Ada Caraba lucreaza, in prezent, la Opera Nationala Romana in calitate de assistant manager. In paralel, ea este pasionata de salsa, insa cariera si-a inceput-o abia la 19 ani. Motivata de dorinta de a evolua in domeniu, Ada a profitat de orice ocazie i s-a oferit. A urmat cursuri de dans in Dublin, dupa care s-a reintors in Cluj cu dorinta de a preda salsa. Alaturi de colegul ei, Tudor Mercea, ea a deschis Scoala de Dans Salsa Brillante din Cluj, scoala care s-a inchis recent, dupa opt ani de activitate. Proiectul ei continua insa in acelasi spatiu, Ada dorind sa deschida un centru mai mare cu toate stilurile de dans.
Ada Caraba este dansatoare de salsa, insa povestea ei nu este una obisnuita. Ea a inceput cursurile de dans de abia pe clasa a sasea si a renuntat la ele pentru ca la 19 ani sa-si dea seama ca aceasta era cu adevarat pasiunea ei.
“Am copilarit in Cluj si am inceput sa iau cursuri de dans cam din clasa a sasea. M-am lasat, insa, pentru ca nu mi-a placut atmosfera, antrenorul si nu aveam partener. Dupa aceea, m-am inscris serios la cursuri de dans la 19 ani. La salsa, ideea era sa ma distrez. Si am gasit acolo un mediu, in care, ca sa poti sa te integrezi, trebuie sa socializezi mult, dansul era o activitate care sa te stimuleze tot timpul”, povesteste tanara.
Cu toate acestea, drumul ei nu a continuat cu o facultate in domeniul artistic sau socio-uman. Din contra, ea a urmat cursurile Facultatii de Business. Spera, spune ea, ca intr-o zi, avand aceste cunostinte sa-si deschida propria afacere facand ceea ce ii place.
Desi a ales sa faca o facultate pe care i-au recomandat-o parintii, Ada Caraba a continuat sa creada ca pasiunea ei se va materializa la un moment dat.
“Mi-am spus ca merg la Business pentru a invata sa conduc o afacere cu gandul ca poate am sa fac ceea ce-mi place la un moment dat. Eram pasionata si acolo pentru ca eram convinsa ca am sa ajung la un moment dat sa fac ceva pentru mine. Chiar atunci am inceput in timpul verii si un curs de cosmetica pe care l-am terminat si am ramas sa lucrez la persoana care m-a pregatit, care avea un salon in cartier. Si eram, practic omul de baza, fiind cea mai tanara, ma folosea la toate. A fost maistra mea si am ramas sa lucrez acolo. Faceam casa la final, faceam aprovizionare, ma trimitea dupa una alta, sa am grija de nepotica ei. Ma si folosea pentru ca eram cea mai mica. La 19 ani m-am apucat de dans si de cursurile astea. Cand mi-am dat seama ca lipseam de la facultate foarte mult, i-am zis ca vreau sa nu mai pierd cursurile si i-am zis ca nu o sa continui. Am inceput eu acasa. Aveam cateva fete care imi erau prietene si mai veneau la mine. Nu am avut un business facut asa, dar cat sa castig un ban de buzunar era OK”, a spus ea.
Tanara a facut si patru ani de gimnastica, motiv pentru care avea in permanenta nevoie de miscare. Dansul a devenit o necesitate in aproape orice moment al zilei. Daca nu dansa, tanara mergea in pauzele dintre orele de la facultate in salile cluburilor de dans de profil si studia acolo.
“Eu si in pauzele de la prima facultate tot in cluburi de dans mergeam pentru ca mai venea lume pe care o cunosteam. Si acolo imi faceam temele, invatam. Asta la 19 ani, cand am terminat liceul”, rememoreaza tanara.
Cursurile din cadrul facultatii si cele de dans s-au suprapus si cu niste cursuri de cosmetica. Dupa terminarea acestora Ada a trebuit sa renunte la slujba de la salon pentru a fi o studenta exemplara. Daca invata bine, isi spunea ea, putea sa urmeze linistita si cursurile de dans. Dupa terminarea facultatii, ea a gasit un job complet diferit de pasiunea ei.
“Ca sa nu am discutii acasa pentru ca mergeam la dansuri, ma straduiam sa invat foarte bine la facultate. Au fost situatii in care fugeam de acasa ca sa merg la cursuri, eram foarte dependenta de dans. Dupa ce am terminat facultatea, am inceput sa-mi caut de lucru si am ajuns, pana la urma, dupa multe peripetii pe la interviuri, sa lucrez la o multinationala. Am ajuns sa lucrez in compania asta pe un post de contabil programator. Ceva cu nume sofisticat si extrem de monoton si sedentar pentru mine. Mai ales ca trebuia sa lucrez 8-9 ore si lucram peste program. Cand mergeam pe holuri faceam exercitii fizice pentru ca nu rezistam sa stau asa. Mi se parea ca majoritatea persoanelor de acolo erau total diferite de mine”, explica Ada.
In acelasi timp in care s-a angajat s-a inchis si scoala de dans la care mergea. Cu toate acestea, ea si colegii ei de acolo au continuat sa se intalneasca si in medii mai informale.
“Lumea s-a imprastiat, dar noi am continuat sa mai facem iesiri intre prieteni. Mergeam intr-un bar si aveam stick-uri de muzica la noi si puneam acolo sa dansam si mergeam asa, prin baruri ca sa ne simtim bine dansand. Lumea a inceput sa se focalizeze in jurul grupului asta. Nu asta a fost intentia mea, nici nu aveam curaj la 20 si ceva de ani sa incep ceva. Incet, s-a creat mediul asta de oameni foarte pasionati si am facut un party mai mare la un moment dat, dar fara bani. Nu ne-am gandit niciodata ca se pot castiga bani din asta. In contextul asta m-am imprietenit cu Tudor. Noi am fost colegi in trupa si cam toate iesirile erau in grupul asta”, isi aminteste ea.
Impreuna cu Tudor Mercea, Ada a deschis Scoala de Dans Brillante, un proiect care a durat aproape 9 ani de zile. Initial erau doar cativa oameni care se strangeau si dansau. Pana la consolidarea proiectului, ei au trecut prin diverse intamplari.
“Eu am prins jobul respectiv la multinationala care presupunea un training in Irlanda. Asa am ajuns pentru doua luni de zile in Irlanda. Cat am fost acolo, nu stiu exact cum s-au intamplat lucrurile si ce a facut Tudor, dar am aflat intr-un final ca nu mai exista sala respectiva. Ceea ce era aiurea. Eu eram in Dublin si nu puteam sa fac nimic”, rememoreaza Ada.
Pentru ca nu putea sa se intoarca acasa chiar atunci, Ada Caraba a inceput sa mearga la cursuri de dans in Dublin. Tanara a inceput sa participe la toate evenimentele pe care i le recomanda un coleg de al ei, Stephanne. Francezul ii dadea in fiecare seara o mapa cu evenimentele, iar Ada se ratacea, adesea, incercand sa desluseasca strazile Dublinului.
“In fiecare seara cand era ceva, imi facea o harta. Mi-o printa din google dox si imi zicea unde sa merg sa dansez. Unde sunt cursuri. Toti banutii ii dadeam pe chestia asta. Sa merg la cursuri si sa cunosc pe toata lumea de acolo. Ma duceam cu harta aia in mana ca sa economisesc. Era putin confuz ca nu gaseam locul intotdeauna, cum la ei e altfel putin. Uneori imi calculam si care e marja de timp in care ma ratacesc. Oamenii erau foarte draguti. Se opreau pe strada si ma ajutau. La un moment dat, chiar am patit ca cineva sa vada ca sunt dezorientata si incerca sa ma ajute. Nu stia de locul unde trebuie sa ajung si a inceput sa dea telefoane pentru mine ca sa-mi zica unde sa ma duc”, isi aminteste dansatoarea.
Tot in Dublin a urmat cursuri particulare de dans cu o instructoare care a facut-o sa realizeze ca si ea ar vrea sa predea salsa. Cu atat mai mult cu cat, spune ea, la vremea aceea, in Cluj nu erau instructoare de dans.
“Practic, eu am fost prima fata care si-a asumat asta in Cluj si voiam foarte mult sa invat de la cineva. Erau foarte putini in Romania care faceau. Mai era cineva in Timisoara, dar nu prea aveam acces la atatea informatii de acest gen in perioada aia si cam atat. Eram constienta ca daca vreau sa fac treaba asta trebuie sa invat. De la tipa asta am invatat foarte multe si lucurile legate de styling. Si m-a impresionat atunci foarte mult ca stia pasii baiatului, ceea ce acum e absolut normal sa-l faci ca instructor”, explica aceasta.
La intoarcerea din Irlanda, tanara nu a vrut sa se intoarca direct in Cluj. Pentru ca prioritatea ei ramanea dansul, Ada a aranjat lucrurile astfel incat sa ajunga la un congres de dans la Bucuresti.
“Ai mei nu stiau cand ma intorc in tara pentru ca eram extrem de evaziva. Ma gandeam ca nu pot sa le spun asa, oricum, ca dupa perioada petrecuta acolo eu ma intorc la Bucuresti sa merg la dans. La congresul asta de la Bucuresti au vrut sa faca duminca o filmare si aveau nevoie de dansatori un pic mai avansati care sa faca un fel de simulare a unui concurs. Ne-au chemat pe toti si s-au tras la sorti. N-am picat cu Tudor. Niciodata n-am picat cu Tudor, in toata experienta noastra. In schimb, am nimerit cu un partener care era foarte pasionat de partea extrema, de acrobatii. Ai mei asa au aflat ca sunt in tara. M-au vazut la “Duminca in Familie”: o tipa cu pantalonii rosii care facea roata pe acolo. Nu ma asteptam sa se uite la emisiune si am ramas surprinsa cand m-au sunat razand”, povesteste Ada.
Intoarsa la Cluj si fara o sala de dans, Ada a hotarat impreuna cu Tudor Mercea sa caute un spatiu de inchiriat pe care sa-l amenajeze pentru cursuri. Au gasit o sala fara parchet, intr-o cladire veche din centru si au investit in ea. Pentru ca de atunci si pana in prezent, locul sa fie cunoscut ca spatiul scolii Salsa Brillante.
“Era o cladire veche, nimeni nu investea in ea, dar am zis sa incercam. Am inceput sa facem curatenie, sa amenajam, cat ne permiteam atunci, cat sa nu cada peretii. Atunci toata lumea care era in grupul cu salsa ne-a ajutat cu toate. Dupa aia, mai greu, in ani de zile, am inceput sa punem parchet, dar dupa foarte mult timp. Inainte era pamant, si peste pamant era pus linoleu si podeaua era si putin in panta, dar chiar ne doream sa iasa bine”, isi aminteste ea.
De la 10-20 de persoane cate erau initial, ei au ajuns si la 80 de cursanti intr-o ora. O perioada, Ada Caraba a mers in paralel cu doua slujbe: cea din cadrul companiei multinationale si ce de instructor.
“Nu era simplu. La un moment dat am simtit epuizarea aia totala. Am avut si oboseala cronica la un moment dat si am zis ca ori una ori alta. Pana la urma, am ales partea asta. Pentru ca am crezut in scoala si am vazut ca se poate face. E ceva ce poate sa creasca, se poate dezvolta. Am renuntat la multinationala, iar la un oarecare interval a renuntat si Tudor. Si el avea doua joburi. Dar cand renunti, trebuie sa te specializezi pe ceva mai departe, la Tudor a ramas mai mult o pasiune”, relateaza Ada.
Dorinta de a se specializa a determinat-o sa se inscrie mai tarziu si la specializarea Regie Coregrafica din cadrul Academiei de Muzica “Gheorghe Dima”. Aceasta a fost o decizie luata doar cu trei saptamani inainte de examenul de admitere.
“Am avut trei saptamani sa ma pregatesc: sa fac o coregrafie de dans clasic, sa invat toata istoria dansului, sa fac teorie muzicala, ore in particular, sa citesc despre istoria teatrului si sa am notiuni despre pictura si despre artisti. Aveam si elanul ala. Simteam ca pot. Asta era la 25-26 de ani. In momentul ala am facut un soi de troc de dans. Aveam o balerina care venea si la cursuri de salsa si i-am zis sa facem schimb de stiluri, sa ma invete si ea pe mine”, spune ea.
Profesoara care i-a vazut numarul de balet cu doua zile inainte de admitere, nu i-a dat mari sanse la aceasta proba. Partea de creativitate a examenului de admitere, a salvat-o.
“Proba de creativitate m-a salvat. Prietena mea mi-a recomandat sa ma gandesc la ceva care se poate aplica pe orice gen de muzica. Am tot ascultat muzica din repertoriul clasic atunci, foarte mult Bach si era o piesa, Air, de la el. Piesa care mi-a dat senzatia de natura si mi-a venit in minte procesul de transformare al unui fluture. Faptul ca eu am ales fluturele, mi-am dat seama mai tarziu, ca a insemnat procesul meu de transformare la care m-am supus. Asta am si aratat. Aveam o bluza pe care o luasem strategic si am inceput sa fac acel traseu. M-am pus pe jos, eram omida si m-am bagat in bluza respectiva ca, mai apoi, sa ies din ea si sa zbor pe acolo. Comisa nu a avut intrebari. Profesoara aceasta zambea. Se intelegea. Asta fusese si tema: trebuia sa se inteleaga fara sa explic. Si acum am bluza aceea pe care am rupt-o acolo”, recunoaste tanara.
Dupa primul an ca studenta in cadrul celei de a doua facultati, Ada a decis ca trebuie sa incerce si experienta Work and Travel. Experienta de care a profitat pentru a-si largi cunostintele in domeniul artistic. Dupa cateva joburi care nu aveau vreo legatura cu pasiunile sale, Ada Caraba a inceput sa faca voluntariat la un teatru. A facut naveta pe bicicleta din Eastham Massachusetts, unde lucra, pana in Wellfleet.
“Celor de acolo le-a placut de mine pentru ca eram implicata si ma dedicam si mi-au propus un job. Mi-au zis sa fiu, in loc de voluntar, coordonatorul voluntarilor, sa fiu house manager. Ma ocupam de voluntari, eu deschideam, inchideam, la final faceam casa. M-a socat sa vad cata incredere aveau in mine, te simti bine sa vezi ca cineva iti da cheile si cifrul de la seif pentru ca se bazeaza pe tine. E un gest de foarte mare incredere si m-a responsabilizat prin asta, nu voiam sa-i dezamagesc”, marturiseste Ada.
Dupa participarea la un spectacol de teatru abstract, Ada l-a contactat pe Nicholas, cel responsabil de partea de PR in cadrul teatrului unde se angajase.
“Voiam sa muncesc orice, sa stau peste program numai sa fiu si eu acolo si sa vad si eu cum functioneaza. Tipul a fost foarte deschis si chiar m-a sunat el si a zis hai sa discutam. Mi-a zis ca nu au locuri pentru ca venisem de la jumatatea perioadei, dar ca va avea nevoie de un om pentru ca asistenta lui urma sa plece. Mi-a zis sa vin de doua ori pe saptamana si sa preiau ce face ea. A fost OK pentru ca erau foarte corecti. Ma plateau desi nu aveam foarte multe lucruri de facut. Inainte lucram joburi de astea, mai maruntele, am avut tot felul de peripetii”, explica ea.
Ada s-a reintors in Cluj cu o recomandare din partea teatrului la care lucrase. La ceva timp, un coleg i-a cerut ajutorul in examenul de licenta, iar ea l-a ajutat in calitate de coregraf pentru copii, in spectacolul “Povestea Micului Pan”.
“Pentru mine, momentul acela a fost ca un fel de balsam. Eram intr-un moment destul de greu si a fost ca o terapie, m-am implicat foarte mult si a fost prima data cand am lucrat cu copii si mi-a placut ca s-au apropiat de mine si imi dadeau energia si aprecierea lor. Chiar ma simteam mai bine decat acasa. In contextul asta, tipul primise in gestiune si barul de la Opera care s-a redeschis acum. M-a intrebat daca pot sa chem cateva fete dragute pentru hosting. Am inceput sa caut fete si incet, incet, proiectul asta a revenit in gestiunea mea si asa l-am cunoscut si pe Florin Estefan, directorul Operei Nationale”, declara Ada.
Cei de la Opera au apreciat-o pentru munca si implicarea ei. Astfel, a ajuns sa lucreze si cu cei din departamentul de PR al Operei, iar, ulterior sa avanseze la statutul de assistant manager. In prezent, ocupa postul de assistant manager, avand o buna colaborare cu directorul general al Operei Nationale.
“Ne-am intalnit si am povestit mai multe despre sponsorizari, despre ce am invatat si eu de la Nicholas, seful meu, iar Florin Estefan mi-a zis ca vrea sa organizeze un spectacol foarte mare. Atunci m-a intrebat daca doresc sa ma implic si eu in proiect. Ne-am intalnit apoi in biroul directorului toti cei implicati. Era acolo si Tiberiu Soare si alte personalitati si eu. Eram timida, nu stiam cum sa zic sau ce sa fac si era o tipa care a facut, practic, imaginea proiectului si mi-a zis ca voi lucra cu ea (…) Dupa aceea a fost o conferinta la care s-a prezentat proiectul acesta. Spectacolul va avea loc duminica aceasta. Este vorba de “Werther”, explica tanara.
Ada Caraba si-a dorit sa-si largeasca orizontul artistic, ceea ce isi doreste sa faca si cu cei care vor urma cursurile scolii ei de dans. Aceasta scoala va lua locul proiectului Salsa Brillante.
“Proiectul Salsa Brillante s-a incheiat pentru ca eu imi doream ceva, iar Tudor altceva. Am discutat mult acest aspect, iar la un moment dat am zis ca trebuie incheiat acest proiect pentru ca lucrurile se transforma. Pentru mine, personal, asta a fost o etapa prin care a trebuit sa trec, tot ce s-a intamplat m-a facut sa fiu azi omul care sunt. Si el a ales sa mearga pe alta directie”, povesteste ea.
Desi colaborarea lor s-a incheiat, Ada l-a invitat pe Tudor Mercea la deschiderea noii ei scoli, Arkada.
“Toate demersurile le-am impartit intre noi, n-am avut dificultati. Chiar azi l-am sunat sa-l invit la deschiderea Arkada, e binevenit. Daca va vrea la un moment dat sa revina, e OK, dar fara presiunea aceasta de a fi parte din organizare”, spune ea.
Numele noii scoli reuneste toate experientele Adei care isi propune ca proiectul ei din studentie sa devina ceva mai mare. Viitoarea ei sala de dans va functiona si ca o galerie de arta.
“Nu am avut un buget foarte mare pentru renovare cu toate ca am zugravit si asa. Nici nu am vrut sa fac o culoare foarte excentrica pentru ca s-ar fi micsorat spatiul. Am ramas tot pe ideea de alb cu cat mai multa lumina si rosul acesta spre visiniu, dar mai aveam nevoie de ceva ca sa fie complet. Prietenul meu e pasionat de fotografie si i-am propus sa le expuna la mine, sa le amenajeze cum vrea. Si asa sala mea arata frumos si el are expunere si facem si spatiul sa fie mai interesant”, descrie Ada.
Usile noii sali de dans se vor deschide in data de 18 octombrie. Apoi, Ada Caraba spera ca lucrurile sa se echilibreze.
“Vreau sa vad ca lucrurile ajung la un nivel de stabilitate. Asta imi doresc acum in viata, echilibru, stabilitate, dupa o perioada in care am fost si cu doua joburi si cu studii si cu plecari in strainatate. (…) Au avut dreptate parintii mei cand mi-au spus ca daca aleg drumul acesta nu va fi usor, insa merita efortul”, marturiseste Ada Caraba.