In vizor

Adrian Câciu: Toată lumea mă întreabă de metroul de la Cluj, aş vrea să îl întrebe şi pe domnul primar. Prin septembrie o să merg şi eu la Cluj să văd dacă avem şantierul

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat joi că toată lumea îl întreabă de metroul de la Cluj, şi ar vrea să îl întrebe şi pe domnul primar. Ministrul a precizat că prin septembrie o să meargă şi el la Cluj ca să vadă dacă avem şantierul, dacă s-au început lucrările, pentru că PNRR nu ne aşteaptă, anul 2026 este după uşă.

Ministrul Investiţiilor a fost întrebat în emisiunea România Politică de la Prima News dacă se va construi metroul la Cluj.

”Toată lumea mă întreabă de metroul de la Cluj, aş vrea să îl întrebe şi pe domnul primar”, a precizat Câciu.

”Eu pot să vă spun că prin septembrie – acum e o situaţie cu politica şi să nu se înţeleagă altfel – o să merg şi eu la Cluj să văd dacă avem şantierul, dacă s-au încceput lucrările. Ele trebuiau să înceapă. PNRR nu ne aşteaptă, anul 2026 este după uşă, vreau să vedem lucruri excepţionale la Cluj, îmi exprim încrederea că o să le vedem”, a mai arătat Adrian Câciu, potrivit news.ro.

Contractul pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiții Magistrala de Metrou 1 Cluj a fost semnat în 25 mai 2023.

Asocierea Gulermak Agir Sanayi Insaat Ve Taahhut A.S.- Gülermak Spólka Z Ograniczona Odpowiedzialnoscia-Alstom Transport S.A. – Arcada Company S.A a fost desemnată câștigătoarea licitației deschise având ca obiect „Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj”.

Valoarea contractului este de 9.059.483.352,07 lei fără TVA, iar durata de realizare este de 96 luni.

Magistrala I de metrou Cluj va fi o linie de metrou ușor cu lungimea de 21,03 km, cu 19 stații subterane și 1 un depou suprateran, în tehnologie „rail” (șină de cale ferată).

Capacitatea de transport nominală/maximă la interval de 90 secunde va fi de 15.200/21.600 pasageri / oră și sens sau 40 trenuri / oră și sens.

Traseul liniei de metrou ușor începe din zona nouă rezidențială din Florești. Primele trei stații deservesc zone de locuințe de densitate medie din Florești, iar apoi stațiile 4 și 5 deservesc zone multifuncționale într-o dinamică dezvoltare, desfășurate în jurul ancorelor viitorului spital regional de urgență și respectiv centrul comercial Vivo. Stațiile 6, 7 și 8 deservesc cartierul Mănăștur (cea mai densă zonă de locuințe din oraș), iar apoi linia urmează magistrala rutieră vest-est, traversând centrul orașului, până la Piața Mărăști. De aici, o ramură a liniei continuă înspre zona industrială B-dul Muncii, asigurând și legătura cu calea ferată și viitorul serviciu de tren metropolitan, iar o altă ramură deservește cartierele Gheorgheni și Sopor, unde este amplasat și Depoul suprateran. Întreaga linie este în subteran, cu excepția racordului de tranziție de lângă depou.

Termenul de finalizare a investiției este anul 2031, cu un termen intermediar la data de 31 iulie 2026 pentru finalizarea a 9 stații (acestea nu trebuie să fie însă funcționale).