Editorial

Acum plătim după slugărnicia membrilor de partid și a votacilor de trend

Când obrazul e gros, e normal ca acuzațiile din dosarele penale ale șparlamentarilor să fie considerate subțiri.

Degeaba ne indignăm pe feisbuci și-i trimitem cu ștampila și non-ștampila pe aceeași jegoși în Șparlamentul României și la Putere (la puterea de a-și da legi în interesul nevoilor lor personale de grupuri infracționale improprii numite acum partide politice).

Degeaba ne indignăm că acum l-au salvat pe Generalul Izmană. S-au salvat între ei de câte ori au vrut și s-au folosit de puterea care li s-a dat cum au vrut: nu în interesul Legii, ciîn interesul partipriurilor personale.

Izmenele interesului național au fost scăpate de la a fi luate la purecat de către niște nemernici. Care-i mirarea? Că 47 de alți (în esență) la fel de nemernici s-au prefăcut că votează „pentru” (aprobarea cercetării penale), știind foarte bine că ceilalți l-au scăpat deja pe Oprea de aceasta? O fi fost și vreunul, hai, doi, de bună credință, dar la ce trimit grupurile infracționale organizate, impropriu numite partide politice, în Șparlament, mă cam îndoiesc. În plus, în argumentația faptului că sunt la fel de nemernici în judecată, vin cu argumentul că au legitimat nenernicia prin prezență și vot. De când Șparlamentul ține loc de instanță de judecată?

Asta ca să vedeți ce legi cretine și neconstituționale (“nimeni nu este mai presus de lege”, canci!) am acceptat să-și aprobe aceste jigodii de-am ajuns să ne mirăm că se substituie organelor de drept!?

Restul este slugărnicie. Slugărnicia membrilor de partid și slugărnicia votacilor de profesie după trend. Aceștia țin captivă România la cheremul acestor grupuri de interese care-și zic acum partide politice.

Să vă dau un exemplu local – sunt convins că așa funcționează lucrurile în fiecare județ, cu indivizi parașutați de la „centru” în organizațiile „harnice” (care aduc voturi), să nu cumva să rămână nealeși: la Cluj își parașutează Vasilică Blaga un „nepoțel” (plod de sponsor personal și de partid în particular, un cumătrocrat, de-al nostru ex-portocaliu), în fieful cel mai tare al noului PNL, să fie sigur că se „alege” pe listă și nu rămâne fără de „coledzi”. Și nu văd indignarea – mai ales a carenților în educație care au impresia că locul nașterii este un drept care le oferă puterea de a judeca cine are voie să se exprime și cine nu cu privire la locul în care locuiește și care au cuvântul „vinitură” în plisc tot la a doua propoziție (dar se cereau recompensați cu titlul de Capitală culturală europeană). Nu văd indignarea că sunt tratați doar drept sursă de voturi, o mână cu ștampilă și fără creier și atât. Nu văd indignarea membrilor locali de partid că sunt tratați, cum ziceam, doar ca o mână cu ștampila utilă atașată de ea. Niște obedienți, fără creier.

Cum ziceam, din slugărnicia voastră au murit și cei din #Colectiv și Gigină. Și au scăpat de pedeapsă vinovații. Dar slugărnicia voastră stă la temelia unui lung (prea lung) șir de nedreptăți și foarte mulți morți care încă-și mai așteaptă vinovații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *