Politica

Alegerile pentru sefia CJ Cluj sunt amanate de Guvernul Ponta pana in februarie 2015

Guvernul trebuie sa organizeze alegeri pentru sefia Consiliului Judetean Cluj, iar termenul legal este mijlocul lunii ianuarie. Cu toate acestea, purtatorul de cuvant al Guvernului a precizat ca acestea ar putea fi amanate pana in februarie 2015. Consilierul local PNL Mihai Seplecan este singurul posibil candidat sustinut pana acum de vreun partid pentru sefia institutiei.

Consiliul Judetean Cluj nu mai are presedinte din luna mai, cand Horea Uioreanu  a fost arestat preventiv pentru fapte de coruptie. Postul a fost vacantat pe 6 octombrie. Potrivit statutului alesilor locali, alegerile trebuie organizate in termen de maxim 90 de zile de la expirarea termenului de 10 zile in interiorul caruia Ordinul Prefectului care a constatat incetarea de drept a mandatului poate fi atacat in instanta. Cu alte cuvinte, alegerile pentru sefia CJ Cluj ar trebui organizate pana la data de 18 ianuarie 2015.

Cu toate acestea, purtatorul de cuvant al Guvernului, Corneliu Calota, a precizat ca, deocamdata, acest subiect nu a fost discutat de catre Executiv. „Sunt multe judete unde trebuie organizate alegeri. Cel mai probabil, acestea vor fi facute la pachet, undeva in februarie”, a precizat acesta, citat de Evenimentul Zilei.

Prefectura Cluj a transmis o pozitie redactiei Ziar de Cluj, in care a expicat ca, ulterior emiterii ordinului prin care s-a constatat incetarea mandatului de presedinte, institutia a cerut MAI si Secretariatului General al Guvernului propunerea de organizare a alegerilor partiale. Totusi, se pare ca Guvernul Ponta nu va respecta termeul legal, de 90 de zile, pentru organizarea acestora.

“Din practica anterioara, Guvernul analizeaza oportunitatea stabilirii alegerilor locale partiale in contextul unor posibile alte solicitari din considerente practice si organizatorice. Legea 215/2001 nu prevede sancttiuni chiar daca se depaseste termenul de 90 de zile”, arata Prefectura Cluj.

In acelasi timp, partidele politice nu au avansat, inca, nume pentru viitorii candidati, singurul sustinut fiind Mihai Seplecan, din partea PNL.

“Nu cred ca se vor grabi cei de la PSD sa organizeze alegeri, pentru ca stiu ca vor pierde. Am facut si interpelare guvernamentala pe aceasa tema. Oricum, eu il sustin in continuare pe Mihai Seplecan pentru sefia CJ Cluj”, a declarat Marius Nicoara, co-presedinte ACL Cluj.

De asemenea, purtatorul de cuvant al PSD Cluj, Horea Nasra, a precizat ca, deocamdata, se analizeaza candidatura si se cauta cel mai potrivit candidat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *