Din oras

Ambasadorul Sloveniei in Romania negociaza lansarea unei rute aeriene Cluj-Napoca-Lublijana

Ambasadorul Republicii Slovenia in Romania, Mihael Zupancic, a fost prezent, astazi, la Camera de Comert si Industrie Cluj, intr-o vizita oficiala, la inceputul mandatului sau de reprezentare in tara noastra. El si-a aratat speranta ca, in curand, va fi lansata o linie aeriana intre Cluj-Napoca si Lublijana, iar in acest sens poarta negocieri cu o companie aeriena.

Presedintele Camerei de Comert si Industrie Cluj, Stefan Dimitriu l-a primit la sediul institutiei pe Mihael Zupancic. In deschidere, acesta i-a urat bun venit ambasadorului Sloveniei in Romania, acesta aflandu-se la debutul mandatului de reprezentare in tara noastra. Stefan Dimitriu l-a asigurat pe ambasador de intreaga disponibilitate a institutiei pe care o conduce in dezvoltarea relatiilor de colaborare existente intre Romania si Slovenia, prin facilitarea contactelor intre oamenii de afaceri din cele doua tari si prin promovarea si incurajarea turismului.

Discutiile s-au desfasurat intr-o atmosfera cordiala, fiind abordate teme din domeniile economiei si comertului, agriculturii, administratiei, invatamantului, culturii si turismului.

Ambasadorul Mihael Zupancic a tinut sa mentioneze interesul deosebit pentru Transilvania si, in special, pentru Cluj-Napoca, pe care l-a remarcat in randul tinerilor sloveni si al companiilor slovene:

„Companii din Slovenia doresc sa intre pe piata din Romania si Clujul are o pozitie deosebit de atragatoare, insa lipsa infrastructurii de transport, a autostrazii, deocamdata reprezinta un dezavantaj. Stim ca exista proiecte in acest sens, insa pana la concretizarea acestora dorim sa stabilim o legatura aeriana intre Cluj-Napoca si Lublijana care speram sa fie lansata cat mai curand”, a declarat acesta.
 

In acest context, a a vorbit despre negocierile pe care le poarta cu reprezentantii unei companii aeriene pentru deschiderea unei rute de zbor Cluj-Napoca – Lublijana care spera sa fie disponibila cat mai curand.

In finalul intalnirii, ambele parti au tinut sa isi exprime regretul pentru evenimentele nefericite care au indoliat Franta si intreaga Europa in aceste zile, manifestandu-si convingerea ca valorile morale, taria de caracter si spiritul civic caracteristice poporului francez ii vor ajuta sa depaseasca aceste momente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *