O poveste trista, cu patru copii ramasi fara mama, orfelinate, case de plasament si familie risipita poate avea si happy end. O dovedeste Ana Maria Buia, o tanara din Salaj careia soarta i-a rezervat tragedii si neajunsuri, dar care si-a infrant conditia si a fost mereu intre primii la scoala, facultate si, acum, la master. Este una din bursierele Fundatiei “Mitropolitul Bartolomeu”, detaliu care, pe langa banii care ii sunt de mare folos, a ajutat-o sa treaca mai usor prin incercarile vietii si sa vada ca exista si bunatate in lume.
Ana Maria este masteranda la Facultatea de Stiinte Economice si Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatii “Babes-Bolyai ” (UBB) din Cluj-Napoca, vinde cosmetice in camin si e voluntara la Ratio – Asociatia Studentilor Contabili din Cluj. Are un prieten de sase ani cu care se va casatori in 23 mai 2015. In curand va incepe cursurile scolii de soferi. Peste un an, cand termina masterul, vrea sa isi deschida afacerea ei, la Zalau.
In spatele acestei situatii infloritoare sta insa o drama greu de cuprins cu mintea. Ana Maria nu a avut parinti care sa ii vegheze parcursul scolar, nu stie ce gust avea supa calda a mamei si nici bucuria tatalui ca are o fiica la facultate, mereu intre primii din anul ei. Fratele mai mare, Florin, e in Italia, il vede din an in Pasti si asteapta asta cu inima stransa, caci anii de orfelinat si abuzuri l-au schimbat intr-un mod de care ea nu prea vrea sa povesteasca. Sora mai mica, Elisa e insa si ea pe drumul cel bun, studenta la Asistenta sociala la UBB si Mihai, mezinul caruia ii spune Micutul, e inca elev la scoala si e gazduit de un centru maternal.
Cei patru frati s-au nascut in Bic, judetul Salaj, sat cunoscut pentru manastirea cu acelasi nume pe care o gazduieste.
“Acolo stateam noi patru – doi baieti si doua fete – cu parintii, pana cand eu, Elisa si Florin, care eram mai mari, am facut fiecare 7 ani si ne-au dat la Casa de Copii din Cehu Silvaniei. Au facut asta ca sa nu ramanem fara scoala, ca in sat nu era asa ceva. In vacante, ne luau acasa”, isi aminteste Ana Maria.
Oameni simpli, parintii ei cultivau pamantul. Mama avea grija de copii si tatal lucra pe tractor la CAP. Cand fetita avea 7-8 ani, tatal a avut un accident de munca, in urma caruia a ramas cu o mana partial invalida si, astfel, si-a pierdut slujba la CAP. A reusit sa mai aduca bani in casa doar lucrand cu ziua.
“Cand am avut aproape 10 ani, mama a decedat. A facut o criza de epilepsie, dar nimeni nu stia ca avea aceasta boala. Au dus-o la spital la Simleul Silvaniei unde nu stiau ce are, apoi la Zalau, unde s-au prins ca e epilepsie, dar era prea tarziu. A murit in ambulanta in drum spre Cluj, pe Calea Baciului. Era insarcinata in luna a saptea, cu o fetita. Medicii au uitat de sarcina si nu au apucat sa o salveze. Nu o sa uit niciodata ca au inmormantat-o infasata, langa capul mamei, in acelasi sicriu”, povesteste tanara.
Un detaliu care face episodul si mai sfasietor este faptul ca nici unul din frati nu au realizat ca mama lor a murit.
“Nu ne-a zis nimeni, crescusem la tara si nu stiam de moarte. La scoala a zis invatatoarea ca trebuie sa mergem acasa, apoi le-a spus copiilor “sa ne ridicam si sa spunem Tatal Nostru pentru mamica lui Ana Maria si Elisa”. Am realizat ca mama murise cand am vazut ca ii pun sicriul in groapa si, apoi, cand ne-am dat seama ca nu mai vine acasa”, continua ea relatarea.
Vestile triste pentru cei patru copilasi nu s-au oprit aici.
“Dupa toate astea, tata ne-a luat acasa pe toti de Pasti. Nu stia sa faca de mancare. Noi plangeam de foame, el plangea ca nu stia ce sa faca. De atunci a inceput sa bea si asa s-a terminat relatia noastra parinteasca”, rezuma Ana Maria, simplu.
Vacanta mare si-au petrecut-o tot acasa, insa din toamna aceluiasi an trei dintre ei au ajuns in centre maternale in Zalau si cel mare la Casa de Copii din Jibou, pentru ca nu s-a gasit o familie si pentru el.
“Nu l-as putea condamna pe tata, el nu avea nici un venit, si, daca ne tinea acasa, nu ajungeam nicaieri”, apreciaza tanara, calma.
Despre familia care a crescut-o pana cand a implinit 18 ani, Ana Maria are doar lucruri bune de spus. Erau oameni de treaba, cu care ea, si mai tarziu Elisa, au avut mare noroc.
“Doamna, Taudan Floare o cheama, nasica mea, cum i-am zis mereu, e o femeie severa care a stiut sa ne puna pe un drum bun in viata. Ea mi-a facut gauri in urechi, ca eram si tunsa scurt, si singura fetita fara cercei la scoala. Parca eram un baietel”, isi continua Ana Maria Buia povestea.
Nu i-a fost usor sa se acomodeze cu scoala si colegii, mai ales ca fusese nevoita sa repete clasa intai, din motive de sanatate: mereu era bolnava, ba de amigdalita, ba de pneumonie. A avut insa mereu calificativul foarte bine in toate clasele primare de la Cehu Silvaniei, apoi a terminat fiecare an de gimnaziu si liceu ba prima, ba a doua din clasa.
“Colegii nu stiau ca sunt orfana, doar invatatoarea si, mai tarziu, profesorii. Unii, insa, au mai aflat. Ii bateam pe copii de le suna apa-n cap cand ma injurau de mama”, subliniaza ea.
A urmat Liceul “Alexandru Papiu Ilarian” din Zalau, la sectia de Economic. Din clasa a 10-a a reusit sa se claseze intre beneficiarii burselor Fundatiei “Dinu Patriciu”si sa primeasca cate 200 de lei lunar.
“Pana atunci, faceam curat pe scara blocului unde locuiam. Maturam de trei ori pe saptamana si spalam o data si primeam 100 de lei pe luna. Tot atat primea si sora mea, Elisa, care a intrat si ea in familia nasicai la cinci ani dupa mine”, spune Ana Maria.
Dupa ce a implinit 18 ani si a terminat liceul, Ana Maria a fost nevoita sa se intoarca la Casa de Copii din Cehu Silvaniei, insa doar in vacante, caci la putina vreme a intrat la facultate, la FSEGA, la Contabilitate, cu media 9,90.
“S-a schimbat mult casa de copii intre timp, era program strict, e drept, dar si conditii bune. Cand vad copii pe strada, ma gandesc ca le-ar fi mai bine acolo”, a remarcat ea.
Intre timp, tanara a cunoscut si un baiat, cel cu care urmeaza sa se casatoreasca peste un an. Robert lucreaza ca barman ospatar intr-un club de bowling din Zalau si lucreaza si in constructii.
“Lucram intr-o vara la o pizzerie, iar el era client fidel. A durat mult pana ne-am apropiat. Eu nu voiam sa ma atasez de nimeni, insa a fost perseverent si nu s-a lasat. Cand am venit la Cluj, a stat cu mine trei zile si asa m-am acomodat. Nu mai fusesem intr-un oras atat de mare, nu stiam cum se ajunge in Hasdeu, de ce urcam pe Babes si coboram pe Piezisa. Toata lumea imi spusese ca sa am grija, ca e plin de criminali, hoti si drogati. Eram convinsa ca nu voi iesi dupa ora 20”, isi aminteste ea.
O data ajunsa studenta, Ana Maria a primit loc in camin si bursa de studiu. Era uluita de dimensiunile cladirii FSEGA, nu reusea sa gaseasca salile in labirintul de acolo. Ca toti studentii, in primul semestru a mers la toate cursurile si seminariile, dupa care a inceput sa le mai trieze.
“Mi se parea ca am ajuns in rai, eram fermecata de libertate, ca pot merge in oras fara sa cer voie nimanui, fara compromisuri”, puncteaza masteranda.
Nu a reusit sa isi mentina bursa de studiu, din cauza dificultatilor pe care le avea mereu cu limba engleza, insa s-a clasat mereu intre primii 20 din cei 250 de student din anul ei. A primit, in schimb, bursa sociala, adica 170 de lei lunar.
“In primii ani am iesit si in oras, insa numai unde era intrare libera si se dadeau bauturi gratis pentru fete. Nu am platit niciodata intrare in club. In ultimii ani, insa, nu m-am mai dus”, spune ea.
In prima vacanta a lucrat la o cofetarie, apoi a avut de invatat. Tot intr-o vacanta din studentie a ajuns sa vada prima data marea, cu prietenul ei, care i-a facut acest cadou cu ocazia absolvirii facultatii.
“Nasica nu a avut bani sa ne ia haine scumpe sau sa ne trimita in tabere. Ne mai lua cu ea la bai sau la tara, astea au fost distractiile in vacante. Am vazut marea in Bulgaria, cu mai multi prieteni si a fost grozav!”, povesteste Ana Maria.
Este al treilea an consecutiv in care masteranda primeste bursa de la Fundatia “Mitropolitul Bartolomeu”. A gasit aceasta oportunitate pe Internet, cautand ceva care sa inlocuiasca pierderea bursei de la Fundatia “Dinu Patriciu”, desfiintata in urma cu cativa ani.
“Din pacate nu am apucat sa ascult la catedrala vreo predica a fostului mitropolit. Eu merg la bisericuta din Hasdeu, m-a invatat nasica sa ma duc, insa auzisem de harul dansului. Dupa ce am fost admisa la burse i-am cautat predicile pe Internet si am fost foarte impresionata. Au darul sa te faca mai bun, sa te gandesti la conditia ta umana. M-a facut sa fiu mai atenta la cei din jur, sa imi dau seama ca sunt rea uneori”, subliniaza ea.
Cei 300 de lei pe care ii primeste lunar de aici i-au ajutat foarte mult in acesti ani. Din ei a platit meditatii la limba engleza, ca sa reuseasca sa isi ia examenul de absolvire, la Centrul Lingua. Tot din acesti bani vrea sa plateasca si cursurile scolii de soferi, pe care vrea sa o inceapa in curand. Daca vor avea o situatie materiala buna, Ana Maria Buia si prietenul ei vor sa adopte la randul lor copii in sistem maternal, incepand cu cei doi micuti pe care i-au botezat in urma cu cativa ani.
“Asa a vrut Domnul, sa trec prin toate astea in viata. Am avut o viata grea, dar sunt convinsa ca nu ajungeam aici daca nu era asa. Mi-a facut bine sa ascult predicile lui Bartolomeu, mi-au aratat ca intr-o lume rea sunt si oameni care vor sa le faca bine altora, neconditionat”, concluzioneaza Ana Maria.