Politica

Alin Tișe atenționează asupra riscului compromiterii PNRR și îi vrea plecați pe miniștrii incompetenți: „S-ar putea să nu putem cheltui banii pentru că avem această birocrație excesivă… Sunt și miniștri proști!”

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a criticat birocrația excesivă și lipsa de responsabilitate a politicienilor, context în care fondurile prevăzute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ar putea rămâne blocate din cauza licitațiilor contestate în lipsa unei intervenții prompte pentru modificarea procedurilor. De altfel, fostul senator consideră că în actuala Coaliție de guvernare există miniștri fără pregătire, incompetenți.

Recent, președintele Consiliului Județean Cluj a făcut o prezentare detaliată a noului proiect de infrastructură medicală din Cluj – Spitalul Pediatric Monobloc – un obiectiv cu servicii sanitare integrate unic la nivel național care a ajuns la etapa desemnării proiectului câștigător în urma concursului internațional de soluții.

Întrebat în privința fondurilor obținute de administrația județeană clujeană prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Alin Tișe a oferit câteva explicații cu privire la birocrația excesivă din aparatul de stat:

„Estimăm că în jur de 150 de milioane de euro vor fi cheltuielile cu acest spital.

Sper ca această sumă să fie acordată pentru județul Cluj prin acest program național despre care tot vorbim toată ziua și pentru care se ceartă politicienii de la București: cine-i de vină că s-a greșit un proiect, trecut dintr-o eroare sau alta de la un minister la altul. 

Se ceartă. În loc să ne preocupe să schimbăm procedurile ca să putem până în 2026 să și cheltuim acești bani. 

S-ar putea, unii, să stăm doi ani în licitații și cu contestații. 

Să nu putem cheltui banii pentru că avem această birocrație excesivă și stufăriș legislativ, astfel încât nu vom putea să-i cheltuim. 

Revenind, costul estimativ este de cca 150 de milioane pentru Spitalul Pediatric Monobloc”, a precizat Alin Tișe. 

Proiectul spitalului din Cluj cu servicii integrate este unul dintre cele mai avansate. Consiliul Județean a contractat, practic, agentul economic care va face studiul de fezabilitate, PUZ-ul și proiectul tehnic necesare în acest sens. 

CITEȘTE ȘI: A fost desemnat proiectul câștigător pentru realizarea Spitalului pediatric monobloc. TIȘE: „Este cel mai important proiect al Consiliului Județean dintotdeauna”

În plus, președintele CJ Cluj Alin Tișe a semnalat și incompetența miniștrilor, susținând că la conducerea ministerelor ar trebui operate schimbări frecvente din cauza lispei de pregătire a unor miniștri:

„Nu este neapărat rău că se mai schimbă miniștrii. Ar mai putea fi schimbați și alții, pentru că unii sunt foarte proști. 

Nu aceasta este problema: faptul că sunt schimbați. Miniștrii și Guvernele se schimbă și în alte țări. 
Contează ca cel care e acolo să-și facă treaba. Și când nu mai e capabil, să plece!

Problema este că nu reușim să generăm proiecte care să treacă dincolo de persoane. Astfel că de fiecare dată când o persoană face un proiect, crede că-i al lui. 

Îl duce acasă, proiectul, cu macheta, și se uită la el și crede că cel care vine după el nu este în stare de nimic. După formula: „Dacă nu sunt eu acolo, nu se mai învârte pământul”.

Problema noastră este că nu reușim să ducem proiectele mai departe. Că de gândit proiecte, putem. Dar vedeți ce greu se realizează. Abia când faci ceva, când recepționezi o lucrare înțelegi cât a fost de greu. 

Deci, problema Guvernului și a miniștrilor care mai sunt schimbați reprezintă o chestiune normală. Ar trebui schimbați mult mai des și mult mai mulți. 

Și în momentul în care faci o boacănă, sau în momentul în care vorbește prostii, cum sunt mulți care vorbesc, să meargă acasă, să vorbească în baie. Sau unde doresc. 

Sunt mulți miniștri care, într-adevăr, vorbesc prostii. Dar ce putem face?! Au fost dintotdeauna. 

Nu e un argument pro miniștri proști. Dar sunt și miniștri proști. 

Sau sunt miniștri care sunt buni la toate ministerele. Asta n-o pot înțelege: cum poți fi bun la 3-4 ministere în același timp?!

Când tu ai o singură pregătire. Poate și aia făcută târziu la fără frecvență și, după ce ai apucat să mai și muncești, să mai câștigi un bănuț, ai făcut și facultatea la fără frecvență și ți-ai luat Bacalaureatul pe la 30 de ani și ai intrat la facultate pe la 40. Și, dintr-odată…”, a conchis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj. 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *