Cred că ar fi cazul ca cineva să-i scrie un bilețel lui Klaus Iohannis cu ajutorul căruia acesta să încerce să ne explice cam ce relaxare fiscală şi ajutor dat persoanelor defavorizate se descrie în cuprinsul următorului articol de Cod Fiscal: “Art. 180. – (1) Persoanele fizice care nu realizează venituri (…) datorează, lunar, contribuţie de asigurări sociale de sănătate şi au obligaţia să solicite înregistrarea la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie”? S-or fi terminat persoanele cu venituri pe care nu le pot justifica de-au ajuns românii fără venit pe lista neagră a ANAF?
Din 2015, degeaba s-a zbătut presa să critice Codul Fiscal, Grupul Infracţional Organizat ce-şi ia denumirea de Parlament şi Guvernare şi-a văzut de ale lui (câinii latră, caravana trece), a devenit obligatorie declararea la ANAF a lipsei de venituri. Și, dacă tot nu produci pentru tine nici cât să ai după ce bea apă, ANAF îți calculează o impunere anuală de măcar 792 de lei pe an. În cazul în care nu o să ai, în continuare, după ce să plătești lipsa de venituri, ANAF va avea dreptul să te amendeze și, la final, când se vor acumula amenzile și penalizările la amenzi și la întârzierea de plată la lipsa de venituri, ANAF va putea să-ți poprească greierii din călcâie, plasa de păianjen de pe băncuța din parc în care dormi și praful de pe tobă. Între timp, un alt mare amic de cumetrie al Statului va mai fi iertat de o tranșă de câteva sute de milioane de Euro datorii la stat.
Asistăm la încă o victorie a politicienilor asupra poporului român. Este vorba “decât” despre o necorelare a două legi care se bat cap în cap – cum cap în cap ar trebui bătuți zilnic acești politicieni pe care-i plătim degeaba să fie proști în locul nostru. Codul fiscal actual menţionează că au obligația plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate persoanele care “doresc” să aibă calitatea de asigurat. Numai că în legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se precizează că “persoanele care nu se încadrează în categoria celor care sunt exceptate de la plata contribuţiei, au obligaţia să se asigure şi, în consecinţă, au şi obligatia plăţii contributiei de sănătate, chiar dacă aceste persoane nu realizează venituri”.
Și, că trebuie lăsată orice speranță la simțirea mâinii statului în buzunare, o demonstrează chiar cei care sunt puși să ne fie paznici la târla ANAF. De râsul-plânsul, fix în anul în care se comitea măgăria anafiană, era pus la păstrare la domiciliu vicepreşedintele ANAF, Romeo Florin Nicolae, care ar fi luat şpagă 5000 de iepuroi prin vara anului 2010, pe vremea când era consilier superior în ANAF. Între timp, pentru merite deosebite, altele decât apetența pentru șpagă, individul a ajuns să conducă Direcţia Antifraudă a ANAF.
Și, ca să nu ne mai întrebăm de ce marii borfași ai Patriei rămân nederanjați, să vă prezint mecanismul prin care, dacă dai prețul corect, scapi de datorii – că le recuperează slujbașii statului din buzunarele amărăștenilor. Pentru 5000 de iepuroi, Romeo i-ar fi zis unei Juliete de afacerist român că îl poate rezolva cu o decizie de impunere de peste 13 milioane de lei emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova. Pe baza Programului slujbașului ANAF “Impunere contra Șpagă”, decizia de impunere a fost parţial desfiinţată, astfel încât operatorul comercial a trebuit să plătească numai aproape 1,1 milioane de lei. Toate acestea, firește, pe banii fraierului de contribuabil, care a plătit cumva diferența până la 13 milioane. Că doar îi trebuiau “statului” bani să plătească niște pensii nesimțite, niște măriri de salarii la stat.
Domnii de la ANAF sunt niște timizi – asta ne arată un studiu al Băncii Mondiale care, în anul 2013, a acordat (degeaba) un credit de 91,8 milioane de dolari Ministerului de Finanțe român pentru restructurarea, reformarea și dezvoltarea acestei instituții. După ce timp de vreo 8 ani au făcut praf vreo 90 de milioane de lei pe pişcoturi, şampanii şi excell-uri, cei de la ANAF au declarat că nu prea pot să se reformeze, aşa că s-au retras din proiect.
Revenind, în vreme ce discursul guvernamental intern este unul optimist, documentele Băncii Mondiale conţin note pesimiste legate de ritmul de implementare al programului de reorganizare al Fiscului român. Oficiali ai Băncii Mondiale au declarat că “ANAF a atins limita de sus a eficienţei în relaţia cu „contribuabilul obişnuit” şi că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să atace şi zonele în care acţionează mai „timid”. (…) ANAF va trebui să atace zona marilor contribuabili, dar şi marile reţele de evaziune care beneficiază încă de diverse tipuri de protecţie”.
Adică să nu mai alerge după băbuţe şi moşi care-şi completează pensia vânzând nişte leuştean la colţiul străzii, ci să se ducă după ţeparii statului.
Dar toate guvernele post-decembriste au hotărât că ANAF poate fi, totuși, timid în ceea ce-i privește pe cei care „beneficiază de diverse tipuri de protecție”. Dar, la fel ca până acum, poate să-i calce în picioare pe restul.
Ceea ce ANAF şi face când se foloseşte de categoria de impozitare pentru “asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele (…) care nu realizează venituri”. Un 200 – 300 de lei tot împuşcă să aibă guvernanţii de-o mită salarială, de-o primă de osânză, de o pensie nesimţită, ceva. Se mai acoperă şi o mită ca cea din 2015, o devalizare, ceva, ce naiba?!
Ai, n-ai, române, dai!
