Politica

17 miliarde de lei pentru antreprenorii şi companiile româneşti

Ministrul Finanţelor Publice, Adrian Câciu a anunţat, joi, că a semnat proiectul Ordonanţei de Urgenţă care alocă cel mai important sprijin pentru mediul de afaceri în vremuri de criză. ”Alocăm în total peste 17 miliarde de lei pentru antreprenorii şi companiile româneşti! Am proiectat scheme majore pentru un ajutor de stat sub formă de garanţii care acoperă maximum 90% din creditele bancare acordate pentru investiţii şi/sau pentru susţinerea activităţii curente”, mai spune ministrul, potrivit news.ro.

”Am semnat proiectul Ordonanţei de Urgenţă care alocă cel mai important sprijin pentru mediul de afaceri în vremuri de criză. Alocăm în total peste 17 miliarde de lei pentru antreprenorii şi companiile româneşti! Am proiectat scheme majore pentru un ajutor de stat sub formă de garanţii care acoperă maximum 90% din creditele bancare acordate pentru investiţii şi/sau pentru susţinerea activităţii curente”, spune ministrul pe Facebook.

Adrian Câciu anunţă că ministerul vine şi cu o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea creditelor, care este finanţată integral din bugetul de stat.

”Prin programul IMM PROD susţinem industrializarea economiei, prin RURAL INVEST finanţăm afacerile din mediul rural, GARANT CONSTRUCT este destinat sectorului construcţiilor iar INNOVATION este conceput pentru a încuraja proiectele inovative bazate pe noile tehnologii. Mulţumesc întregii echipe care a lucrat non-stop împreună cu conducerile celor trei fonduri din subordinea Ministerului Finanţelor”, precizează Adrian Câciu.

El afirmă că ”ambiţia este ca aceste 7, 5 miliarde de lei să ajungă rapid în economie, iar Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Fondul Român de Contragarantare şi Fondul de Garantare a Creditului Rural să devină astfel piloni strategici pentru relansarea economiei româneşti”.

”Împreună cu cele 10 miliarde de lei alocate programelor IMM Invest şi IMMAgro, lansăm cel mai ambiţios proiect naţional de susţinere a firmelor mici şi mijlocii din România! Doar investind masiv în companiile locale putem spera că vom putea aduce bunăstare naţională”, mai spune ministrul Finanţelor.

Ministerul Finanţelor propune patru noi programe de finanţare pentru mediul de afaceri: Programul IMM Prod – pentru industrializarea economiei, Programul Rural Invest – pentru finanţarea afacerilor din mediul rural, Programul Garant Construct – pentru sectorul construcţiilor şi Programul Innovation – pentru invenţii şi inovaţii.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, salută lansarea de către Ministerul Finanțelor a Ordonanței de Urgență prin care se gândesc scheme de ajutor pentru mediul de afaceri

„Astăzi, ministrul Finanțelor, Adrian Câciu a pus în dezbatere publică proiectul Ordonanței de Urgență prin care alocăm cel mai important sprijin pentru mediul de afaceri în vremuri de criză, peste 17 miliarde de lei către antreprenorii și firmele românești!

Așa cum am promis, lansăm scheme de sprijin prin care susținem industrializarea economiei, finanţăm afacerile agricole, sprijinim lucrările de construcţii și încurajăm proiectele inovative bazate pe noile tehnologii.

Am intrat la guvernare ca să ajutăm românii și firmele românești să depășească cea mai grea situație economică-socială din ultimii 20 de ani. Iată că proiectele din programul de guvernare al PSD încep să se concretizeze și sunt sigur că vor fi aplicate rapid și eficient.

Programele IMM PROD, RURAL INVEST, GARANT CONSTRUCT și INNOVATION se adaugă proiectelor deja existente IMM Invest și IMMAgro pentru a întregi astfel cel mai amplu proiect național de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii din România!

Vom continua să investim masiv în companiile românești și vom susține producătorii locali, fiindcă acesta este drumul corect pe care vrem și trebuie să așezăm economia țării!”, scrie Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *