Editorial

Ziar de Cluj își va închide porțile. Cheia o vor avea doar cei ce ne respectă munca

Nu cred că există vreun patron din presa locală românească care să fi îndrăznit, care să fi inovat și care să fi făcut pionierat mai mult ca mine. Când am început acum 14 ani Citynews, presa locală era atât de adormită încât online-ul înseamna ”tehnoredactarea” ediției print a doua zi la amiază pe un domeniu .ro.

Știrile date rapid le-ați văzut pentru prima dată în Cluj-Napoca pentru că eu am investit o grămadă de bani în dotări tehnice pentru jurnaliști. Am implementat și investit în pagini de Facebook, într-o vreme în care nimeni nu înțelegea care va fi rolul acestui canal social media. Am fost și am rămas singura companie media care a investit în aplicații de mobile pentru Android și IOS. Când nimeni nu mai credea că printul poate fi revigorat, printr-o campanie inedită de telemarketing am vândut mii de abonamente de ziar tipărit clujenilor.

Sunt două lucruri care m-au lovit în plex și m-au convins că trebuie să fac o schimbare, mai ales că eu sunt mereu adeptul reinventării. Primul a fost o discuție cu Tudor Borșe, administratorul săptămânalului Gazeta de Cluj. Discutam cu el despre situația nasoală a presei locale și Tudor mi-a clarificat într-o singură frază ceea ce eu știam deja: Bă, Liviu, noi n-am dus-o niciodată bine în 30 de ani de presă, nimănui nu i-a păsat de noi și nu cred că o se schimbe asta prea curând. Da, oameni buni nu mi-a zis Tudor o noutate, dar felul în care a sunat ce a spus el și contextul în care ne aflăm m-au atins. Al doilea lucru care mi-a strivit plexul a fost fotografia realizată ieri pe canalele de socializare cu doi copii români făcându-și selfie cu marea ”vedetă” Vulpița și soțul ei retardat. Dacă am ajuns în țara asta ca pruncii noștri să aibă drept valori doi retardați nespălați, asistați social înseamnă că e timpul să ne organizăm și să-i identificăm/grupăm pe cei care mai au niscaiva valori versus otrepele care nu mai respectă nimic în țara asta.

De aproape un deceniu, dumneavoastră citiți Ziar de Cluj în mod gratuit. Circa 500.000 de oameni în fiecare lună, și asta e o medie, intră pe Ziar de Cluj și se servesc gratuit cu munca noastră. Unora li se pare că trebuie să primească gratis ce muncim noi în numele ”serviciului public” pe care chipurile am fi datori să îl facem. Atâta doar că noi nu avem această obligație. Nu suntem serviciu public cum râgâie marii deontologi de la Pressone, G4Media și AMD. Nu suntem plătiți de stat. Alții cred că, beneficiind de munca noastră gratuită, pot să ne înjure, să ne amenințe, să ia în derâdere eforturile noastre de a le livra zi de zi materiale originale, făcute cu sudoarea minții și a trupului. Și asta de asemenea, nedrept.

Ziar de Cluj are cea mai mare redacție din oraș și este cel mai influent ziar din oraș. A venit momentul ca acest lucru să fie respectat, nu de către hateri sau de ”colegi” din presă care sug acadeaua pentru o factură de la Primărie, ci de chiar publicul nostru. De la înființare și până astăzi, Ziar de Cluj a oferit mereu o altă agendă editorială decât cea a presei locale obișnuite să relateze știri și să ofere foarte puțin material de concepție. Suntem citiți, iubiți, detestați, pentru că noi nu livrăm știri pe bandă rulantă, ci aducem mereu perspective.

Mii de oameni își încep diminețile citindu-ne, dar ei nu știu chinurile noastre, nu înțeleg că fiecare luna petrecută pe piață înseamnă un adevărat exercițiu de supraviețuire. Ei nu înțeleg că jurnaliștii, hostingul, investițiile în marketing, toate acestea au nevoie de fonduri, de venituri pentru ca noi să putem să facem asta. Iar COVID-19 ne-a ucis alături de cei peste 1000 de compatrioți, Dumnezeu să îi odihnească, și ultima șansă de a mai spera că putem să o scoatem la liman: publicitatea. 80% dintre clienții noștri de publicitate au renunțat în martie la contracte, fără speranța de a mai porni anul acesta. Nu ne putem supăra pe ei, ba chiar le mulțumim că ne-au sprijinit atâția ani și le dorim din inimă să repornească economia.

Suntem cu spatele la perete, nu numai noi, doar că noi suntem pregătiți să recunoaștem asta. Nici restul ziarelor locale nu au un viitor luminos, doar că noi recunoaștem asta și suntem pregătiți să acționăm: vom implementa plata obligatorie a unui abonament lunar de 10 lei pentru cei care vor să mai citească Ziar de Cluj. Stați liniștiți, nu dăm faliment, nu capotăm financiar, avem buget pregătit să rezistăm, dar nu mai vrem să amânăm foarte mult acest moment. E timpul să vedem câți dintre cei 500.000 de cititori unici ne respectă munca, fiindcă doar pe cei care ne respectă îi vom mai respecta.

Poate că acum 7 ani nu eram hotărât că plata unui abonament lunar pentru un ziar poate să funcționeze în România, și cred că am intuit corect pentru că între timp internetul a intrat și mai agresiv în viețile noastre. Telefoanele smart sunt mai prezente în mâinile noastre decât orice alt lucru. A crescut și conștiința cititorilor că presa este singurul sprijin al cetățeanului în fața abuzurilor politicienilor, iar COVID-ul a fost până la urmă și un lucru bun pentru media. Dacă ziariștii nu relatau informații pertinente și dacă nu căuta să desfacă minciunile politicienilor, România ar fi fost o țară mințită, după cum tot presa a fost singurul sprijin pentru autorități, pentru ca îndemnurile de a sta acasă să fie respectate și să conteze.

Suntem la stadiul la care analizăm cu o echipă de programatori cele mai bune soluții de implementarea astfel încât experiența de plată și abonare să fie cât mai rapidă și prietenoasă. Suntem pregătiți să trecem prin ciur traficul enorm pe care îl avem și să-i păstrăm alături de noi doar pe cei ce ne respectă munca, plătind pentru ceea ce le oferim: jurnalism. Nu o să venim cu texte penibile de genul: Dați-ne 10 lei, e echivalentul unei cafele în centru sau a unei shaorme, deși atât de puțin cerem pentru munca noastră. O să venim în fața tuturor cititorilor noștri spunânu-le clar că de acum înainte vrem să fim respectați.

Bănuiesc că nimeni nu călătorește cu avionul gratis, nimeni nu poate intra la Robbie Williams pe moca, trebuie să înțelegeți că nu suntem preșul dumneavoastră de șters și că trebuie să existe și o răsplată financiară pentru a putea citi Ziar de Cluj în continuare. Dacă va fi să rămânem doar cu 5000 de cititori plătitori ne vom asuma acest lucru. Asta ar fi 1% din publicul nostru lunar, dar măcar vom ști că cei 5000 rămași sunt cei care ne sunt parteneri în demersul nostru de a schimba mentalități.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *