Eveniment

A 12-a zi de grevă a profesorilor, nu e al 12-lea ceas și pentru Guvern și locatarul de la Cotroceni: Un nou miting de protest al profesorilor, la Guvern și la Cotroceni

Angajații din învățământ, aflați în cea de a douăsprezecea zi de grevă, vor protesta din nou, vineri, în fața Guvernului și a Palatului Cotroceni. Mitingul – la care sindicatele așteaptă 20.000 de persoane – are loc la o zi după ce Executivul a adoptat o „declarație” prin care se angajează că în viitoarea lege a salarizării se va porni de la principiul ca salariul de bază al profesorului debutant să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie. Sindicatele ceruseră însă ca această „garanție” să fie prevăzută într-un act normativv, și nu într-un document fără valoare juridică.

  • Mitingul este programat să înceapă la ora 11.00 în Piața Victoriei, de unde manifestanții vor pleca în marș spre Palatul Cotroceni, așa cum au făcut și în urmă cu o săptămână.
  • Protestul profesorilor – aflați în grevă din 22 mai – ar urma să se încheie la ora 16.00.

Traseul pe care profesorii vor merge în marș la Cotroceni

Sindicatele din educație au arătat, în cererea de autorizare depusă la Primăria Capitalei, că la miting vor lua parte 20.000 de persoane, iar scoprul este de „a atrage atenţia asupra obligativităţii soluţionării problemelor salariale cu care se confruntă personalul din învăţământul preuniversitar şi superior”.

Conform autorizației de la primărie, protestul se va desfășura astfel:

  • „Între orele 11.00 – 12.00 – adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei
  • Între orele 12.30 – 15.00 – deplasare pe traseul Piaţa Victoriei – Bulevardul Nicolae Titulescu – Pod Basarab – str. Grozăveşti – Bulevardul Geniului – Statuia Leu
  • Între orele 15.00 – 16.00 – adunare publică în zona Statuii Leu şi defluirea participanţilor”.

Este al treilea mare miting al profesorilor din ultimele săptămâni.

Peste 10.000 de cadre didactice au protestat în 25 mai în centrul Capitalei, inițial în Piața Victoriei, de unde au mers în marș până la Parlament, în cea de a patra zi a grevei generale. În 30 mai, au ieșit în stradă peste 20.000 de angajați din învățământ, mulți dintre ei venind cu autocarele din alte județe. După ce au protestat în fața Guvernului, profesorii au plecat în marș până la Palatul Cotroceni: „Nu cedăm, ghinion!”.

Tot vineri, ar fi urmat să fie ultima zi de încheiere a mediilor pentru elevii claselor a XII-a și a VIII-a și de înscriere la Bacalaureat și la Evaluare Națională.

De asemenea, examenul de bacalaureat ar fi urmat să înceapă luni, când era programată prima probă din cadrul competențelor.

În condițiile în care profesorii continuă greva, ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat joi că perioada de înscriere la Bacalaureat și la Evaluare Națională și de încheiere a mediilor pentru elevii claselor a VIII-a și a XII-a se prelungește până în 13 iunie (perioada fusese deja prelungită până vineri, 9 iunie).

Întrebată, joi, ce se va întâmpla dacă greva profesorilor nu se va încheia până în 13 iunie, Ligia Deca a spus că una dintre opțiuni este echivalarea competențelor de la bacalaureat cu mediile din liceu și că „orice modificări vor fi anunțate în timp util”.

Pe calendarul inițial, evaluarea competențelor la BAC 2023 ar fi urmat să înceapă în 12 iunie și să se încheie în 21 iunie.

Competențe BAC 2023. Noul calendar al probelor decis de Ministerul Educației

Calendarul a fost modificat astfel:

  • 14 – 16 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 15 – 19 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 16 – 20 iunie 2023: evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 21 – 23 iunie 2023: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C

Pentru probele scrise nu se decalează calendarul nici pentru bacalaureat și nici pentru Evaluarea Națională, a anunțat joi ministrul Educației, Ligia Deca.

Probele scrise la BAC 2023

  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) -proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 -18.00
  • 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale

Probele scrise la Evaluarea Națională 2023

  • 19 iunie 2023 – Limba și literatura română – probă scrisă
  • 21 iunie 2023 – Matematica – probă scrisă
  • 22 iunie 2023 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 28 iunie 2023 (până la ora 14:00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 28 iunie 2023 (orele 16:00 – 19:00) – 29 iunie 2023 (orele 8:00 – 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 29 iunie – 4 iulie 2023 – Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2023 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Conform unui alt ordin de ministru publicat joi în Monitorul Oficial, mediile elevilor vor putea fi încheiate cu două note la o disciplină:

  • „în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două.
  • în anul școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată de către consiliul profesoral din unitatea de învățământ în ședința de încheiere a cursurilor și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală”.

Circa 183.000 elevi de clasa a VIII-a urmează să susțină Evaluarea Națională, iar 142.000 de elevi de clasa a XII-a urmează să susțină Bacalaureatul.

„Declarația” prin care Guvernul a încercat să oprească greva profesorilor. „Nu are nicio valoare juridică”

Cadrele didactice au solicitat:

  • Stabilirea prin lege a faptului că salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie
  • Aplicarea grilei de salarizare pentru învățîmânt într-un termen mai scurt decât cei trei ani anunțați de Guvern
  • Majorări de salarii și mai mari decât în ordonanța dată zilele trecute
  • Acordarea, de la 1 ianuarie 2024, a cel puțin 15% din cheltuielile bugetului consolidat pentru învățământ

În aceste condiții, Guvernul a adoptat joi o „declarație” privind salarizarea angajaților din învățământ, document care a fost publicat în Monitorul Oficial.

Documentul adoptat de Guvernul Ciucă se intitulează „Declarație privind politica sectorială de salarizare a personalului din sistemul național de învățământ și stabilirea unor principii generale în vederea îmbunătățirii statutului personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ și valorizarea carierei didactice”.

Actul este semnat de premierul Nicolae Ciucă, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Muncii, Marius Budăi și ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.

„Declarația” prevede că viitoarea lege a salarizării va porni de la principiul ca salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut şi care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public.

Inițial, Guvernul anunțase că va adopta un memorandum în acest sens.

Sindicatele au cerut ca această garanție privind grila de salarizare să fie prevăzută într-un act normativ, ci nu într-un document fără valoare de lege.

Cele două măsuri enunțate în documentul de șase pagini și jumătate sunt:

  • 1. Prioritizarea dialogului între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și reprezentanții federațiilor sindicale din învățământ cu privire la grila de salarizare din familia ocupațională subsecventă, ce va fi cuprinsă în viitoare Lege a salarizării. Noua lege va avea la bază principiul potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public. Creșterea salarială pe noua grilă se va face etapizat, prima tranșă de la 1.01.2024, fiind de 40% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării.
  • 2. Stabilirea unei prevederi în contractul colectiv de muncă la nivel de sector “învățământ preuniversitar”, prin care pe perioada concediului de odihnă, precum și pentru zilele de concediu plătit, personalul din învățământ va avea dreptul la o indemnizație de concediu calculată în raport cu numărul zilelor de concediu înmulțite cu media zilnică a salariului de bază și a sporurilor/indemnizațiilor de care beneficiază, potrivit legii, corespunzător fiecărei luni calendaristice în care se efectuează concediu de odihnă.