Politica

Ziar de Cluj a depus azi la ANI cerere de verificare a stării de compatibilitate a consilierilor județeni care au votat Bugetul CJ Cluj

Către Agenția Națională de Integritate, prin prezenta, Redacția Ziar de Cluj vă solicită un punct de vedere avizat cu privire la existența, sau nu, a stării de incompatibilitate a consilierilor județeni ai CJ Cluj pe care îi vom nominaliza în material în legătură cu acțiunile lor din timpul mandatului 2012 – 2016. Menționăm faptul că, din datele la care am avut acces, coroborate cu prevederile legii, urmare a acțiunilor acestor consilieri, Bugetul CJ Cluj pe anul 2016 este nul de drept. Cu cât mai repede vom beneficia de un răspuns, cu atât mai mult vom putea împiedica comiterea unor fapte care ar periclita buna funcționare a treburilor județului.

În 29 ianuarie, anul curent, s-a adoptat Bugetul Consiliului Județean Cluj. Parte dintre consilierii județeni au considerat că situația de conflict de interses se aplică parțial – adică dacă consilierul are un interes la o Regie din subordine și s-a abținut să voteze la discutarea separată a bugetului acelei Regii, el este exonerat de incompatibilitate atunci când votează Bugetul general care conține și prevederi pentru acea Regie. Dacă s-ar fi abținut toți cei care este de presupus că au ceva interse la câte o Regie din subordinea județului, Bugetul nu ar mai fi fost adoptat – din lipsă de “cvorum”.

Legea, la Art. 46 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, zice așa (și toți consilierii județeni au fost informați înainte de ședință cu privire la acestea): “nu poate lua parte la deliberarea și adoptarea hotărârilor, consilierul care, fie personal, fie prin soț, soție, afin sau rude, până la gradul al 4-lea inclusiv, are un interes patrimonial sau personal în problema supusă dezbaterii. În consecință, anunțarea interesului patrimonial sau personal și abținerea de la deliberare și de la adoptarea hotărârilor se consemnează în mod obligatoriu în procesul verbal al ședinței”. Și asta pentru că, orice hotărâre adoptată cu încălcarea acestor pevederi este nulă de drept.
Consilierii județeni incompatibili aveau obligația, conform legii, și să anunțe în prealabil cu privire la abținere, nu numai să se abțină în timpul votului – iar această abținere trebuia, în mod obligatoriu, să fie consemnată ca atare în procesul verbal al ședinței. Dar, public, se anunță cu privire la abținere și sunt consemnați ca atare: Horațiu Cătărig (pentru hotărâri privind Protecția Civilă și Asistența Copilului și, firesc, pe adoptarea Bugetului), Rareș Rusu (din motive motivate politic), Mihai Seplecan (din motive motivate politic), Laurențiu Oprea (pentru discutarea bugetului Aeroportului, dar nu și pentru abținerea de la votarea Bugetului CJ Cluj), Cuibus Valentin (abținere de la votarea Bugetului general), Eugen Druță (abținere de la discuțiile și adoptarea bugetului Aeroportului, dar nu și pe votarea Bugetului general; oricum nu îl votează), Andrei Nemeti (abținere pe bugetul Aeroportului, dar nu și pe cea a Bugetului general), Călin Tuluc (pentru poziția 27 privind numirea reprezentanților CJ Cluj în consiliile de administrație de la Regiile din subordinea CJ Cluj – fără legătură cu Bugetul CJ Cluj – așa bănuiesc că consideră el, deși banii acestor numiți tot în Buget sunt cuprinși) și, în scris, Vasile Sălătioan (abținere la numirea unui reprezentant al CJ Cluj în AGA de la Compania de Apă Someș SA și aprobarea organigramei de funcțiuni la aceeași Regie din subordinea CJ Cluj, dar nu și de la votarea Bugetului, deși banii plății acelor funcțiuni, tot din Bugetul CJ Cluj provin.

Bugetul CJ Cluj a fost votat și adoptat la poziția 14, majoritatea discuțiilor despre aoptarea bugetelor separate ale regiilor din subordine (deși acestea se regsesc în mod obligatoriu și în Bugetul general) au fost pasate pe poziții uterioare – chit că, conform legii, o parte din discuții fac parte dintr-un circuit cu referiri legale separat.

Cu privire la cele semnalate, solicităm un punct de vedere cu privire la următorii consilieri județeni care s-au abținut parțial, dar au votat Bugetul general:
1. Laurențiu Oprea (PSD) s-a abținut, după cum a anunțat, de la votarea bugetului Aeroportului, Pază și Protecție (fără să fi anunțat) și Drumuri și Poduri (fără să fi anunțat);
2. Lorinczi Laszlo (UDMR) s-a abținut de la a vota (deși n-a anunțat de la început conform prevederilor legii) bugetele Aeroportului, Pază și Protecție, Drumuri și Poduri, Univers T;
3. Andrei Nemeti (UDMR) s-a abținut să voteze bugetul Aeroportului (după cum a anunțat);
4. Ilarie Ivan (PSD) s-a abținut să voteze bugetul Pază și Protecție (deși n-a anunțat);
5. Marius Bălaj (PNL) s-a abținut de la votarea bugetului Pază și Ordine (deși n-a anunțat conform legii);
6. Dan Simplicean s-a abținut de la votarea bugetului Univers T (deși n-a anunțat);
7. Cristian Matei s-a abținut de la votarea bugetului Univers T (deși nu a anunțat);
8. Adina Rațiu Găbudean s-a abținut de la votarea bugetului Drumuri și Poduri.
Și-acum să vedem cine s-a abținut sau nu a votat Bugetul general al CJ Cluj:
1. Eugen Druță – abținere:
2. Andreea Morar – abținere;
3. Iulia Ligiana Ianchiș-Gheție – abținere;
4. Horațiu Cătărig – nu votează;
5. Mihai Seplecan – nu votează;
6. Rareș Rusus – nu votează;
7. Dorel Matiș – nu votează;
8. Călin Leonte – nu votează;
9. Valentin Cuibus – nu votează.

Pentru ca Bugetul CJ Cluj să fi fost aprobat, ar fi fost necesare 17 voturi. Comparăm listele și constatăm că, fără Mariana Leș (PNL) care a votat (fără să fie în conflict de interese) Bugetul și apoi a plecat, neparticipând la discuțiile și votarea bugetelor Regiilor (ceea ce explică faptul că apare că nu a votat în procesele verbale ale ședinței din data de 29 ianuarie; de aceea nici nu am trecut-o în listă), tot avem 8 incompatibili care au votat Bugetul CJ Cluj.
Bugetul județului Cluj a fost aprobat cu un număr de 23 de voturi. Dacă din aceste 23 de voturi îi scădem pe cei 8 incompatibili, rămân 15 voturi valide, cu 2 voturi mai puțin decât necesarul. Așadar: fie cei 8 sunt compatibili (dar nu se explică de ce s-au abținut de la votarea unor bugete care oricum sunt validate și de către Bugetul cel mare) și atunci totul este în regulă; fie cei 8 sunt incompatibili și atunci Bugetul CJ Cluj este lovit de nulitate absolută.

La aceasta adaugăm solicitarea lămuririi a situației consilierului județean al PNL Cluj Dorel Secară, care are o fiică angajată la Agenția de Dezvoltare Intercomunitară Eco-Metropolitan Cluj. Doamna Iulia Rus este fiica domniei sale și inspector la ADI Eco-Metropolitan Cluj.

Prin urmare:

1. În Bugetul Consiliului Județean Cluj există alocații bugetare catre ADI ECO-METROPOLITAN CLUJ, acestea fiind reprezentate de cotizația anuală de 0,25 bani pe cap de locuitor pe an. Pentru Județul Cluj, cuantumul cotizației se stabilește la nivelul cotizației Municipiului Cluj-Napoca, pe anul 2016, fiind de 322.108 lei. Adică la întrebarea adresată de către președintele CJ Cluj la începutul ședinței din 29 ianuarie anul curent, conform căreia cei care ar avea ceva conflicte de interese pe căciulă să se anunțe în prealabil și să se abțină de la vot, ar fi trebuit să sară ca ars și consilierul județean Dorel Secară și, din obligație față de prevederile legii, nu numai să se declară incompatibil, dar și să se abțină de la vot. Asta pentru că, după cum am menționat, orice incompatibilitate constatată ulterior duce la anularea de drept a Bugetului adoptat în data de 29 ianurie anul curent.
2. Conform a ceea ce scrie pe Declarația de Interese pe care orice consilier județean este obligat să o depună, scrie fain-frumos: “Prin rude de gradul I se înțelege părinți pe linie ascendentă și copii pe linie descendentă”. Iar la începutul ședinței consilierul județean Dorel Secară a fost informat că: “nu poate lua parte la deliberarea și adoptarea hotărârilor, consilierul care, fie personal, fie prin soț, soție, afin sau rude, până la gradul al 4-lea inclusiv, are un interes patrimonial sau personal în problema supusă dezbaterii. În consecință, anunțarea interesului patrimonial sau personal și abținerea de la deliberare și de la adoptarea hotărârilor se consemnează în mod obligatoriu în procesul verbal al ședinței”.
3. Deci, consilierul județean Dorel Secară are copilul angajat într-o instituție care primește bani de la Bugetul Județului Cluj. Și, în loc să anunțe acest lucru, conform prevedetilor legale, și, în consecință, să se abțină de la dezbaterea și adoptarea Bugetului, el votează. Menționăm faptul că fiica domniei sale nu apare pe nici o declarație de interese depusă la CJ Cluj, deși art. 292 din Codul Penal privind falsul în declarații pe proprie răspundere atenționează, încă de pe formularele depuse, la ce consecințe legale se expune. Copilul era angajat în anul 2015, an în care nu apare în declarația de interese a consilierului. Iar Bugetul CJ Cluj a fost dezbătut și adoptat în 29 ianuarie 2016, dată la care este de presupus că tatăl cunoștea unde îi lucrează copilul.

De asemenea, rugăm să ne lămuriți cu privirea la situația de compatibilitate a domnului Marius Mânzat, actualmente Președinte al CJ Cluj, în situația următoare:

Marius Mânzat este este cumnat (afin de gradul III) cu Ovidiu Oargă, șef al Sucursalei Dej a Companiei de Apă Someș SA, al cărei “patron” este Consiliul Județean Cluj.

Legea, prin Art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare), zice că “nu poate lua parte la deliberarea și adoptarea hotărârilor, consilierul care, fie personal, fie prin soț, soție, afin sau rude, până la gradul al 4-lea inclusiv, are un interes patrimonial sau personal în problema supusă dezbaterii. În consecință, anunțarea interesului patrimonial sau personal și abținerea de la deliberare și de la adoptarea hotărârilor se consemnează în mod obligatoriu în procesul verbal al ședinței”. Și asta pentru că, orice hotărâre adoptată cu încălcarea acestor pevederi este nulă de drept.

Iar “Ghidul privind incompatibilitatea și conflictele de interse”, ne zice că cumnatul este afin de gradul III. Compania de Apă SA cu tot cu sucursalele sale este componentă a Bugetului CJ Cluj. Iar Marius Mânzat a votat Bugetul Cj Cluj fără să informeze cu privire la posibila sa stare de incompatibilitate.

Menționăm faptul că pentru a justifica demersul nostru am studiat punctul de vedere al instituției dumneavoastră (pe care îl reproducem mai jos) cu privire la o situație similară, cea a unui funcționar public, angajat al CJ Cluj, care are soția angajată la o societate particularăm care are contract cu o Regie aflată în în subordinea CJ Cluj. Funcționarul a avut de verificat “Proiectul de hotarâre privind aprobarea bugetului general propriu al Județului Cluj pe anul 2016, inițiat de Președintele Consiliului Județean Cluj, în vederea verificării condițiilor de legalitate și a emiterii raportului de specialitate”, iar respectivul Buget prevedea alocări și pentru firma privată aflată în relație contractuală cu Regia din subordinea CJ Cluj. Iar punctul dumneavoastră de vedere a fost: “Din cele expuse de dumneavoastră și din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente opinăm că, situația prezentată de dumneavoastră poate genera un conflict de interese dacă prin deciziile sale funcționarul public are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative. Astfel, este de evitat orice situație prin care funcționarul public să participe, direct sau indirect, la luarea unor decizii prin care să se obțină un folos patrimonial pentru soţia acestuia în calitatea acesteia de angajat” (al societății particulare aduse în discuție).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *