V-ați împroșcat tot scuipatul? Sau glandele voastre secretă nelimitat? Ați scuipat cu ură zilele astea, cum nu a scuipat coronavirusul pe noi. A fost specialitatea casei în meniul țării noastre, în ultimele săptămâni. À la carte. Am văzut atâta salivă, cu ură, care a zvâcnit spre ceilalți! Butoaie. Butoaie de zoaie.
Am înregistrat 3 bătălii interne:
1. români versus români de 65+
2. români versus români repatriați
3. români versus români credincioși
Știți ce? Nu veniți cu scuza că panica scoate demonii din noi (demonii individuali și de grup). Demonii urii nu se pot manifesta nici măcar când frica îți înghite fiecare mădular. Sau poate, dar e de scurtă durată – o clipă, un minut – nu creează filosofii sistematice și durabile, de ură. Doar crize temporare.
MOARTEA CU PREAVIZ
I-am văzut pe unii cum și-au urât părinții și bunicii zilele astea. I-ați aruncat la gunoi, ca pe niște cârpe contaminate, și v-ați dezis de ei. I-ați făcut lepre inconștiente. După ce că autoritățile le urlă că acest virus îi condamnă la moarte, i-ați făcut să simtă asta în fiecare cuvânt cu care ați jucat Darts cu ei. Dar uitați că și noi, cei mai tineri, ne simțim tot invincibili și nemuritori. Și că, și dacă nu ieșim din casă, băgăm în plămânii noștri pachete de țigări. Aceiași plămâni care ar trebui să lupte cu virusul ăsta, în caz de nevoie. Sau că, până azi, ne-am bătut joc de sănătatea noastră și o facem în continuare. Doar de coronavirus ne e frică. De niciun alt rău pe care îl facem conștient trupului și minții noastre zi de zi.
Știți că, dacă moartea ar veni cu preaviz pentru noi (oricând, nu acum), aceiași părinți ar face rapid schimb de bilete de plecare, cu noi? Doar pentru că asta e în firea părintelui. Dar noi nu am face schimb cu ei. Pentru că așa știm noi că e firesc: ca ei să se ducă înaintea noastră dincolo. Din nou, ca să testeze tot ei, înaintea noastră, teritoriul necunoscut. Să ne dea curaj să mergem când ne vine timpul, pentru că știm că ei sunt deja acolo. Vă e frică, de fapt, nu că vor muri, ci că s-ar putea să vă ia locul în patul de spital. Cu ce suntem mai buni și mai responsabili?
UBI BENE, IBI PATRIA LA GREU
I-am văzut pe unii cum și-au urât conaționalii. Conaționali care erau grozavi când alimentau conturile românești. Erau grozavi când votau cu cine doreați voi, când veneau acasă de sărbători, încărcați, când vă petreceați concediile la ei. Da, mulți au lucrat la negru dincolo. Aici nu funcționează munca la negru? Ohoooooo! Munca, poate, nu. Plata, da! De ce au plecat ei? I-a ținut țara asta cu ceva aici? Da, unii dintre ei au crescut procentul infracționalității dincolo de granițe, furând obiecte și vânzându-le apoi. Unde? Aici, acasă. Mâna jos (nu sus), cei care nu ați cumpărat niciodată un parfum, un detergent, haine, toate la preț de dumping, pentru că erau furate! Emigrantele revenite acum, unele dintre ele, femei rătăcite și rătăcitoare prin viață și pe pământuri străine, tăiau fluturași de salariu în euro, între pulpe și vulve, din care apoi se hrăneau. Nu toți avem aceleași șanse în viață. Fiecare cu talanții lui. Unora le-au fost la îndemână educația și norocul, lor nu. Dar și banii lor circulau în țara asta, când veneau acasă. Și ne plăceau!
Dacă ar fi să fim sinceri, ar trebui să mulțumim Occidentului că ni i-a ținut pe cei indezirabili până acum acolo.
Pe lângă ei, mulți, cei mai mulți, au mers să învețe cinstit, să mănânce cinstit, să cânte pe străzi cinstit. Și, mamăăăă, ce mândri mai suntem de ei! Din nou ar trebui să mulțumim Occidentului. Dar, dubla măsură…
De ce au venit cu zecile de mii acasă? E simplu. Pentru că atunci când ți-e greu, mergi acasă. Întotdeauna. Mergi și plângi pe umărul mamei sau profiți de el sau, pur și simplu, vrei să fii cu ea când și ei, și ție, vă poate fluiera moartea pe lângă ureche.
PARIUL LUI PASCAL SAU DACĂ DUMNEZEU EXISTĂ, AM CÂȘTIGAT
I-am văzut pe unii cum și-au urât credincioșii din familie. Cum i-ați înjurat că merg la biserică duminica, atâta timp cât încă era legal. Ați râs de ei și i-ați batjocorit pentru că ei cred că Dumnezeu îi apără. Voi, aceiași care, în fața vreunui examen, le cereați ștrengărește, din capul ușii, mamei sau bunicii, să pună o vorbă bună Sus. Voi care, când trăgeați un șut cu mingea la poartă, vă făceați o cruce.Voi, aceiași care răcniți și când e vorba despre sistemul românesc de sănătate. Ăla, da, despre care spuneți că nu ne apără, că e zadarnic să credem în el. Dar o minte liniștită și o inimă ce stă în pace sunt mai puternice în luptă. Chiar și cu coronavirusul. Dacă nu, măcar vor muri împăcați, pentru că asta face credința în om: îl împacă. Ah, da! Încă ceva: voi purtați măști, deși știm cu toții că măștile astea sunt apă de ploaie în fața coronavirusului. Dacă nu ar fi așa, medicii din spitale ar purta și ei doar o mască chirurgicală. Și, totuși, le purtați pentru că sunteți speriați. Deci, fiecare cu Dumnezeul lui sau cu talismanul lui.
BĂGAȚI FABRICA DE VENIN ÎN ȘOMAJ TEHNIC
Dacă mai aveți salivă, împrăștiați-o pe toată. Apoi, opriți-vă! Șomați. E timpul să respirați, ca să nu ajungeți la burn out. Respirați, observați, gândiți, spuneți, scrieți, criticați. Și eu le fac pe toate astea. Dar lăsați ura deoparte. Nu uitați că se poate ca într-o singură clipă noi să devenim ei: oameni de 65+, credincioși, emigranți/repatriați, buni, răi.
Și uitați-vă la ce fac alții. De exemplu, maghiarii. Pun aici două poze.
Prima spune că niciun maghiar nu e singur.
A doua arată cum ministrul de Externe al Ungariei postează poze pe facebook cu fiecare tură de maghiari reveniți acasă și le urează bun venit.
Să nu credeți că nu au poporul lor plus diaspora lor, bună și rea, cu unguri de toată isprava, dar și cu hoții lor, cu rromii lor. Și să le trăiască! Că, Doamne, mișto e muzica țigănească ungurească!