterala prin simplificarea procedurii de transmitere a documentelor de extradare, in special, si a intregii proceduri de extradare, in general. Documentul instituie o procedura de extradare mai simpla pentru orice fapta care intruneste conditiile privind durata minima a pedepsei prevazute de lege sau a pedepsei extradate, precum si extradarea pentru infractiuni savarsite in afara statului solicitant. Pana in prezent, extradarea se facea pe baza unei liste limitative de 24 de infractiuni stabilite in 1924. Tratatul mai prevede ca extradarea nu va fi refuzata pe motivul cetateniei, eliminand astfel un obstacol in combaterea criminalitatii transnationale. Tratatul reglementeaza si o procedura simplificata de extradare, in situatia in care persoana in cauza consimte sa fie extradata catre statul solicitant. De asemenea, extradarea nu se acorda daca persoana in cauza este pasibila de pedeapsa cu moartea in statul solicitant decat daca acest stat da asigurari ca pedeapsa cu moartea nu va fi aplicata. (…) Protocolul garanteaza protectia datelor cu caracter personal, existand restrictii privitoare la folosirea acestor date in alte scopuri decat cele necesare investigatiei. Amendarea Tratatului de asistenta judiciara in materie penala dintre Romania si SUA (semnat la Washington pe data de 26 mai 1999) a fost necesara pentru a se raspunde mai bine noilor provocari ale criminalitatii transnationale, mai ales formelor celor mai grave ale acesteia, precum terorismul, traficul de persoane, traficul de droguri si traficul de arme. Astfel, tratatul in vigoare este completat prin introducerea unor forme moderne de asistenta judiciara, reglementate atat de legislatia romana cat si de cea americana, precum: echipele comune de ancheta, audierea prin videoconferinta, transmiterea cererilor de asistenta judiciara prin mijloace rapide de comunicare, extinderea categoriilor de autoritati carora li se poate acorda asistenta judiciara (autoritatile administrative). (…)”
Deci, extrădare să fie, dar să o ştim şi noi!
Dacă la acest capitol România şi-a armonizat legislaţia cu cea a UE, într-un raport privind respectarea drepturilor omului în lume adoptat fix în anul 2009 de Parlamentul European, România era îndemnată să anuleze acordul bilateral de imunitate încheiat cu Statele Unite ale Americii. Acordul între Guvernul Romaniei şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind predarea unor persoane Curţii Penale Internaţionale, semnat la 1 august 2002, nu a fost ratificat încă de partea româna. România, care, spre deosebire de SUA, a ratificat Statutul de la Roma şi a recunoscut CPI, a semnat cu SUA un acord bilateral de exceptare de la jurisdicţia CPI a cetăţenilor americani, care nu vor putea fi astfel predaţi către CPI.
Asta ca să ştim de ce avem nevoie de „licurici”.