In vizor

52.000 EURO costă asistența tehnică pentru imprimantele și mail-urile Consiliului Județean Cluj

Consiliul Județean pune la bătaie 252.810 lei (peste 52.600 euro) pentru servicii de asistență tehnică, mentenanță, reparare a sistemelor și echipamentelor informatice și pentru reînnoirea licențelor antivirus. Au fost scoase la licitație șase loturi, iar contractele semnate vor fi valabile de la data semnării până la finalul anului, cu posibilitatea de prelungire cu patru luni.

Cele șase loturi sunt împărțite astfel:

1. Reînnoire licențe antivirus: 17.760 lei

2. Servicii de ajutor pentru utilizatori și servicii de asistență: 25.150 lei

3. Servicii de poștă electronică: 72.500 lei

4. Servicii de găzduire pentru operarea de site-uri: 2.000 – 3.000 lei

5. Repararea și întreținerea echipamentului informatic: 61.600 – 92.400 lei

6. Servicii de repararea și întreținere a perifericelor informatice: 28.000 – 42.000 lei

Contractul pentru asistența tehnică și mentenanța imprimantelor a fost estimat între 61.600 lei și 92.400 lei, fără TVA. Durata contractului este de la data semnării până la finalul anului cu posibilitatea prelungirii cu patru luni.

„Principalul scop al achiziției îl constituie asigurarea pentru Consiliul Județean a unui sistem de servicii integrate de asistență tehnică, întreținere și mentenanță necesar funcționării în condiții optime a întregului sistem de tipărire și multiplicare din rețeaua CJ Cluj. Echipamentele se află în cinci locații: Calea Dorobanților 106 (sediul Consiliului Județean), str. Memorandumului nr. 21 (sediul Centrului de Informare și Promovare Turistică), str. Alexandru Vaida Voevod nr. 55 (Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Cluj), str. Stadionului nr. 2 (Cluj Arena), str. Aviator Bădescu (Centrul Zonal de Protecție Civilă). Prestatorul trebuie să asigure împreună cu personalul specializat al Consiliului Județean configurarea și funcționarea optimă a sistemului de tipărire și multiplicare al Consiliului Județean”, scrie în caietul de sarcini.

Serviciile de poștă electronică au fost estimate la 72.500 lei, fără TVA. Durata contractului este similară cu cea pentru mentenanță imprimante.

„Ofertantul va oferi licența pentru Microsoft Office 365 Business Essentials pentru 250 de utilizatori cu Advanced Threat Protection Plan 2 pentru 50 de utilizatori și va asigura serviciile de suport care sunt necesare pentru mentenanța și buna funcționare a serviciilor Office 365 Business Essentials cu un timp de răspuns din partea ofertantului de maxim o oră de la solicitare”, este precizat în caietul de sarcini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *