Editorial

Cum v-am mai zis, România este doar ţara bugetarului fericit. Cu cât mai pila, relaţia sau cunoştinţa cuiva, cu atât mai fericit. Şi politicienii tot bugetari sunt, tot lucrători cu limba

Bugetarul fericit merge în vacanță gratuit din bani publici, are bonuri de masă, sporuri, prime și alte beneficii. Chiar şi spor de şezut pe scaun şi îngrăşat la locul de muncă. Un mic spor de osânză, ca să nu-i pară rău că s-a jucat Tetris, sau Solitaire opt ceasuri pe zi.

De când s-a inventat România ca stat fanariot multilateral dezvoltat, a fi angajat „la stat” a fost visul fiecărui frecător de mentă, a fiecărui truditor din limbă. „Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trai fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlinească nici pe una în deplina conştiinţă? Ce căuta domnul X profesor de universitate, care nu ştie a scrie un şir de limbă românească, care n-are atâtea cunoştinţe pozitive pe câte are un învătător de clase primare din ţările vecine si care, cu toate acestea, pretinde a fi mare politic şi om de stat?” – scria Mihai Eminescu în 1877, în ziarul „Timpul”.

Şi, arc peste timp, dădea răspunsul: „Domnia lor vor să facă pe boierii. 3–4–500 de franci pe lună nu-i liniştesc şi nu-i fac să se puie pe muncă pentru a deveni folositori naţiei de pe spinarea căreia trăiesc. Sunt născuţi pentru lucruri mai înalte, pentru deputăţii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune în Academie, tot lucruri mari la care cinstiţii lor părinţi, care vindeau bragă şi rahat cu apă rece sau umblau cu patrafirul şi sfistocul din casă-n casă, nici nu visaseră şi nici n-aveau dreptul să viseze, căci nu dăduseră naştere unor feţi-frumoşi cu stele-n frunte, ci unor băieţi groşi la ceafă şi târzii la minte, de rând, adesea foarte de rând.”

Atunci, ca şi acum, la pretenţii: ÎNAINTE! La muncă: SUDOAREA LIMBII!

În România în prezent sunt aproximativ 1.300.000 de persoane angajate la stat. Mai exact, în iunie 2022, potrivit informațiilor Ministerului de Finanțe, erau 1.269.712 de posturi ocupate în instituțiile și autoritățile publice.

Dintre acestea, 812.395 în Administrația publică centrală, iar 597.099 în instituții finanțate integral din bugetul de stat. Ministerul Afacerilor Interne are 123.753 de angajați, Ministerul Educației 292.021, iar Ministerul Sănătății 18.262 de angajați. Angajați de ordinul sutelor au și celelalte ministere, dar și Administrația Prezidențială sau Parlamentul. Şi peste 450.000 de cărători de geantă (majoritar) de-ai politicienilor lucrează și în Administrația publică locală.

Cum vă ziceam, pentru politicieni sondajul de opinie este ca Facebook-ul pentru cetăţeanul de rând: de acolo îşi extrag informaţiile despre lume şi viaţă. Iar dacă în sondajul de opinie scrie că bugetarul şi pensionarul se duc conştiincioşi la vot şi votează cu el, Politicianul, acesta devine generos.

Generozitatea Politicianului care-şi numără voturile din dreptul său, ori al formaţiunii politice din care face parte, pentru a vedea dacă va mai avea ce pune pe masă la copii după alegeri, se traduce în mituirea cu bani publici a electoratului (care contează, că restul nu votează: „că n-are cu cine, n-are ce, toţi o apă şi-un pământ”, ceea ce, din păcate, e adevărat).

Aşa că „s-a dat”, „se dă” şi se v-a mai „da” mită salarială la bugetari să nu se uite când va veni ziua votului cine e „Binefăcătorul”. Să nu se uite că „vin ăilalţii” şi „le ia pita de la gură de la copilaşi”, voucherul de vacanţă şi prima de osânză.

În absența reformelor, a restructurării aparatului public, numai din considerente electorale, România bugetară a ajuns un monstru birocratic care consumă resurse din ce în ce mai mari. Numai salariile celor 1,3 milioane de bugetari necesită un efort bugetar dublu față de acum 6 ani, de peste 130 miliarde de lei. În primul semestru din acest an, cheltuielile de personal ale statului şi-au bătut propriul record: s-a ajuns la cheltuieli de 58,3 miliarde de lei, în creștere cu 4,7%, iar rectificarea bugetară a mai adus un plus de 1,6 miliarde de lei.

România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește angajații la stat. Spre comparație, în Polonia sunt 800.000 de bugetari la o populație dublă.

Cu avantajele pomenite, pentru mulți români, jobul la stat a ajuns un fel de scop în viață. Să lâncezească într-un birou până ies la pensie. Mai ales că, în pofida tuturor declaraţiilor şi promisiunilor guvernanţilor, angajările la stat continuă pe bandă rulantă. Cât mai putem trage de taxele şi impozitele care împovărează sectorul privat, pentru a întreţine acest aparat birocratic, care consumă tot mai multe resurse?

România este și țara cu cele mai multe instituții publice. Iar angajații se bucură în continuare de locurile lor de muncă, pentru că acestea nu pot fi desființate. Că de îndată sare în stradă sindicatul să ne arate legea funcţionarilor publici, o lege făcută de politicienii care ştiau că au să eşueze într-o slujbă la stat, sau care, conform lanţului slăbiciunilor, au dat legea pentru o nevastă, o amantă, un amic, o rudă – să fie inamovibili în funcţii.

Dacă desfiinţezi instituţia publică, poţi desfiinţa şi posturile. Dar cine e sinucigaş printre politicieni să-şi omoare pilele, cunoştinţele, relaţiile, armata de votanţi?

Aşa că orice poveşti veţi mai auzi despre „reforma administrativă care va trebui făcută, mai devreme sau mai târziu, pentru că nu vom mai putea susține economic acest aparat uriaș de stat”, sunt doar poveşti. Doar dacă ar putea să creeze o nouă instituie publică care să se ocupe cam 100 de ani de această „reformă”, n-ar ezita să o facă. În fond suntem ţara cu cele mai multe instituții publice, raportat la numărul de locuitori: peste 11.000.

Ca să înţelegeţi nivelul de ticăloşenie al „cefelor groase” din politica noastră, statul român a acordat o pondere de 33,8% din veniturile încasate în 2020 salariilor bugetarilor, pondere care a crescut anul trecut la 37%. Procentul este mai mare decât media europeană, care nu depășește pragul de 23,6% în 2020 și care a înregistrat o scădere de 1,2 procente în 2021, ajungând la 22, 4%.

Germania, considerată drept motorul economic al UE, are cea mai mică pondere din venituri folosită pentru salariile aparatului bugetar, de doar 16% în 2021.

Măcar dacă aceste mite salariale ar fi rezolvat problema mitelor cu care este obişnuit să „funcţioneze” funcţionarul român!

Dar nu, n-a rezolvat-o. România rămâne în rândul celor trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, alături de Ungaria şi Bulgaria. Asta ne arată Indicele de Percepţie a Corupţiei 2021 publicat anul acesta, în ianuarie, de Transparency International.

Citez: „Percepţia cu privire la corupţia din sectorul public din România este neschimbată de zece ani. Cu doar 45 de puncte din 100, România rămâne în rândul celor trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, alături de Ungaria (43 de puncte) şi Bulgaria (42 de puncte). Percepţia asupra corupţiei din sistemul public este similară nu doar de la un an la altul, ci şi prin comparaţie cu rezultatele din anul 2012, când ţara noastră avea 44 de puncte din 100”.

Un adevăr trist: funcţionarii statului sunt adevăratul focar de infecţie, dovada vie a corupţiei. Cu cât sunt mai “sus puşi”, cu atât mai nesimţiţi şi mai cu picioarele băgate în legi, bun simţ, norme de convieţuire sunt!

Cum vă ziceam: Statul interlop român reuşeşte să demonstreze că două chestii total paralele se pot întâlni, fără a contribui la acest lucru percepția. Deşi, în mod normal, lumile în care trăiesc bugetarii şi contribuabilii nu ar trebui să se atingă măcar, totuși, guvernele României (stânga, dreapta, tehnocrate, tot un drac), demonstrează că acestea se întâlnesc. Dar numai în buzunarul contribuabilului.