In vizor

A „înviat” Alin Tișe, la două zile după ce i-a dat cu flit ministrului Mediului! Nici vorbă de poluare la Pata Rât, în viziunea conducerii CJ Cluj

La două zile de la vizita ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu la rampa de gunoi de la Pata Rât, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj vine cu un comunicat de presă în care ne spune că de fapt nu este nimic grav în cazul poluării cu levigat și că de luna aceasta stația de epurare va fi închirată și va funcționa la capacitate maximă.

În comunicatul de presă de trei paragrafe, Tișe susține că analizele de sol și apă arată că valorile nu depășesc pragul de alertă. Culmea e că nu prezintă niciunde care sunt acele valori și care este pragul de alertă.

„Consiliul Județean Cluj a fost informat de către asocierea condusă de NORD CONFOREST S.A. în legătură cu cele mai recente rezultate ale analizelor de sol și de apă efectuate la depozitul neconform de deșeuri Pata Rât, analizele de laborator fiind efectuate de Institutul de Cercetări pentru Instrumentație Analitică. Potrivit informării, analizarea în laborator a celor șase probe de sol și a celor două probe de apă prelevate în prezența reprezentanților Gărzii de Mediu a relevat faptul că, în cazul a nu mai puțin de patru din cele șase probe de sol valorile obținute în urma analizelor de laborator nu depășesc nici măcar pragul de alertă. În același timp, în cazul celorlalte două probe de sol, provenite din același loc dar de la adâncimi diferite, valorile înregistrate pentru sulfați, cadmiu și plumb depășesc doar pragul de alertă, fără a se pune însă  în vreun fel problema depășirii pragului de intervenție. În acest context, singurul parametru ale cărui valori se mențin încă relativ crescute este cuprul”, se arată în comunicatul de presă.

Deși nu a catadicsit să se prezinte la întâlnirea cu ministrul Mediului și i-a trimis carne de tun pe Mariana Rațiu, managerul de proiect CMID și pe vicepreședintele CJ Cluj, Vakar Istvan, acum transmite prin același comunicat de presă că totul este în regulă și că stația de epurare va fi închiriată curând. Aceeași poezie a recitat-o și Alin Iuga, purtătorul de cuvânt al CJ în urmă cu aproximativ două săptămâni.

„În ceea ce privește situația apelor subterane, perspectivele de soluționare a acestei probleme sunt mai mult decât favorabile, Consiliul Județean Cluj urmând să finalizeze în cel mai scurt timp posibil, cel mai probabil în cursul acestei săptămâni, procedura de închiriere a unei stații de epurare bazate pe principiul osmozei inverse. În contextul în care aceasta va deveni funcțională în perioada imediat următoare, urmând să funcționeze la capacitate maximă încă din luna octombrie, calitatea apelor subterane din zona afectată va cunoaște o îmbunătățire rapidă și semnificativă”, se mai arată în comunicat.

Cine minte în cazul de față? Conducerea CJ Cluj care spune că totul este roz și nici vorbă să fie poluare mare la Pata Rât sau Prefectura și celelalte instituții care vorbesc despre depășiri ale normelor legale și de 750 de ori?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *