Atunci când statul se bate cu sine însuşi, „serviciile” cu „justiţia”, politicienii cu legile, legile cap în cap, putem parafraza şi zice că „între arme”, „muzele” din presă ne scriu şi ne vorbesc „sub acoperire”. Practic, parafrazându-l pe Mircea Geaonă, „nici noi nu mai ştim câţi scriem editoriale sub acoperire”…
Așa că întreb: de ce ar fi mai buni contributori la fondul informativ al Patriei jurnaliștii decât judecatorii, procurorii și politicienii care sunt protejați, chipurile, de această “obligație patriotică” prin lege? Dar nu se protejează ei – din lăcomie, prostie și impostură? De ce nu s-ar proteja și mass media, prin legi, de astfel de imixtiuni? În fond se zice despre noi ca suntem formatori de opinie, câinii de paza ai democrației și, în mod cert, suntem vectori de influență. Atât de cu influenţă încât am fost trecuţi în CSAT ca factor de risc.
Deci, câţi mai scriu şi vorbesc sub acoperire? Nu de alta, dar se vede acest lucru când se dă Ordin de Zi pe Unitate pe o anumită temă și toți “valoroșii” care ne vorbesc şi scriu identic, ca după dictare, își clămpănesc tastatura și vocea la unison. Nu le lipsește îndoiala nici măcar preț de o virgulă, sau o pauză de respirație.
Ni se spune: „Dacă în anumite zone există interdicţia – judecători, procurori şi în politică – în celelate zone ale societăţii civile nu există interdicţia. Ca atare, dacă este identificat un om valoros care poate contribui cu informaţii la securitatea naţională a României, poate fi şi din presă”. L-am citat pe Adrian Ţuţuianu, fost șef al comisiei SRI, vorbind despre interdicţia ca cei din categoriile profesionale enumerate să fie racolaţi, sau să se lase racolaţi, de către servicii – fapta fiind la fel de penală pentru ambele părţi. Nu că părţile ar da o ceapă degerată pe acestă interdicţie: nimic nu se poate opune dragostei de mărire şi arginţi oferite de unii, sau fricii că un dosar compromiţător va vedea lumina oprobiului public – susurat la ureche de aceiaşi.
Remarc, din declaraţia anterioară, faptul că „valoarea”, vocea şi talentul cum s-ar zice, te poate transforma în turnător și „influensăr” al serviciilor secrete! Din dragoste de Patrie, firește!
Reîntreb, știu că degeaba, că Profesioniștii Portofelelor vor tăcea asurzitor: de ce nu cerem ca mass media să fie protejată prin lege de posibilitatea racolării? Și lăsați discuțiile despre bani – că, din ceea ce ştiu eu, sunt deja pe ştatul de plată şi funcţiuni exact cei care au cei mai mulți bani dintre “ai noștri” (care-s ai lor, de fapt), tocmai pe motiv de impostură, prostie și capacitate de a se preta la șantaj.
Când se va face mobilizare în acest sens: să nu mai existe goarne de-ale serviciilor și trâmbițe de-ale procurorilor în această breaslă capabilă de foarte multă manipulare și intoxicare?
Am mai pus această întrebare. De atunci liniștea e atât de profundă că auzi numai muzica chitanțelor…
Ce a pierdut mass media din România şi doar aşa am mai putea să recuperăm? Credibilitatea şi apropierea de cetăţenii beneficiari ai serviciilor noastre. Nu alor lor!
Meseria de gazetar se începe de pe teren, din poziția de reporter. Numai la noi, tineri fără experiență în meserie și în viață se vor direct pe poziții de editori sau șefi de departamente ori redactori șefi. Cu şcoală ioc, că profesorii de jurnalism sunt extrem de varză, majoritatea făcuţi pe puncte şi fără experienţă redacţională.
Apoi, un jurnalist adevărat are îndoieli, își pune întrebări și caută să afle adevărul. Numai la noi gem redacţiile şi emisiunile „de discuţii” de părerologi, așa numiții analiști. Părerologul își formează o părere, sau i se induce o părere, și nu în ultimul rând i se ordonă o părete, după care face tot posibilul să caute argumente pentru a demonstra că el are dreptate. Și dacă nu are, el va face tot posibilul să dovedească că lucrurile sunt așa cum le-a prezentat. Părerologul român nu se întreabă, nu are îndoieli, nu caută nimic. El enunță, el știe, el are doar certitudini. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră!
Părerolugul român face şi drege pentru cine plătește nu pentru cine aude, vede şi citește.
De această impostură trebuie să ne apărăm. Şi să scăpăm.