Politica

ANAF susţine că de azi “va merge peste cei care dețin case și bolizi de lux”. Peste cei din Parlamentul României şi pilele lor economice când “vor merge”?

Scris de 560

EXERCIŢIU DE IPOCRIZIE. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) susţine că va demara din 1 iulie controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane, a anunţat, la jumătatea lunii iunie, preşedintele instituţiei, Lucian Ovidiu Heiuş, în cadrul unei conferinţe de presă.

“Începând cu 1 iulie, ANAF va începe controale masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice ca sursă a obţinerii averilor fiecărei persoane. Este o jignire pentru oamenii cinstiţi care muncesc greu, uneori de dimineaţa până seara, să vadă că în jurul lor alţii îşi cumpără case care se învârt după soare, îşi achiziţionează maşini exorbitant de scumpe, şi ei nu au lucrat o zi în viaţa lor şi nu au plătit un impozit. Este, de asemenea, nedrept pentru agenţii economici, care majoritatea lor îşi desfăşoară business-urile corect, îşi plătesc taxele şi impozitele la timp, iar alţi patroni fac evaziune fiscală, folosesc muncă la negru, se îmbogăţesc nemeritat şi nu plătesc niciun impozit în viaţa lor. Trebuie să fim realişti şi să înţelegem că aceste mecanisme sunt dăunătoare atât bugetului de stat, dar în acelaşi timp creează şi o mare frustrare în rândul societăţii româneşti, creând chiar modele antisociale. Avem peste tot exemple de şmecheri care sfidează cu opulenţa şi luxul pe cere îl afişează, care cheltuie sume de bani exorbitante, sfidând pe omul de rând şi care în viaţa lor nu au plătit niciun impozit, iar când verifici veniturile pe care le au constaţi că ele sunt aproape inexistente”, a declarat Heiuş la vremea respectivă.

El a spus că în aceste zone se vor concentra controalele pentru a verifica dacă averile acumulate sunt în concordanţă cu veniturile obţinute.

Preşedintele ANAF a menţionat că a transmis Direcţiei Generale de Control Venituri Persoane Fizice să realizeze o analiză de risc şi s-a pornit de la 20 de milioane de CNP-uri.

“Făcându-se această analiză de risc am constatat cu stupoare şi cu revoltă, de-a dreptul, că 561.000 de persoane, de CNP-uri, au acumulat, şi am luat doar 4 ani, 2016, 2017, 2018 şi 2019, anul 2020 o să-l finalizăm la sfârşitul lunii septembrie, iar anul 2021 probabil la sfârşitul anului, atenţie, au acumulat 561.000 de persoane o diferenţă între veniturile estimate de noi şi veniturile declarate şi impozitate de 20 de miliarde de euro. Practic, cum am făcut această analiză? Am luat din bazele noastre de date, ale ANAF-ului şi din bazele de date ale altor instituţii ale statului, primării în special şi conturi bancare, şi am văzut în fiecare an ce bunuri mobile şi imobile s-au achiziţionat de fiecare persoană în parte, cum au evoluat sumele de bani în conturile bancare, cu ce sume şi-au creditat propriile societăţi, cu ce sume şi-au majorat capitalurile societăţilor pe care le au, sau ce alte cheltuieli au putut să angajeze. Sunt convins că nu am reuşit să găsim toate cheltuielile pe care le-au angajat, că nu avem bazele de date suficient de bine puse la punct, şi după aceea am luat şi am verificat pentru fiecare CNP în parte ce venituri au declarat”, a afirmat şeful ANAF.

Acesta a explicat că legea spune că dacă există o diferenţă de 10% dintre venitul estimat şi venitul declarat, dar nu mai puţin de 50.000 de lei, deja există o neconcordanţă la declarare şi există un risc în acest domeniu.

Aşteptăm cu interes această desfăşurare de forţe, până atunci mai citiţi o dată ce am înţeles noi din ceea ce a comunicat Heiuş:

Manichiuristele, aceste “hidden billionaires” ale ANAF

Şi corelaţi cu ce Ordonanţă de mărire a taxelor şi impozitelor dau guvernanţii, să aibă bani pentru mite salariale de la buget şi pentru pensiile special de nesimţite. AŞtia sunt ok, nu constată, “cu stupoare şi cu revoltă, de-a dreptul”, nimic Heiuş despre ei. Constată doar “sistemul ticăloşit” când nu le mai sunt de folos şi-i dau pe mâna aşa-zisei “Justiţii”.

Vă recomandăm să aveți încredere în creșterea și diversificarea taxelor și impozitelor. Să munciți, să aibă Grupul Infracțional Organizat impropriu numit Guvernare și Majoritate Parlamentară din ce da pensii şi salarii nesimţite

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 7 hours Justitie
    Elena Udrea a fost condamnată definitiv în dosarul Gala Bute
  • Acum 8 hours Politica
    Robert Cazanciuc, PSD: A crescut de 10 ori perioada interdicției de a mai obține permis auto pentru cei care se urcă băuți, drogați sau fără carnet la volan și ucid oameni pe șosele – proiect de lege votat în Senat
  • Acum 11 hours Eveniment
    Bărbat, prins în flagrant de către polițiști în timp ce transporta 16.000 de țigări de contrabandă
  • Acum 14 hours Politica
    Președintele ASF a explicat, în plin protest în Parlament: ”Euroins și City Insurance erau Muma Pădurii!”
  • Acum 14 hours Eveniment
    ANRE a amendat Hidroelectrica cu 400.000 de lei. Sancțiunea a fost aplicată inclusiv pentru neemiterea la timp a facturilor
  • Acum 14 hours Vocea ta
    Dragoş Damian, Terapia Cluj: Traiasca banii negri din economia subterana, sursa inepuizabila de crestere economica! Inflatia se va domoli doar cand banii negri din economie se vor imputina. Adica nu prea curand.
  • Acum 16 hours Din oras
    După ȘAPTE ani de reabilitare a unui turn făcut într-un an undeva prin anii 1500, municipalitatea anunță că deschiderea oficială a Turnului Pompierilor va avea loc luni, de la ora 19.00. S-a trezit Boc de la ghiontul administrat ieri de Ziar de Cluj
  • Acum 16 hours Sport
    BASCHET CU RANGA. La meciul U-BT Cluj-Napoca-CSM Oradea, un jucător a sărit la bătaie cu o rangă. S-a ales cu dosar penal. Acum zice că ”regretă”
  • Acum 16 hours Politica
    Proiect prin care şi bărbaţii pot primi tichete cadou de ziua lor – 19 noiembrie. Gabriela Firea: “Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor”
  • Acum 17 hours Politica
    AUR, filiala Maghiară din Transilvania şi-a ales un nou preşedinte. Apă la moara extremiștilor români: ”Să reprezinte în continuare aspiraţiile de autonomie teritorială ale maghiarilor din Transilvania”
  • Acum 17 hours Politica
    Sindicaliștii din sport protestează luni împotriva ministrului Eduard Novak
  • Acum 19 hours Politica
    Fără niciun ștrand funcțional sută la sută în Cluj-Napoca, de imediat 20 de ani de mandat, Emil Boc anunță în presa de chitanțier ”OZN”-uri de natație. Știm, nu v-ați plictisit încă de povestea cu ce OSĂ avem în Borhanci
  • Acum 20 hours In vizor
    Ce se întâmplă cu polițele RCA de la Euroins? Practic lepoți pune în parbriz și toată lumea îți acordă prioritate. Restul sunt povești de gestionat criza
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE