Din oras

Ambulanțierii, suprasolicitați în pandemie, reclamă că nu beneficiază de același sprijin de care se bucură colegii lor de la SMURD: „Domnule primar, pentru Serviciul de Ambulanță Cluj chiar nimic?”

În 20 ianuarie, primarul Emil Boc a anunțat, pe pagina sa de Facebook, susținerea de la bugetul local pentru SMURD:

„120.000 de lei au fost alocați de municipalitatea clujeană pentru sprijinirea activității SMURD – Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca.

Prin această hotărâre, vor fi asigurate două mese pe zi (prânz și cină) pe parcursul anului pentru un număr de 10 persoane din cadrul SMURD. Masa va fi asigurată de Cantina de ajutor social şi pensiune Cluj-Napoca, instituţie subordonată Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca. 

Le mulțumesc, în numele comunității clujene, acestor oameni dedicați care zilnic salvează vieți! Eforturile și sacrificiile lor constituie un exemplu pentru noi toți, iar acest proiect de suflet pentru Primăria municipiului Cluj-Napoca reprezintă o metodă de sprijin pentru extraordinara activitate realizată de către SMURD Cluj.”

O inițiativă lăudabilă, numai că angajații de la Ambulanță sesizează faptul că ei nu beneficiază de același sprijin, în ciuda faptului că lucrează cot la cot cu colegii lor de la SMURD:

„Domnule primar, pentru Serviciul de Ambulanță Cluj chiar nimic? Măcar o mașină tip C cum ați dat colegilor de la SMURD cred că merităm și noi, suntem în același sistem de urgență împreună, lucrăm cot la cot împreună, cred că merităm să fim tratați la fel, eu nu vă cer bani de mâncare pentru colegi, ci vă rog să ne dotați și pe noi cu echipamente, din banii din impozitele la care cotizăm și noi și în folosul comunității orașului nostru”, a comentat, sub postarea primarului, un ambulanțier cu 25 de ani vechime în Serviciul de Ambulanță Cluj. 

„Felicitări pentru această inițiativă, domnule primar Emil Boc, dar am o întrebare pertinentă pentru dumneavoastră: pentru Ambulanța Cluj ce se oferă? Să nu uităm că și ei muncesc cot la cot cu cei de la SMURD…”, a fost un alt comentariu.

Ziar de Cluj a vorbit astăzi cu un ambulanțier pentru a afla de ce are nevoie Serviciul de Ambulanță Cluj. Sub protecția anonimatului, acesta ne-a declarat:

„Mi s-ar fi părut corect să se împartă cu aceeași monedă toate beneficiile acestea, dacă suntem colegi. Noi avem mașini, dar nu ar fi stricat o mașină tip C în plus, o mașină de resuscitare cu medic. Ambulanțele vechi s-au mai schimbat, acum sunt mașini, dar e o chestiune de corectitudine față de aceleași servicii, pentru oamenii care fac același lucru. Noi suntem în același sistem, pe același dispecerat, facem aceleași cazuri.

Echipamente cu ce să funcționăm noi avem, am primit mașini. Dar și cei de la SMURD au primit mașini, cum s-au împărțit pentru Ambulanță, și ei au mai primit și din partea Primăriei o mașină sau două cu medic, cumva din fondurile Primăriei. Pentru Serviciul de Ambulanță, Primăria nu a dat nimic și atunci e deranjant. Normal că îți exprimi dezamăgirea, că nu prea e corect față de oameni, fiindcă la noi cam ca pe front e, se lucrează la greu!”

Care este diferența dintre SMURD și Ambulanță, ca dotări?

„SMURD-ul are mașină cu medic de urgență și pentru modulul de urgență au niște dotări în plus. De exemplu, au ecograf pe mașină sau au posibilitatea să facă analize de sânge, deci sunt un pic mai dotați, medicul are calificarea mai puternică decât al nostru. Al nostru e medic de medicină de familie cu competență în urgență, al lor e medic cu rezidențiat de urgență”, a explicat ambulanțierul.

Mașinile ajung la pacienți diferențiat, în funcție de gravitatea cazului, sau pot fi trimise și mașini de la Ambulanță la cazuri grave, chiar dacă Ambulanța nu are aceleași dotări ca SMURD-ul?

„SMURD-ul are două mașini cu medic, dacă ei sunt ocupați, mergem noi. Restul mașinilor SMURD-ului sunt mașini cu paramedic, mașini de prim ajutor”, a precizat șoferul de ambulanță.

Cum face față Ambulanța valului Omicron? Pacienții autotestați pozitiv reclamă în prezent că Ambulanța ajunge la ei pentru testare după câteva zile din momentul în care bolnavii anunță că sunt suspecți de COVID.

„Echipajele fiind puține și cazurile COVID foarte multe, nu ai cum să faci față! E destul de greu, ajung cazurile după 3-4 zile la testare. Dar am auzit că se vor mai deschide acum centre de testare la medicii de familie și atunci să sperăm că le aducem la zi. Noi avem și voluntari care vin și fac numai testări, dar sunt foarte multe. Toate sunt numai pe Serviciul de Ambulanță! DSP-ul nu face testări și noi suntem cei la care sună lumea și trebuie să mergem. Și, atunci, toate sunt pe noi! 

E o problemă cu chestia asta pentru că nu e normal să ajungi după 3-4 zile să testezi pacientul și să-l mai ții încă o săptămână în izolare, plus că mai este o chestie: e vorba de cum își acoperă omul zilele acelea, pentru că practic decizia e din ziua în care l-ai testat. Și dacă se simte rău și stă acasă și înainte, nu prea poate să-și acopere zilele lipsite de la serviciu, numai din concediul personal de odihnă, ceea ce nu prea e ok. Dar mai merge lumea la laboratoarele private și se testează, numai că trebuie să fie o instituție autorizată care are acces la Corona Forms pentru a transmite datele. 

Nu am avut în valul Omicron cazuri la fel de grave ca în celelalte valuri, în schimb, ca număr, sunt mai multe”, a explicat ambulanțierul pentru Ziar de Cluj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *