
Nouă ne place cum politicienii români nu se mai satură de propriile lor minciuni și apetența lor de a deforma în mod grosolan realitatea. Și, mai ales cum vor să facă ”reforma” bugetară, pe ici, pe colo, dar să o știe și ei… Caragiale nu moare.
Dacă murea, o (nu avem epitete de a descrie goliciunea morală și mintală a personajului) ca Alina Gorghiu nu ajungea să fie ministru al Justișiei (de fapt, injustiției) din România. Dar a ajuns, la fel cum s-au ajuns și alți neica-nimeni care alt merit decât că au rupt canapelele, au cărat gențile și au știut să arate că le lipsește coloana vertebrală din născare, educație și CV.
Ne transmite madama Injustiției din România că a discutat cu ministrul Finanţelor despre măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare prin eliminarea a circa 200.000 de posturi și că o asemenea decizie ”ar fi putut să genereze disfuncţionalităţi majore în activitatea întregului sistem de justiţie”.
Apoi a început să halească cu polonicul cel mare minciună și dezinformare publică. Ce Justiție să aștepți de la un sistem ai cărui slujbași în slujba poporului mint după cum respiră?
Vineri, la Arad, s-a trezit și fata sădea din guriță niște plăcuță suedeză națiunii:
”La nivelul instanţelor judecătoreşti avem vacante 1.127 de posturi de judecători din totalul de 5.065 de posturi, iar la nivelul Parchetelor din România avem vacante 903 posturi de procurori dintr-un total de 3.040. Per total, la nivelul sistemului judiciar sunt vacante 22,25% din posturile de judecător şi aproximativ 30% din posturile de procuror. Însă, şi aici vine acea virgulă importantă, un număr semnificativ de instanţe şi Parchete din România funcţionează la momentul acesta cu mai puţin de jumătate din personalul aferent schemelor de personal actuale care şi aşa sunt subdimensionate. Posturile vacante actualmente în sistemul de justiţie, vreau să porniţi de la premisa că nu reprezintă un surplus de care instituţiile menţionate s-ar putea dispensa, ci constituie expresia multiplelor crize prin care s-a trecut în acest sistem. Dacă noi am renunţa la aceste posturi vacante, vă dau un exemplu, încărcătura pe fiecare instanţă, pe fiecare Parchet ar fi una mult mai mare şi consecinţele le puteţi imagina fără să facem foarte multă dezbatere pe acest subiect, un termen mult mai mare în care se poate identifica o soluţie în dosar, foarte multe dosare prescrise, fie în fază de urmărire penală, fie în fază de judecată, nemulţumiri pe bandă rulantă din partea cetăţenilor, închiderea unor Parchete sau închiderea unor judecătorii care ar însemna îngrădirea accesului liber la justiţie”.
Adică locurile sunt vacante, NEOCUPATE (ca să priceapă și cei din ultimul rând) și sunt folosite doar pentru a justifica șefiile în departamente inexistente și creșterile salariale. Că dacă le-ar arde buza așa de tare din cauză de ”lipsă de personal”, s-ar angaja, s-ar ocupa locurile. Dar mai mult ar încurca. Așa că poate ni se explică cum ceva care nu există, dar se taie de pe hârtie, ar constitui o ”încărcătura pe fiecare instanţă, pe fiecare Parchet ar fi una mult mai mare”.
Singura ”încărcătură” și ”presiune” este pe scăderile salariale și disparițiile de șefuleți inutili a diverse departamente total nefuncționale.
Că singurul lucru plătit ”paușal” în Justiția din România este incompetența, indolența, capacitatea de a fi slugi utile ale sistemului a covârșitoarei majorități a magistraților.
Și analizați din punct de vedere al non-încărcăturii informaționale, al bătăii de apă în piuă această frază slobozit pe gură de ministresă: ”vreau să porniţi de la premisa că nu reprezintă un surplus de care instituţiile menţionate s-ar putea dispensa, ci constituie expresia multiplelor crize prin care s-a trecut în acest sistem”.
Da, tovarăși (multe plăcuțe suedeze să vă însenineze ziua!), singura ”expresie a multiplelor crize” prin care trece România, nu sistemul de Injustiție creat de voi, sunteți chiar voi. Cum ar fi să aplicați voința poporului de la referendumul din 2012 și ați dispare majoritatea dintre voi din Șparlamentul României, cu tot cu pilele, cunoștințele și relațiile pe care vi le-ați înșurubat în banul public?