Din oras

Week-end plin pentru pompierii clujeni: 54 de intervenții la accidente sau incendii și 127 de cazuri medicale

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al Județului Cluj a desfășurat, în perioada 25-27 aprilie 2025, nu mai puțin de 181  misiuni. Dintre acestea,  54 au fost intervenții la accidente rutiere, incendii sau pentru readucerea stării de normalitate, în vreme ce echipajele SMURD au gestionat 127 de cazuri medicale.

Printre cele mai importante misiuni, amintim intervenția din seara zilei de vineri, 25 aprilie 2025, la un accident rutier petrecut între localitățile Iara și Băișoara. Solicitarea a venit în jurul orei 20.50, iar la fața locului s-au deplasat echipajele de la Garda Băișoara, cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. În accident a fost implicat un autoturism, în interior aflându-se un tânăr încarcerat. Forțele noastre au extras victima în siguranță și au predat-o ulterior echipajului medical. În cele din urmă, tânărul de aproximativ 20 de ani, conștient și cooperant, a fost transportat la spital.

Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit sâmbătă, 26 aprilie 2025, în jurul orei 06.30, la un accident rutier petrecut pe strada Călărași din municipiul Gherla. În accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire nu au existat victime încarcerate. Doi bărbați au primit îngrijiri medicale din partea echipajului SAJ.

Tot sâmbătă dimineața, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat preponderent la compartimentul motor al unui autoturism aflat pe centura Apahida-Vâlcele. Solicitarea a venit în jurul orei 06.50, iar incendiul a fost stins în limitele găsite. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, flăcările izbucnind, cel mai probabil, din cauza unei defecțiuni electrice.

În final, vă reamintim că informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU.

Pompierii militari clujeni rămân la datorie pentru asigurarea răspunsului prompt la solicitările cetățenilor aflați în dificultate.