Imaginați-vă următoarea situație, descrisă la persoana I, pentru a vă putea pune mai ușor în pielea personajelor:
Am 56 de ani și o boală oncologică. Locuiesc pe o stradă neasfaltată din municipiul Cluj-Napoca, la etajul II al unui bloc dezafectat. Sunt apartamente deasupra și dedesubt unde nu locuiește nimeni, unde nu există geamuri, iar atunci când afară plouă, plouă și în apartamentul meu. Este singura apă care ajunge aici, fără a fi cărată cu găleata, de la un kilometru distanță.
Am buletin de Cluj, dar nu am curent de 5 ani, nu am apă curentă, nu am canalizare, nu am gaz. Unii vecini au generator de curent electric pe benzină, dar acesta consumă 2-3 litri de carburant pe seară, iar eu nu îmi permit. Așa că stau pe întuneric. Nu lumina este însă problema, ci faptul că nu pot avea un frigider, unde să îmi țin medicamentele oncologice. Așa că trebuie să merg, de cele mai multe ori pe jos, și câte 10 kilometri, o dată la două zile, la Oncologie, pentru a îmi urma tratamentul. Dacă aș avea curent, mi-aș putea administra și singură unele medicamente și mi-ar fi mai ușor așa, însă din pensia de 400 de lei, după ce plătesc chiria 120 de lei și 250 de lei pe medicamente, nu îmi mai rămâne nimic. De unde bani de generator, de benzină…?
Iarna mă încălzesc cu lemne; cât pot să fac și eu rost… Când nu am lemne, îndur frigul. Noaptea, pe întuneric și pe ger, mă gândesc câteodată că, totuși, eu sunt norocoasă. Am crescut un copil, care a plecat și astfel are acum o viață mai bună. Alte 15 familii trebuie să își crească copiii mici în aceste condiții. Eu nu mai am mult de trăit, câte zile oi mai avea, mai rezist, așa cum pot…! Mi-am făcut toaleta frumos, în câmp, avem spații betonate, lângă bloc. Eu mi-am spălat acolo, am curățat, am dezinfectat, am pus lacăt. Și în casă am baie, dar i-am pus lacăt. Dacă nu avem apă, nu se poate folosi. Aducem apă din satul din apropiere, cât să mâncăm, să ne spălăm. Sunt bolnavă, dar, fără frigider, cum să nu fiu bolnavă…! Cum să mănânc sănătos?! Nu pot ține o carne, un lapte, nimic! Îmi prepar exact cât mănânc la o masă. Așa trăiesc de la Revoluție, din ʼ89. Pe vremea lui Ceaușescu aveam curent, aveam apă, aveam condiții. Acum, trăim cum putem. Vorbiți și cu vecinul meu, uitați, acum a venit acasă!
…
Am venit de la lucru, pe jos. Avem un singur autobuz, care pleacă la 5 30 dimineața, și încă unul, care vine seara la 5 30. Dacă nu te încadrezi și nu ai mașină, mergi pe jos. Am 3 copii, trebuie să muncesc! Uitați-i ce frumoși sunt, cum se joacă! Ei nu știu, săracii… așa trăiesc, de când s-au născut! Merg la școală la Cluj sau la Chinteni. Aducem apă din Pădureni și îi spălăm așa, la lighean, le spălăm hainele, să meargă la școală curați și îmbrăcați!
Cu mâncarea e mai greu, pentru că totul se strică. Iarna e frig, mai punem pe geam, dar vara, pe caniculă… Eu am generator, dar dacă îl țin pornit de la 7 seara până la 11, consumă 2-3 litri de benzină. Costă prea mult, așa că ăștia mici își fac lecțiile ziua, cât e lumină, sau, iarna, când se face repede întuneric, la lumânare. Învață și au note bune. Am încercat să îi creștem cât de bine am putut, să facă școală, să poată să se ridice, să plece de aici… din Cluj, că strada asta e în Cluj… să meargă la oraș, să aibă curent și apă! Aici niciodată nu se va asfalta, nu vom vedea veci curent sau gaz! Uitați, țevile de apă se trag din sat spre Cluj! Apă, canalizare…! Dar nu e pentru noi, e pentru cei din sat, din Pădureni! Acolo au și asfalt și curent, nu ca aici! Trăim ca vai de noi, plătim chirie 120 de lei pe lună, eu am loc de muncă, dar uitați, vedeți vecinii mei? Culeg cătină săracii, iau pe un kilogram 6-7 lei, de abia le ajunge de o pâine!
Acești doi oameni trăiesc în condiții inumane în Cluj-Napoca, pe strada Dealul Fânațelor, la 20 de minute de mers cu mașina din centrul Clujului. Problema lor este știută de cei de la Primărie, pentru că oamenii au cerut audiențe la primar, dar nimănui nu-i pasă de acești clujeni care trăiesc într-un adevărat Ev Mediu, în condiții post-apocaliptice. Colac peste pupăză, mai plătesc și chirie pentru a locui în aceste condiții insalubre, într-un adevărat lagăr de concentrare. 15 familii, cu 20-30 de copii. Zeci de oameni, cei mai mulți dintre ei civilizați, curați, cu copii bine educați, frumos îmbrăcați, care aleargă veseli printre dărâmăturile celor 3 blocuri de pe strada lor, mici clujeni care încă habar nu au în ce lume haină și coruptă s-au născut!
Clujenii de pe strada Dealul Fânațelor sunt convinși că nimeni nu știe de ei, că nimănui nu-i pasă de ei și că vor trăi și vor muri cu toții în aceste condiții inimaginabile pentru Clujul anului 2016! Ei, bine, acum lumea a aflat de aceste suflete, de care Primăria ar fi preferat să nu se știe. În perioada următoare vom pune toate întrebările care trebuie puse celor care sunt în măsură să răspundă de ce trăiesc oamenii aceștia în asemenea condiții în Cluj-Napoca, de ce nu au apă, canalizare, stradă asfaltată, un autobuz care să circule mai des, de ce nu au curent sau gaz, de ce plătesc chirie pentru a locui în niște bombe biologice, în niște cotețe de beton care, fără niciun fel de utilități, nu pot fi numite locuințe, ci lagăre de exterminare sau focare de infecție. Le vom cere soluții celor aleși să gospodărească orașul acesta – întregul oraș, nu doar centrul, ci și străzile de la periferie! Periferie situată în proximitatea unei arii naturale protejate de interes național, Fânațele Clujului, și nu lângă groapa de gunoi de la Pata Rât.
În Pădureni, satul din proximitatea celor 3 blocuri ale groazei, oamenii locuiesc în condiții de un infinit de ori mai decente decât cele 15 familii cu buletin de Cluj-Napoca, de pe strada Dealul Fânațelor.
Pădurenii au apă, au gaz, curent, canalizare și asfalt. Clujenii îl au primar pe Emil Boc.