Aeroportul International “Avram Iancu” Cluj in parteneriat cu Consulatul Republicii Federale Germania a fost astazi gazda celui de-al treilea eveniment din cadrul proiectului Fly & Share prin care in fiecare luna este sarbatorita o tara spre care exista zboruri de pe aeroportul clujean. Luna octombrie va fi luna nemteasca, deoarece pe 3 octombrie este sarbatorita Ziua Nationala a Republicii Federale Germania.
Proiectul Fly & Share a debutat in luna iunie si are ca scop atragerea atentiei asupra relatiilor economice, culturale si turistice existente intre regiunea Transilvania si Europa. Evenimentul organizat azi la Aeroportul „Avram Iancu” Cuj s-a bucurat de prezenta doamnei consul al Germaniei la Sibiu, Judith Urban, al reprezentantilor mediului academic cultural si de afaceri german de la Cluj-Napoca precum si de reprezentanti ai institutiilor partenere aeroportului.
In cadrul alocutiunii de la debutul evenimentului de azi, directorul Aeroportului Avram Iancu Cluj, David Ciceo, a reamintit importanta legaturilor dintre cele doua tari, amintind de cele 5 destinatii directe catre Germania.
“Ne bucuram sa putem aniversa impreuna ziua Germaniei in cadrul programului Fly & Share la care parteneri sunt CJ Cluj, Primaria Cluj-Napoca, Aeroportul si Camera de Comert Cluj. Programul este bazat pe o realizare deosebita a Primariei in cadrul proiectului Cluj Capitala Europeana a Tineretului. Zborurile catre Germania inseamna foarte mult pentru aeroportul clujean, recent a fost anuntata a 5-a destinatie catre Germania, la Memminge. In momentul de fata avem un zbor regulat cu Lufthansa, doua curse pe zi Cluj-Munchen, o destinatie care merge foarte bine fiind in continua crestere. De asemenea, aceste zboruri consideram ca reusesc sa contribuie foarte mult la dezvoltarea relatiilor economice, universitare si culturale intre Germania si judetul Cluj. Am avut un sprijin permanent din partea ambasadei si Consulatului General al Germaniei de la Sibiu, carora le multumim”, a declarat David Ciceo.
Consulul Germaniei la Sibiu, Judith Urban, prezenta la eveniment, a tinut sa accentueze faptul ca la Cluj-Napoca comunitatea germana este bine reprezentata iar frecventa zborurior si destinatiile oferite de catre aeroportul Cluj duc la o cunoastere mai buna a comunitatii economice si de afaceri dintre cele doua state.
“Noi suntem alocati la Sibiu, insa ne bucuram sa fim azi in Cluj pentru ca suntem oarecum responsabili si pentru orasul Cluj-Napoca. Conexiunile de zbor intre Cluj-Napoca si Germania sunt foarte diversificate, ceea ce intareste legaturile economice si culturale. Exista scoli aici la dumneavoasta cu predare in limba germana, iar minoritatea germana este foarte bine reprezentata la nivelul orasului Cluj-Napoca. Legaturile cu Germania realizate prin intermediul aeroportului sunt foarte importante pentru ca ajungem sa ne cunoastem mai bine. Cluj-Napoca este un important nod de legatura in ceea ce priveste legaturile de zbor cu curse spre Dortmund, Munchen, Koln, si ne bucuram ca de anul viitor urmatoarea legatura cu Germania va fi cursa spre Memmingen. Ne-am dori ca pe viitor sa fie introduse noi destinatii dinspre Cluj-Napoca spre Germania”, a spus Judith Urban, consul al Germaniei la Sibiu.
De pe Aeroportul International Avram Iancu Cluj sunt operate 23 de destinatii regulate spre 11 tari, fapt e a determinat ca acesta sa fie cel de-al doilea aeroport ca marime din Romania si primul in afara Bucurestiului. Campania Fly & Share sustine expansiunea si dezvoltarea retelei de rute in concordanta cu eforturile reprezentantilor aeroportului de a identifica potentialul de piata neexploatat.