Un angajat al Direcției Asistență Socială și Medicală din Primăria Cluj-Napoca a făcut o sesizare pentru a semnala neregulile cu care se confruntă medicii școlari clujeni din cadrul instituției. Acesta susține că problemele au apărut deoarece la conducerea instituției nu se află un medic, așa cum consideră ei că ar fi normal și îi cer primarului să ia măsuri.
„Am ales să vă semnalăm pe această cale Dl. Primar câteva probleme care se petrec în Direcția Aistenta socială și medicală În decurs de mai puțin de 1 an și-au dat demisia sau au fost demiși 7 medici sau asistenți coordonatori din Serviciul cabinete medicale. Ne punem intrebarea de ce? Motivul: neînțelegeri pe teme medicale sau lipsa colaborării cu conducerea serviciului-direcției, evident datorită faptului că cei din conducere nu sunt formați în domeniul medical. Ba mai mult că o ironie ne indică și scheme de tratament, că așa i-au fost prescrise de medicul de familie.
De aceea că tot vin alegerile, va rugăm să va gândiți să alegeți din rândul nostru colegi medici competenți care să ne conducă. Avem medici specialiști, medici primari. Un exemplu ar fi colegii preluați de la creșe, care fiind conduși de un cadru medical, au avut primite toate drepturile salariale prevăzute de lege. În timp ce la noi nu s-a întâmplat acest lucru. Ba mai mult. avem colegi cu aceeași vechime și specialitate dar cu salarii sau număr de zile de concediu diferite.
Totodată, vrem să subliniem că nu suntem tratați în mod egal ci în funcție de simpatiile șefei. Cei care sunt promovați în funcții de coordonare nu îndeplinesc toate condițiile, dar sunt în grațiile conducerii. Aș mai aminti de un caz hazliu, dacă pot spune așa, unde la o întâlnire pe probleme stomatologice, conducerea direcției tot timpul a făcut referile la o colegă care nu mai e medic coordonator și nu e medic stomatolog. Dl Primar sperăm că veți lua în considerare cele de mai sus și veți lua o decizie bine cântărită in folosul medicinii școlare. Dacă va fi nevoie vom reveni și cu liste cu semnături”, a transmis angajatul Primăriei.
La conducerea serviciului cabinete medicale din cadrul Direcției de Asitență socială și medicală se află Marcela Voichița Mudure care ocupă această funcție de peste 10 ani. Soțul acesteia lucrează la Directia Pentru Agricultura Judeteana, Cluj Napoca. Potrivit declarației de avere cei doi dețin trei apartamente, două în Cluj-Napoca și unul în Florești. De asemenea, dețin două terenuri agricole, un teren intravilan și o casă în localitatea Brăișoru din județul Cluj, primite moștenire. Marcela Mudure are un venit lunar obținut de la DASM Cluj-Napoca de 8900 de lei, iar soțul un venit de 5150 de lei.