Anchete

A construit blocuri în loc de case, iar acum e scutit de taxă în procesul cu vecinii

Constructorul agresiv din 2009 de pe strada Câmpului, care a ridicat bloc lung de patru etaje în loc de case înșiruite, a ajuns sărac lipit pământului, cel puțin în acte, astfel că o instanță de la Tribunalul Cluj l-a scutit de plata taxei e timbru în apelul cu care tot el a atacat sentința Judecătoriei, prin care este obligat, în solidar cu Primăria, să achite unui vecin 65.000 de euro.

Instanța Tribunalului Cluj a admis, în 22 decembrie, cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul Ioan Șeulean, cel care a construit blocul, precizând în minută:

”- dispune scutirea petentului de la plata taxei de timbru datorata pentru solutionarea apelului declarat împotriva Sentintei civile nr. 6968/2016, pronuntata de Judecatoria Cluj-Napoca.

– atrage atentia asupra dispozitiilor art. 50 ind. 2 din O.U.G. 51/2009.Definitiva.”

De fapt e Ordonanțe de Urgență a Guvernului 51 din 2008, nu 2009, iar la articolul indicat se precizează:

ART. 50^1

    Sumele reprezentând limitele de venit şi limita maximă ce se poate acorda ca ajutor public judiciar, prevăzute la art. 7 şi, respectiv, art. 8 alin. (1) şi (2), se pot modifica prin hotărâre a Guvernului.

ART. 7

    Ajutorul public judiciar se poate acorda, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6. Valoarea ajutorului public judiciar acordat, separat sau cumulat, în oricare dintre formele prevăzute la art. 6 lit. a) – c), nu poate depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare.

ART. 8

    (1) Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la art. 6 persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.

    (2) Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.

Așadar, după 7 ani de proces exasperant pentru vecinul reclamant Adrian Roșca, cu tertipuri și excepții de necompetență invocate de avocatul lui Șeulean, Ovidiu Podaru, care nu are onorarii mici, de s-a ajuns până la Înalta Curte și înapoi la Judecătoria Cluj-Napoca, constructorul de carton invocă acum că nu mai are bani de taxa de timbru, noteaza Clujust.

Următorul termen în apelul de la Tribunal va fi în 19 ianuarie 2017. Menționăm că cel de-al doilea pârât, Primăria Cluj-Napoca, a atacat cu recurs sentința, dar a fost recalificat în apel de către Tribunal.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *