Din oras

Ambulanțele private din Cluj, cooptate în lupta împotriva virusului COVID-19

Ziar de Cluj atrăgea azi atenția asupra situației dificile în care se găsește Serviciul de Ambulanță Cluj care este suprasolicitat de numărul mare de telefoane cât și de solicitări de recoltări și consultații. Directorul Serviciului de Ambulanță recunoștea că există întârzieri în ceea ce privește programările pentru testare, care se  întind pe trei patru zile.

Prefectul Mircea Abrudean a anunțat că se va încerca degrevarea Serviciului de Ambulanță prin cooptarea furnizorilor de servicii private de ambulanțe.

”La Cluj avem 9 furnizori de servicii private de ambulanțe, cu care am discutat azi. Urmează să ne sprijine pe partea de transport pacienți din spitale Covid și pe recoltări, având deja contracte cu CAS și fiind autorizati DSP. La numărul acesta de pozitivi evident că Serviciul de Ambulanță face față cu greu, mai ales că trebuie să preia și urgențele normale. Incercam sa ii degrevăm cat se poate”, a declarat prefectul Mircea Abrudean.

Medicul Simu, directorul Serviciului de Ambulanță le recomandă persoanelor diagnosticate pozitiv cu COVID-19 care au o formă ușoară să țină permanent legătura cu medicul lor de familie care poate să îi îndrume când și dacă este nevoie să sune la 112.  

Citește și:

Ambulanța din Cluj e suprasolicitată de cereri. Pacienții cu COVID, sfătuiți să ia legătura cu medicul de familie înainte de a suna la 112

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *