Din oras

Al patrulea evadat din arestul IPJ Cluj, prins in Alba

Al patrulea evadat din arestul IPJ Cluj a fost prins dupa 12 zile. Alexandru Bartus a fost capturat de politistii Inspectoratului Judetean de Politie Alba in urma cu putin timp.

Bartus Alexandru Cristian a evadat sambata din aretul IPJ Cluj alaturi de alti trei infractori. De atunci, politistii clujeni, alaturi de jandarmi, incearca sa-i dea de urma, cu atat mai mult cu cat antecedentele lui il clasifica drept un infractor deosebit de periculos. Asa cum a mentionat clujust.ro, barbatul are la activ zeci de furturi in Franta. Mai precis, in septembrie – octombrie 2002, acesta a jefuit aproape 40 de francezi. Mai grav este ca in 2007, pe numele lui Bartus a fost emis un mandat european de arestare pentru comiterea infractiunii de talharie urmata de moartea victimei.

UPDATE: Alexandru Cristian Bartus, de 32 de ani, a fost depistat de politistii din Alba Iulia intr-un cartier din oras. Barbatul a fost gasit intr-o casa de vacanta si era singur. Potrivit politistilor din Alba, evadatul nu a opus rezistenta. Alexandru Bartus a evadat din arestul IPJ Cluj, alaturi de alti trei detinuti, in data de 17 ianuarie. Cei trei fugari au fost prinsi in primele 24 de ore de la evadare, iar despre Bartus nu se stia nimic. Individul este considerat extrem de periculos de catre politisti. Oamenii legii spun ca Bartus a talharit in Franta un barbat de la care a furat 10 euro. Victima lui a murit dupa incident din cauza leziunilor suferite. Bartus mai este acuzat si de spargerea a patru locuinte, tot in Franta.

Reprezentantii IPJ Cluj au confirmat ca Bartus a fost prins de colegii din Alba.

„A fost depistat in jurul orei 15 in municipiul Alba Iulia. Vom trimite cat de curand si un comunicat”, a precizat Carmen Jucan, purtatorul de cuvant al IPJ Cluj.

UPDATE 1: Reprezentantii IPJ Cluj au aratat ca Bartus a avut un complice si ca la prinderea celor doi au participat si politisti clujeni.

„Din cercetari a reiesit ca cel in cauza s-ar fi ascuns intr-o casa de vacanta din municipiul Alba Iulia. Cel in cauza a fost adus la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Alba, de unde urmeaza a fi preluat de politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Cluj. In cadrul aceleiasi actiuni, politistii au condus la sediul Inspectoratului de Politie Judetean Alba un alt barbat, de 25 de ani, din Alba Iulia, banuit ca l-ar fi sprijinit pe cel in cauta sa se ascunda„, au precizat reprezentantii IPJ Cluj.

Politistii l-au imobilizat imediat, nu a apucat sa opuna rezistenta, arata reprezentantii IPJ Alba.

„Colegii l-au identificat si imobilizat foarte rapid. Era singur si a fost retinut, condus la sediul politiei din Alba, urmand sa fie predat unei escorte din cadrul Politiei Cluj. Nu s-a stabilit de cat timp se ascundea acolo, urmeaza sa se faca cercetari pentru stabilirea tuturor imprejurarilor prin care a ajuns in aceasta locatie”, au precizat reprezentantii IPJ Alba.

La intrebarile jurnalistilor din fata IPJ Alba, la momentul in care a fost adus de politisti, Bartus a spus: „Dumnezeu m-a ajutat. A fost deschis geamul, cine sa ma ajute?!”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *